Ploaia
Norii se adună Fulgeru-i cunună Tunetele răsună Natura-i nebună. Ploaia nu se mai oprește Neliniștea în mine stârnește Bătaia stropilor mă asurzește O stare ciudată mă
Singur și trist
Și ție ți s-a întâmplat Singur să te fi aflat De situație întristat Și de viață dezolat. Fie că ești voluntar izolat Ori involuntar însingurat Această stare de fapt Plăcere nu ți-a
Vicii
Cât timp țigara va mai fumega Și cafeaua gustul amar va avea Iar vinul bun omului va plăcea Viciile în continuu vor exista. Omul pe sine se place Prin vicii se satisface Chiar dacă îi
Mitul femeii – oglinda
În fața oglinzii obișnuim Cu toții să ne prostim Astfel și tu ai încercat Ce altfel ai fi ezitat. Oglindindu-te ai aflat Din tine alt sine evadat Doar în oglindă poți fi Tot ce ți-ai putea
Tradiții și superstiții
Din vremuri ancestrale Vechi obiceiuri astrale Mituri, legende și basme În suflete vă sunt rămase. O individuală întâmplare Capătă pentru voi valoare Dați sens la orice eroare În căutare de
Sistem de convenții
Lumea de Dumnezeu creată De om a fost transformată Realitatea metamorfozată În nenatural preschimbată. Trăim într-un spațiu ermetic Până și aerul este sintetic Timpul și spațiul –
Alb-negru
Cu gândul ai îndrăzni Lumea toată a privi Schițată în creion Și fără decor? Cum ți s-ar părea Ca deodată, așa, Culorile să dispară Viața să nu moară? Am putea oare gândi Și totodată
Început
Început Întotdeauna prima oară Þi-e teamă să nu doară Freamătul de cum va fi Gândul nu te va părăsi. Momentul s-a petrecut Neîncercatul l-ai făcut Clipa aceea a trecut În față alt
Negru, culoarea sufletului meu
Negru îmi place Viața să-mi joace Să mă doboare Să mă-nconjoare. Noaptea la cer m-am uitat În negru m-am cufundat Negru înseamnă tăcere Negru e și durere. În negru mă-mbrac Obiecte negre
Cafeaua, amarul sufletului meu
O gură de cafea te trezește Amarul ei sufletul îți răscolește Bătaia inimii îți grăbește Starea de veghe te părăsește. Gustul ei amar Ca al vieții dar Ce cu tristețe îl car Moartea e un
Tăcerea, taina sufletului meu
Uneori prefer să tac Nu este un act Poate am ce spune Dar nu pot expune. Pentru cei din jur Par un om obscur Închisă în mine Așa e mai bine. Aleg să nu vorbesc Nu innebunesc Compania
Politețe debordantă
Dimineața te salută De fapt vor să te f**ă Te iau drept jucării Nu te gândi la prostii. Când îți zâmbesc Defapt îți rânjesc Cald par că te primesc Dar în rece domnesc. Nu-ți mai par
Artă poetică
Despre câmpii Nu voi vorbi. Poate în rime scriu Căci așa stiu. Poeziile mi le datez Se leagă de ce realizez. Vă spun ceea ce gândesc De aceea mă iscălesc. Sufletul mi-l răscolesc În
Decadență și depravare
În mine ceva s-a schimbat Idealul de viață a degenerat. Ideologia altora am ignorat Concepția mea am îmbrățișat. Liber doresc să trăiesc Eu pentru mine să gândesc. De ce te miri tu de
Deprimare mirifică
Întunecat e cerul Negru ca fierul Ruptă de lume Nu mai am nume. Doar eu și natura Colorată-i pădurea Prin liniște răzbate Un foșnet departe. Frunza moare Inima mă doare Pe jos doar
Paradox
Distanța ce ne desparte Deși e mai aproape Comunicarea e mai departe. Comunicarea este mai grea Dar toată gândirea mea Îți este tot alăturea. * Tristețea obișnuia Să-mi fie sursa Muza
Moartea cuiva
Cum moartea cuiva Te poate educa? Te poate învăța Să nu faci așa. Tributul ăsra oare Nu-i prea mare? Ca făptura cuiva Să piară degeaba? Un suflet s-a stins Un altul s-a aprins Arzând
Dumnezeule
Dumnezeule, Zici că ești mare și tare Voi vedea în a ta răzbunare. Nu vreau milostivenia ta Nici iubirea și atenția ta. Lumea asta e mare Plină de popoare Care mai de care Sub a ta
Prostia doare…?
Mă întreb oare Dacă prostia doare? Când fericirea-mi atinge În chingi de se stinge. Dar fericirea mea N-ar mai conta… Un zâmbet de-aș vedea Pe fața sa. Greșeala mea N-am cum repara Să
Vă mulțumesc…
Vă mulțumesc Că nu m-ați ales Că n-ați înțeles. N-am să vă înțeleg N-am să vă cred N-am să mai iert. Rău m-am supărat Lacrima ce-am vărsat Efortul n-a meritat. Ce mi-ați transmis Fără
Dumnezeu se joacă
Dumnezeu se joacă… A lui e viața toată Și cu ea se joacă. Dumnezeu se joacă Cu nervii mei Îi toacă mărunței. Negură îmi aduce În sufletul pustiu De amar plin. Scânteia din ochi S-o am
In cimitir
În cimitirul negru Într-un mister profund Și într-o tristă ploaie Zac zeci de morți Cântând. Și cântă a lor poveste Plină de intrigi crude De morți însângerate Sau de pieiri
