Norii se adună
Fulgeru-i cunună
Tunetele răsună
Natura-i nebună.
Ploaia nu se mai oprește
Neliniștea în mine stârnește
Bătaia stropilor mă asurzește
O stare ciudată mă
Cu gândul ai îndrăzni
Lumea toată a privi
Schițată în creion
Și fără decor?
Cum ți s-ar părea
Ca deodată, așa,
Culorile să dispară
Viața să nu moară?
Am putea oare gândi
Și totodată
Uneori prefer să tac
Nu este un act
Poate am ce spune
Dar nu pot expune.
Pentru cei din jur
Par un om obscur
Închisă în mine
Așa e mai bine.
Aleg să nu vorbesc
Nu innebunesc
Compania
Negru îmi place
Viața să-mi joace
Să mă doboare
Să mă-nconjoare.
Noaptea la cer m-am uitat
În negru m-am cufundat
Negru înseamnă tăcere
Negru e și durere.
În negru mă-mbrac
Obiecte negre
În fața oglinzii obișnuim
Cu toții să ne prostim
Astfel și tu ai încercat
Ce altfel ai fi ezitat.
Oglindindu-te ai aflat
Din tine alt sine evadat
Doar în oglindă poți fi
Tot ce ți-ai putea
O gură de cafea te trezește
Amarul ei sufletul îți răscolește
Bătaia inimii îți grăbește
Starea de veghe te părăsește.
Gustul ei amar
Ca al vieții dar
Ce cu tristețe îl car
Moartea e un
Vă mulțumesc
Că nu m-ați ales
Că n-ați înțeles.
N-am să vă înțeleg
N-am să vă cred
N-am să mai iert.
Rău m-am supărat
Lacrima ce-am vărsat
Efortul n-a meritat.
Ce mi-ați transmis
Fără
Mă întreb oare
Dacă prostia doare?
Când fericirea-mi atinge
În chingi de se stinge.
Dar fericirea mea
N-ar mai conta…
Un zâmbet de-aș vedea
Pe fața sa.
Greșeala mea
N-am cum repara
Să
Dimineața te salută
De fapt vor să te f**ă
Te iau drept jucării
Nu te gândi la prostii.
Când îți zâmbesc
Defapt îți rânjesc
Cald par că te primesc
Dar în rece domnesc.
Nu-ți mai par
În virtutea unui vechi obicei duc mâna la creștet și brusc realizez că nu mai găsesc motivația de a termina acel gest ce azi îmi pare mai mult păgân decât creștin și mă uit lipsită de vreo simțire
Și ție ți s-a întâmplat
Singur să te fi aflat
De situație întristat
Și de viață dezolat.
Fie că ești voluntar izolat
Ori involuntar însingurat
Această stare de fapt
Plăcere nu ți-a
Lumea de Dumnezeu creată
De om a fost transformată
Realitatea metamorfozată
În nenatural preschimbată.
Trăim într-un spațiu ermetic
Până și aerul este sintetic
Timpul și spațiul –
Din vremuri ancestrale
Vechi obiceiuri astrale
Mituri, legende și basme
În suflete vă sunt rămase.
O individuală întâmplare
Capătă pentru voi valoare
Dați sens la orice eroare
În căutare de
În cimitirul negru
Într-un mister profund
Și într-o tristă ploaie
Zac zeci de morți
Cântând.
Și cântă a lor poveste
Plină de intrigi crude
De morți însângerate
Sau de pieiri
Dumnezeu se joacă…
A lui e viața toată
Și cu ea se joacă.
Dumnezeu se joacă
Cu nervii mei
Îi toacă mărunței.
Negură îmi aduce
În sufletul pustiu
De amar plin.
Scânteia din ochi
S-o am
Cum moartea cuiva
Te poate educa?
Te poate învăța
Să nu faci așa.
Tributul ăsra oare
Nu-i prea mare?
Ca făptura cuiva
Să piară degeaba?
Un suflet s-a stins
Un altul s-a aprins
Arzând
Întunecat e cerul
Negru ca fierul
Ruptă de lume
Nu mai am nume.
Doar eu și natura
Colorată-i pădurea
Prin liniște răzbate
Un foșnet departe.
Frunza moare
Inima mă doare
Pe jos doar
Acum 12 ani și vreo 2 săptămâni eram în prima zi de școală din clasa I. Toate bune și frumoase. O zi aurie de septembrie, perfectă. Eram una dintre mulții pitici cu ghiozdane mai mari decât
În mine ceva s-a schimbat
Idealul de viață a degenerat.
Ideologia altora am ignorat
Concepția mea am îmbrățișat.
Liber doresc să trăiesc
Eu pentru mine să gândesc.
De ce te miri tu de
Despre câmpii
Nu voi vorbi.
Poate în rime scriu
Căci așa stiu.
Poeziile mi le datez
Se leagă de ce realizez.
Vă spun ceea ce gândesc
De aceea mă iscălesc.
Sufletul mi-l răscolesc
În
Acasă nu este acolo unde locuiesc, unde dorm, mănânc sau mă spăl; acolo este “à casă”. Acasă este în mine, în sufletul meu, acasă este pretutindeni unde trăiesc.
Se întâmplă să nu existe nici o
Început
Întotdeauna prima oară
Þi-e teamă să nu doară
Freamătul de cum va fi
Gândul nu te va părăsi.
Momentul s-a petrecut
Neîncercatul l-ai făcut
Clipa aceea a trecut
În față alt
Omul se naște dependent pentru supraviețuire. Timpul dezvoltă adesea în noi un caracter dependent. Începe când tinzi să te agăți de dulci nimicuri ale vieții. Pe nesimțite ajungi să refuzi să renunți
Cât timp țigara va mai fumega
Și cafeaua gustul amar va avea
Iar vinul bun omului va plăcea
Viciile în continuu vor exista.
Omul pe sine se place
Prin vicii se satisface
Chiar dacă îi
MS