Muzica sufletului meu
Muzica sufletului meu de Mihai Ana Liliana Dintr-o corabie cu toate pânzele în vânt, M-ai frânt și ai lăsat doar o epavă tristă, Ce și acum, deși o doare, te poartă în gând, Chiar
Ispita mea cu păr bălai
Ispita mea cu păr bălai de Mihai Ana Liliana Tu, ființă cu păr bălai și mătăsos, În urma ta răsar mărgăritare, Și cu glasul tău duios, Mă ispitești atât de tare. . Ochii tăi
Mi-ești dragă
Pe pat de iarba așezați, Dormind pe căpătâi de flori, Cu blândețe suntem deșteptați, De o lumină caldă în zori. Trilul cald al unor păsări cântătoare Ne poartă pe al iubirii portativ
Marea
Merg noaptea pe faleza îngustă, Privesc cu patimă marea robustă Simțind în nări mirosul ei sărat. Mi-e dor de cel ce în urmă m-a lăsat. Briza ce altădată ne mângâia trupul Plin de sudoare și
Umbra iubirii trecute
Te caut atât de mult în noapte, Sperând să te mai văd puțin. Caut atentă chiar și în șoapte, Să-ți mai aud glasul senin. Știu,soarele a apus Demult, pe cerul iubirii noastre, Dar în zadar mă
Copil pentru totdeauna
Mă simt înconjurată, presată să cedez, Nu am decât două ieșiri, balconul sau ușa. Mă împinge spre margine, mă ajută să decolez, Dar îmi dau seama că nu e bine așa. Cu ultimele puteri străbat
Inimă fragilă
Solitară, într-o grădină plină de miresme, Pe umerii fragili îi atârnă un șal ușor, Acoperind cu țesătura fină, O frumusețe ca din basme. Cu ochi de un smarald mai frumos ca iarba, Dar care-și
Yume (Vis de toamnă
Dintr-o dată mă trezesc, Umblând prin noaptea rece și udă. Nepăsându-mi pe unde pășesc, Înfrunt singură realitatea crudă. Fără părinți, fără iubire, Doar eu, goală, pe marmura rece, Privesc
Sakura (Floare de cireș)
Petale de cireș, suflă vântul, făcându-le vârtej, Mă împresoară în livada in care Sub raze blade de soare Visam cândva un basm cu o prințesă și un paj. Miresme dulci îmi poartă pașii Pe poteca
Îngeri pierduți
Am început să aud voci, Copii strigând după ajutor, Fiindcă sunt loviți cu un bici De un individ cu un suflet îngrozitor. Deschid ochii dintr-o dată Și ceea ce văd îmi provoacă un șoc: Zăpada
Blestemul din vis
Am crezut că e o legendă, Că e o poveste de speriat copii, Și ne-am lăsat în voia sorții Devorându-ne cu o poftă flămândă. Ne-am cufundat în apă ținându-ne suflarea Și cu buzele încătușate
Luptă cu trecutul
De atâta mers am obosit, Mă simt sleită de orice vlagă Și mă așez unde pământu-n aur Pare poleit, De lumina slabă A unui asfințit. Mă las purtată de adierea Ce mângâie copacul
Regină într-un castel de ceară
Închisă între cei patru pereți ai propriei mele minți, Lupt din greu să ies afară Pentru a-mi întări castelul de ceară Ce parcă stă suspendat deasupra unui foc. Eram atât de aproape de am reclădi
Suflet de cristal
Picaturi de ploaie, Amestecate cu sange, Cad peste inima mea, Ce inca mai plange, Incercand sa o spele de noroi. Lacrimi imi curg Pe obraji in nestire Si impreuna cu tunetul strig Dar
Inger si demon
Se dă o luptă-n mine, Între două forțe mari, Ce până acum au fost ascunse bine Sub ape și ghețari. Și demoni și îngeri, Aleargă-n sufletul meu, acum făcut scrum Și aruncă în mine cu
Ganduri
Imi pun dorul pe corzile unui qin, Cântându-mi durerea și gustul de pelin Lăsate în urmă de plecarea ta. Cu glasul dulce și tânguitor Al unui flaut de jad, Acompaniez clipocitul lacrimilor ce
Nisipuri miscatoare
Sunt ca un nebun ce aleargă după iubire, Pe o tablă imensă de șah, Însă atunci când cred că o voi atinge Dispare că fata morgana, într-un vârtej de praf. Caut, cu disperare, un loc ferit, În
Femeia
Femeia e o floare aleasă, Din Grădina Sfântă culeasă. Ea poartă-n suflet iubirea Și în trup desăvârșirea. Femeia e o ființă dublă, Cu suflet demn de un înger Și corp ispititor de demon, Iar
Arhangheli
ARHANGHELI de Mihai Ana Liliana Cetatea cade pradă unei molime cumplite Și rânduri, rânduri pier arhanghelii ce-o protejau Lăsând doar trupuri neînsuflețite Într-o mare de flăcări ce le
Inimă rănită
Stau uneori și mă întreb Cum poți uita așa ușor Lacrimile și rănile ce încă dor... Te aud zilnic, plângându-te de el, Că nu îți dă atenție, că te calcă în picioare, Pentru prieteni, bani sau
Suflet temător
Deși îmi doresc nespus de mult Să iubesc din nou cu toată ființa, Mă las răpusă de atâta suferință, Rămânând prinsă în trecut. Merg cu pași mărunți, Pe covorul de frunze moarte, Lăsând să îmi
Iceberg
Îmi cântă la geam privighetoarea, Însă urechea mea nu simte nimic, Îmi vine să urlu, să țip, Poate așa îmi voi auzi chemarea. Dar în zadar, Sunt imună la propria-mi durere Și oricât aș
Cunună de spini
E plin în jurul meu de oameni, Dar eu nu văd decât siluete violet, În timp ce un copil, cu obrajii mult prea galbeni, Trece strada ducând în brațe cutia unui vechi colet. Afară burnițează, cu
Înger păzitor
Natura, ce până ieri era calmă, Acum tună, fulgeră și toarnă Peste oameni cu o mare Rea, rece și înspumată. Caută, parcă, să îmi aline durerea, Vărsându-mi furia prin ploi, Repară cu
O noapte furtunoasă
Tropote de cai, Se aud în noaptea rece, Din strada cuprinsă de ploi, Pe unde o trăsură-n goană trece. Vremea de afară oglindește Ceea ce o biată fată gândește După ce inima i-a fost
Lanțuri din trecut
O idee de titlu va rog!! Se aud în depărtare lupii urlând Și voci suferinde cerând ajutor, Pe când eu, plângând, Încerc să scap de frigul sfâșietor. E întuneric și totul în jur E rece ca la
