Mihaela Nicolau

Si mi-e dor de tine ca de viata insasi, de parca te-am pierdut, desi inca te am... Iti oglindesc urmele ramase in perna, iti descintec aroma, imbratisez lumina ce te-a atins ! Ma las remodelata

Continuu sa te caut, continuu sa te-astept, Ignorindu-mi strivirea, refuzind sa accept Ca desi imi esti carnea inchegata pe os, Esti si suflul din mine, linistit, calduros, Ca desi mi-esti

Cu-n gest decis m-ai definit: Senina, dulce-amara, clara, Picur de roua princiara, Din iarba vietii despletit. Cu-acelasi gest m-ai ridicat. Ai alungat norii bruneti, Mi-ai adunat trei

Cuvîntul meu nu stie să privească Căci de-ar privi cu literele oarbe N-ar mai putea prin aer să plutească Si nici lumina n-ar putea-o soarbe. Cuvîntul meu nu stie să asculte, Caci daca-ar

Si ce daca te iubesc ?! Si ce daca mi se sfisie carnea in zdrente oropsite si crude?! Daca ai putut sa ma arunci, atunci, vei putea si acum sa ma surizi, ingimfat ca o turla de

M-ai imbrobodit cu lacrimi de vita nobila, stoarse din sunete oarbe, neclare, indoliate si criticate de zvonuri neconfirmate la stirile de seara. Am inghitit, printre sughituri, stropi

Strigati, ingeri-demoni, zurlii si colerici, strigati spre lumina de oase, luptati in crescendo, si striviti neputinta cu baros de matase. Inventati-va clone divine, sustrageti din crama cu

Curind amintirea va fi o minciuna Iar tu utopie minjita de nori, Rotund rogvaiv descarnat de culori Cu spaima de moartea crestata in mina. Reneg iarasi karma ce-si spune “stapina”, Iti sudui

Erai barbarul ce m-a cotropit! Dar eu cuminte-ti mingiiam piciorul, Te impingeam de pe sofa cu dorul Si-ti aruncam camasa la dospit. Tu-mi destramai clipirea cu fuiorul, Imi picurai in somn

Pe bratul meu lasi degetele tale Sa curga lin, sa mingiie, sa simta, Lasi gura ta cu sarutari sa minta Tot ce-au mintit barbatii-n a lor cale! Cu vraja ei iubirea te alinta Iar palma ta

Te doare clipa aspra-a despartirii? Te doare chipul meu inmarmurit Si-atit de adinc in piele scrijelit De crincenul cutit al amintirii? Ofranda-n bratul tau m-am daruit Asa cum m-as fi dat

Cu un creion tocit ti-am conturat in vis, Si ochii verzi, si parul, si miinile si gura. Te-am decupat atenta,te-am colorat, te-am scris, M-am dat un pas in spate si ti-am privit alura! M-am

Am inceput sa te iubesc la inceputul verii, cind invadarea luminii a coincis cu briza razvratita a marii, dar atunci m-ai gonit de sub acoperisul sufletului, cu o cruzime de calau infometat de

Imi este trecutul cersetor ratacitor prin antracitul noptii, cu pantaloni legati cu sfoara de stele... Pribeagul isi cinta, indulcindu-si pielea cremuita-n mocirla; glasul ii respira in

Asculta-ti intii propriile dimineti solitare. Nu acuza noptile mele! Strecoara-te pe usa tacerilor si aduna-ti remuscarile de barbat tradator. Nu imi implinge* carnea cu lama

Ca sa ajung la tine, intii m-am sinucis. Mi-am aruncat spiritul de la etajul zece, L-am condus cu-n cortegiu, ca pe-un proscris Si l-am ingropat in morminte aztece. Ca sa ajung la tine, m-am

Am fost trasa la sorti sa-ti zdrobesc aroganta Sa te-adun, sa te numar, sa te iau inapoi. Te-am desprins de pe soclu, ti-am pierdut importanta Si te-am pus in orchestra, linga fluier,

Te-am adorat sapte munti, sapte virtuti, sapte obraji de prunc deocheat cu sapte bancnote uzate, crapate, te-am cumparat de la anticariat; si despachetat te-am sarutat cu lobul

Uita-ma! Cind eu te asezam in poala, indragostita ca o mama, tu ma sfichiuiai cu intelesul exact al mingiierilor mele, aratindu-mi , ca argument, dictionarul explicativ al limbii romane. In

Cum sa uit ca te iubesc cu-atita ura? Din toata fuga melcului am ales doar cochilia dungata si sparta... De aceea, am sa reduc la absurd dorinta, si cintarind in palme clipa am sa asmut

Imi pling degetele infometate, sfisiate de durerea incarnata in culoarea intunecata a plagilor deschise. Imi infig cuvintele, piese de mausoleu, peste condescendenta destinului. Te strig

Suntem doar tina lui Dumnezeu suflata cu duh, framintata cu apa si sudoarea lui, modelata in semnul crucii pe care o ducem in spate! Suntem creatia divinului etern, mai efemeri ca

Din somn amagitor hazardul mi-a scuturat destinul mort, M-a dezbracat de negrul noptii, mi-a sters rugina-n mare graba, M-a-mpins in lumea celor vii, sa-mi vind amarul la taraba, Cu banii strinsi

Nu te iubesc! Iti zgirii irisul frumos ca teama. Iti ascult incordarile bratelor atunci cind ma aduna. Iti ating mirosul conturat in aerul ce-l dizloci cu trupul tau, in urma ta… Te