Acasă

Acasă nu este acolo unde locuiesc, unde dorm, mănânc sau mă spăl; acolo este “à casă”. Acasă este în mine, în sufletul meu, acasă este pretutindeni unde trăiesc. Se întâmplă să nu existe nici o “acasă” în mine, să nu mai îmi fie sufletul în piept, să mă detașez voit ori nu de el. Pot să îmi las sufletul în fața unui copil plângând cu foc ori în fața unui prieten sfâșiat de durere. Pot să îmi uit sufletul într-o privire asupra unui câmp de flori brodat cu rouă la îngemânarea dintre zi și noapte ori asupra unui apus ce mă poartă mai departe în negrul tulburător al nopții. Pot să îmi pierd sufletul într-o mare de oameni în care existența mea efemeră și insignifiantă să se amestece cu cea a celorlați într-un zbucium în care nu mai există sine, ci tot. Pot să îmi regăsesc sufletul când mă trezesc dintr-un vis, într-o ceașcă de cafea ori într-un surâs al dimineții. Acasă nu este un loc, nu mă leg de nici un punct material. Trăiesc în sufletul meu. 20 martie 2005, Constanța