mihai amaradia

Păziți poetul acestei cetăți sub asediu, ascundeți-l în clopot și îmbrăcați-l în hainele noastre cele mai scumpe să știe lumea cine suntem, sub ropot el va scrie despre lucrurile noastre

Trupurile noastre tinere șuvițate de soare, ascuțite cu briceagul încins, n-au nevoi prea mari, cum noaptea n-are nevoie de rândunici, doar de covoare, cearșafuri, perini, amalia

... cu atâta ușurință alături de mine, (încât îmi ești umbră și noaptea) pășim ca două uși prin care oricine poate intra, numai să spună, bună, bine v-am găsit! și noi să luăm haina și pălăria

... cel mai probabil ești curată, surâzătoare, netedă, nou născută din ploaie și din cauza asta lăcrimezi acum când vezi ceea ce vezi, pielea mea plină de cicatrici mirosind a scandal, degeaba

Fetiță, nu sunt omul pe care să-l păcălești, fumusețea ta îți iese prin ochi, carisma ta se naște din bunătatea pe care o oferi, cum ai dărui pâine cu miez de nucă, crești singură trei puieți

Când a căzut se făcuse deja noapte aripile lui se topeau încet din ce în ce mai încet. Se răcorise dar nu se mai putea salva începuse zborul încă dis de dimineață și-acum să vezi ironia

am fost în dup-amiaza aceea de iulie, turna cu găleata, îmi vorbeai despre cuvintele mele scrise, că nu sunt cele ce trebuie, după tine, eu scriu numai cuvintele ce le ajută pe cele

mereu visez o femeie necunoscută mie, blondă, dormind pe o pernă bleumarin într-o rochie bleumarin, ușoară cât o monedă mică de aluminiu, cu picioarele goale lucind în lumina lunii, cu brațele

În față am un pahar de rum lângă blocul de desen un caiet liniat clasa-ntâia E, la spate un motan îmi ține de cald la rinichi, la stânga și la dreapta tatălui locuiește lipsa ta grea ca două

... da domnu, a venit în oraș după mult timp, deși nu râdea ca de la răsărit la apus, ochii lui purtau o lumină firească, sosise în vremea când soarele e scump cu geanta pe umăr și mâinile în

Tot ce are nevoie un bărbat singur, o masă mică rotundă cu un singur scaun unde să i se aducă o cafea mică cu un păhăruț cu frișcă și o prăjitură puțin mai mare decât un zar, undeva într-un

... la acest eveniment unde mă așezasem cuminte în spate, după atâția ani nu mă mai recunoșteau, credeau că poate sunt barmanul venit să asculte și el, unii poate că-și imaginau că sunt trimis

... se ia de exemplu o fată, niciodată la întâmplare ea trebuie să aibă părul buclat, bogat, revărsat, cu ochii rotunzi, mari, în care oricărei lumini i-ar plăcea să se bălăcească, cel mai

Încă pâlpâie decojită de vopsea țâșnitoarea din autogară, aceeași, numai postamentul s-a schimbat, în repetate rânduri sora mea își ținea mâinile între palmele mele pentru dezgheț, mama însă,

... putem recupera acele zile blânde precum duminicile caniculare înșiruirea acelor ore, perle egale de un alb molcom, acele îmbrățișari cumințite în tolăneala lor, putem redobândi acel soare rege

... înainte să îți fac rochiță înflorită din numele meu, să te îmbraci râzând, pentru firea ta luminoasă, picioarelor clipocind, pieptului, nu o nocturnă voi compune, nu o sonata, nu un vals, nu

e în ordine domnișoară nu mă deranjează puteți adormi cu capul pe umărul meu așa e normal avem drum lung de 9 ore sunteți obosită și eu sunt un bărbat bun nu vă jenați. - drumul acesta e

… despre aproape nimic îmi vine să scriu uneori, despre lentoarea alintărilor șoptite, ceva aproape dictat, fără implicații, ceva ca o palmă adormită pe spatele ei, ca o rază subțiiire de soare

... acesta nu e un poem pentru dragoste, e doar pentru că repetată pădurea a înfrunzit din ochii tăi, pentru că umbra ta pe pereții mei dansândă, pentru că pașii tăi pe covorul meu cu