Poezie
poemul anonim
2 min lectură·
Mediu
un anonim are dureri cumplite de cap
de parcă i-ai băgat un mixer în creier și l-ai amestecat
abia reușește să găsească chipul lui din copilărie
sau vreun miros de iarbă necălcată
totul e vechi și necunoscut
pe unde pășește se opresc mașinile
și soarele leșină
iar noaptea ca o soră medicală îi vine în ajutor
făcându-i respirație gură la gură
anonimul ăsta a scris în întuneric multe sms-uri morții
și telefona vieți ca un disperat
ți-a donat singura lui umbră
pe care o porți sfios și speriată
ca nu cumva un șofer neatent
să-ți calce trecutul pe zebră
nu știe prea multe
împerechează tandru niște cuvinte
și umblă cu gunoiștea în rucsac
nu știe când vei decola și când vei ateriza în camera lui anonimă
o frică ciudată îi taie speranțele ca pentru salată
știe că odată cu altitudinea pământul se uită
să crezi anonimul care-ți spune că va muri
când lumina îi va accepta chipul
va muri ca un copil ce-și ascunde cancerul în pumn
și-i zâmbește mamei
dar mai întâi își va extrage sufletul din întuneric
și-l va pune pe masă
îți va arăta cicatricii
rănile și urmele celor ce au trecut prin el
în drum spre fericire
vei privi în el ca într-o oglindă
vei întreba cine-i ce mai frumoasă din țară
și-ți va pronunța numele pe silabe
002472
0