Despre moarte și alte bălării

Puștoaica se joacă iar cu tastatura. Iar ar vrea să inventeze cuvinte și fapte, persoane și îngeri. Demonii și-i ascunde adânc în coșul pieptului, îi păstrează și îi e frică să-i arate lumii. Se uită la tastatură și pe geam, se uită la oameni și covoare, se… Se… Se… Ce naiba se? Nici ea nu știe. Se uită în oglindă, se șterge pe față, demonii nu pleacă. Îi vine ideea să scrie despre cineva care moare. E ușor pentru ea. Noaptea are vise despre oameni care mor, uneori moare chiar ea. Și simte durerea și aerul care nu mai intră în piept și știe despre ce vorbește. Își omoară personajele în fiecare zi, le scuipă și le dă cu noroi, și se simte mai bine. Azi iar o să omoare pe cineva. Se pregătește să scrie, tastează două cuvinte. Încă două cuvinte… Pune un punct. Mai scrie o frază. Un semn de întrebare. Ea respiră sacadat. Încă două cuvinte și…