Poezie
Îmbrățișarea destinului
1 min lectură·
Mediu
Clipe albite de cursul timpului
Atât de triste, clipe solitare
Suspină la atingerea dorului
Și-mi zbuciumă natura milenară.
Mă simt un fir singur de praf, albit
Zbor în bătaia vântului amar uscat
Fără de sens, fără nimic, destin umbrit
Ce-mi zbuciumă al meu suflet trist neîncetat.
Zburând îmi trec prin minte clipe disparate
Încerc, fără de noimă gândirea să mi-o adun
Într-un târziu simțirile-mi stau împăcate
Plutesc în zboru-mi lin și într-un final...apun.
Ochii-mi grei se deschid doar să te vadă
Înainte de-a cădea în greul somn
Împăienjeniți de lacrimi ei te cheamă
Rămâi mereu al lor stăpân și domn.
Cobor cu greu din zbor pe-o piatră rece
Nemișcată dorm în somnul meu cel tern
Tu, trist destin pe lângă mine trece
Hai, unește-ne într-un sărut etern.
001.967
0