Poezie

Iceberg

MAL

1 min lectură·11 noiembrie 2020

Mediu

Îmi cântă la geam privighetoarea,

Însă urechea mea nu simte nimic,

Îmi vine să urlu, să țip,

Poate așa îmi voi auzi chemarea.

Dar în zadar,

Sunt imună la propria-mi durere

Și oricât aș încerca nu am habar,

Cum să îmi fac Inima se spere.

E închisă în propriul castel de gheață,

Unde nici măcar cea mai mică șoaptă,

Nu o poate ajuta să treacă prin viață,

E goală, e rece și neînduplecată.

Simt frigul cum îmi pătrunde în vene,

Cuprinzându-mi corpul pas cu pas,

Dacă nici primăvară nu poate opri visele negre,

Atunci nici măcar un strop de speranță

Nu mi-a mai rămas.

Simt ceața cum îmi îmbracă privirea,

Împiedicându-mă să văd frumusețea din jurul meu.

Simt gheața cum îmi acoperă mâna,

Neputând să mai fac nimic pentru sufletul meu.

Și încet încet tot ce e înlăuntrul meu moare,

Greșesc, nu mai știu să îmi cer iertare,

Rănesc, nu mai pot oferi alinare,

Trăindu-mi viața ca un bloc de gheață umblător.

M.A.L. 13.03.2020.

00627

Mihai Ana Liliana. “Iceberg.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-ana-liliana/poezie/14150965/iceberg

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.