…Fără…

…Poate că toamna a venit, gândindu-mă la ea. Și ploaia a venit, gândindu-mă la ea. Întreaga lume a venit, gândindu-mă la ea. Doar tu nu ai venit, gândindu-mă la tine. Eu, cu puterea minții mele, am chemat și toamna, și ploaia, și lumea întreagă. Iar ele au venit. Doar tu, singur tu, ai rămas departe și rece, prea departe de gândul meu, surd la chemarea mea. Dacă veneai, tu ai fi fost zeul meu suprem și te-aș fi ascultat, iar iubirea mea ți-ar fi fost altar. Dar tu nu ai venit. Acum, eu cred că am pierdut și zeul din tine, și omul din mine. Când mă voi trezi, o să-nțeleg că ai pierdut: și zeul din mine, și omul din tine. Atât. Eu, deocamdată, rămân cu gândul, cu chemarea, cun toamna și cu ploaia, cu lumea întreagă și fără de tine.