Eva Adam despre Eva Adam

Să zicem că personajul meu principal s-ar chema Eva. Chiar Eva Adam. Într-o bună seară, întinsă în patul ei de-acasă, cu un străin în spate, o blondă planturoasă și cu picoare lungi își fuma nonșalantă țigara, ultima din pachet. Fuma, și rotocoalele de fum o învăluiau discret, ascunzându-i vârsta pe care o știa prea bine. 40. Cifra rotundă, și totuși imperfectă pentru o femeie. Cel de lângă ea mormăia ceva de bine... ”...mmm... ce bine a fost... ” … Dar ea nu-l lua în seama și se gândea la ale ei. ”Am dus o viață frumoasă…”, își zicea. ”Oare?”, se intreba, ironic, dramul de conștiință din ea… ”Ei bine, poate nici chiar așa frumoasă, dar interesantă și palpitantă.” Inevitabil : ”Oare?!”… Toate prietenele ei erau măritate de 20 de ani, cu copii mari și împlinite în carieră. Eva – tot secretară cu fusta scurtă și decolteu generos a rămas, numai că a tot schimbat șefii, când aflau soțiile lor de ea… De aceea s-a simțit mereu o intrusă, un personaj pasager. O frustrată a vieții de familie. Se uita din pat în casă. Eva e fericita posesoare a unei garsoniere aranjată cu mult bun gust și destinată aproape exclusiv jocurilor amoroase. Zâmbește pe sub teoretica mustață și-și stinge nonșalantă țigara… ”Ãsta e un adevărat cuibușor de nebunii…”, la fel de stilat și atrăgător ca și posesoarea, dar și foarte discret și impersonal. Niciunul din iubiții Evei nu i-a dăruit vreodată ceva, niciunul nu și-a lăsat amprenta asupra casei sau a Evei, nici măcar mirosul… În aer plutește doar mirosul de țigară și de parfum antitabac. Se anihilează reciproc, așa cum amanții Evei s-au anihilat reciproc. În niciunul n-a crezut, pe niciunul nu l-a iubit, și azi își dă seama că nici măcar nu i-a dorit. …Dar nici ea n-a vrut să fie crezută sau iubită. Și nici n-a fost. Așa că nimic n-a lăsat urme în sufletul ei. De la amanții tineri a învățat să profite, de la cei chei, bătrâni și burtoși a învățat cum să mimeze, de la cei cu bani a învățat să cheltuie… Numai că niciunul n-a învățat-o să se bucure, să fie fericită… Frumusețea ei a rămas doar o mască, iar zâmbetul ei – forțat. În patul ei se simte mișcare… necunoscutul s-a trezit și a început să o sărute în ceafă; habar n-are că Eva a împlinit 40 de ani în noaptea asta… Nici nu știe cum o cheamă. A agățat-o într-un bar întunecat și plin de fum, și nici nu s-a chinuit să-i rețină numele. E destul că a rămas în patul ei și că poate pleca dimineața, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Trezit din somn, el încearcă s-o convingă că o iubește și că îi va oferi o noapte de neuitat. Plictisită, Eva se întoarce spre el, dar arătarea ce devine la lumina slabă a țigării îl sperie pe bărbatul de lângă ea. Plânsă și cu rimelul curs pe obraji, cu riduri adânci și cearcăne vinete, fascinanta blondă pare o bunică… Tânărul se sperie: -Semeni cu mama, spune el încet, supărat și furios pe asemănare… Mă simt oribil, aproape incestuos, de parcă m-aș fi culcat cu ea… -Da’ ce e, dragă? Nu știai că n-am 20 de ani? -Ba da, dar n-am crezut că ești babă! remarcă el răutăcios. -Babă, babă, dar observ că-ți place… -Aaa… nu chiar, spuse el, malițios. Cu un rictus, Eva îi aruncă: -De fapt, nu a fost exact cum mă așteptam. Performanțele tale lasă de dorit… Nu pot spune că am simțit ceva, remarcă ea, crezând că îi atinge punctul sensibil. -Păi dacă ai simțit prea mult până acum, babo, ce să mai simți acu’? spuse, și începu să râdă prostește. Eva îl împinse jos din pat, iar el căzu cu tot cu cearșaf. Se uita mânios la femeia goală ce se întindea după țigările și bricheta de lângă veioză. Își aprinse țigara, și la flacăra brichetei, părea hidoasă; nu mai avea nimic din femeia care-l cucerise cu 3 ore înainte… -Alea sunt țigările mele, îi zise tânărul. -Și asta este casa mea, așa că te rog să pleci, îi spuse Eva, apoi se aplecă și-i suflă cu nesimțire fumul în față… -Târâtură! mârâie nemulțumit individul, și scutură din cap. -Poftim, zise Eva, domnul câine a lătrat? -Marș! o repezi el și, fără să-și dea seama, îi trase o palmă. Eva țipă, ușor surprinsă, dar nu mai zise nimic. -Am impresia că-ți place-așa… Poate vrei și-un bici? Eva înlemnise și se uita la el; își căuta pe fotoliu cureaua și mormăia ceva de ”las’ că-ți fac eu ție felul… cățea… ți-o fac, să nu mă uiți toată viața!... șteoarfă!”. Mâna ei deschise un sertar al noptierei, de unde scoase un pistol mic și negru, luă apoi țigara și o duse la gură, iar pistolul îl ascunse sub ea. El se întorcea cu o curea lată, din piele… -Hai, să o facem ultima dată… vrei să te leg cu ea sau să te bat? Spune ce vrei și-ți fac! Se urcă în pat și-i desfăcu picioarele cu violență. Ea și-a scos țigara din gură și l-a ars cu ea pe piept. -Du-te-n mă-ta! urlă el. Atunci Eva își scoase pistolul și trase… Trase de 3 ori… Trase până când lacrimile i se opriră. Se șterse la ochi și coborâ din pat. Aprinse lumina și-l văzu întins pe jos, bălăcindu-se în sânge… Nu avea mai mult de 25 de ani și era însurat. Se uită la verighetă și i-o scoase. O învârti și citi : -”De la Mihaela, cu dragoste, pentru soțul meu, Adrian”… Deci te cheamă tot Adrian, și pe ea tot Mihaela… Numai de voi am parte oare?! În minte îi veneau buluc amintiri uitate de vreo 20 de ani… Era tânără, la liceu… Nu avea nici 18 ani și nici nu arăta prea bine… Nu semăna deloc cu femeia care este… Dar un Adrian a fost. Înalt, brunet, cu zece ani mai mare, profesor de fizică, și însurat pe deasupra. Cu o Mihaela, chiar… În fine… poveste veche. S-au iubit – a fost prima ei iubire, primul ei bărbat, prima fericire și prima dezamăgire. Nu aveau nicio șansă – pe ea au exmatriculat-o, pe el l-au dat afară, el a dat divorț, iar ea a făcut un avort… Tragic în toate sensurile. După ce lucrurile s-au potolit, și-a reluat studiile, și apoi s-a angajat ”la făcut cafele și bătut la mașină”. Dar nu l-a uitat pe Adrian niciodată. Oricât i-au oferit directorii, și italienii, și turcii, ea a acceptat totul pe moment, dar nu și l-a scos din suflet… Acum, cu ochii la celalalt Adrian, un gând i-a încolțit… Ia un pix și o bucată de hârtie și așterne grăbită: ”Ai fost primul și ultimul meu bărbat, marea mea iubire și marea necunoscută a vieții mele. Amintirea ta m-a ajutat să trec peste toate. Acum, că te-am regăsit, pot să-ți mulțumesc. Îți mulțumesc că mi-ai distrus viața, șansa la fericire. Îți mulțumesc că m-ai lăsat să-mi distrug viitorul. Dacă n-o fi să ne mai întâlnim, mulțumesc, Adrian, și La mulți ani, Eva!” Pistolul mai răsună o dată, scurt și-nfundat în liniștea nopții. Lumina se revarsa peste 2 trupuri, amândouă goale, amândouă însângerate, iar între ele trona o verighetă de aur, strălucitoare și rotundă.