Motto:
\"Un filozof a spus astfel: cuget, deci exist.
Rezultă din asta că exist, de vreme ce cuget?
Filozoful habar n-avea prin urmare ce e viața și ce e neviața.
Pot să spun: cuget deci nu
Între trupurile noastre
apăruse distanța.
Încercam să ajung la tine.
Mă detașam de forma mea
cu multă ușurință.
Carnea rămânea sub tutela
sângelui,
agale se mișcau toate.
Locașul meu
Am fost, căzută sub simțuri.
Acum descătușată,
de aer, de apă, de pămînt,
plec să te caut
în Sufletul Lumii
cel concav,
cel ce ține ființele noastre
invizibile
în fluidul
Dar iată despărțirea
de tine și de această lume a formelor
se-ntâmplă chiar acum,
când trupul meu își pierde-ncet LUMINA și
când căldura lui
se duce-n spațiu.
Degeaba-atingi
ființa mea de
Trup colbuit de vântul disperării
port eu și
grea îmi e povara și
strânse-s chingile de carne
și-atâta dor îmi e
de Tine și Nirvana.
Tot trecătoare prin Minuni,
atâta jale duc cu mine,
pe
Mă-nghite-ncet planeta
iar cioclii de argint
în jur îmi țin feștile.
Întunecata sferă
resoarbe în viscere
urgiile din mine.
Încerc să mai rămân,
să pot gândi la tine
cțnd voi avea un trup
Cu gora ei de pământ
sfera îți înghițea trupul,
sub ochiul meu
dizolvat în această imagine,
umezit ca sub o rouă alcolică.
Pierdut înlăuntrul ei
îți petreceai sângele prin tine
supus;
aveai
Eram sclavii armoniei nevăzute.
Înveșmântați în lumină
căram în litiere de aur,
oglinda cu nesfârșite fețe,
cunoașterea tuturor lumilor,
și golul trecerii
dintr-o parte în
Dar cine plânge în planetă?
Sunt Călători din trei direcții
aduși în timp de: o mișcare;
să crească-n trupuri
bisturie de plasmă,
prinsă în direcții
pătrunzătoare
sângerânde
sub unde
Forme trecute în preasfinții
catifelează ochiul în purpuriu
nimbul captează undele,
știrile universului
trec în planetă prin ușa altarului.
Laseri călători
se răsfrâng în ceara
Eram de mult aduși aici,
aveam ființe plângătoare
Lacrimi strângeam în ochi imenși
oribil descompuși în iriși
cromați arid,
incandescenți,
neliniștiți și duși prin forme
ghidați de creiere
Incandescent pământul
în abur trecea totul
moartea era condens
de-otrvă și putoare.
Sub cer de plumb
planeta să moară
începea.
Ființa încătușată
imens
se-ncovoia,
pădurile
Fii neprimiți
dincolo de oglindă
a rămas zâmbetul vostru.
Maștere în giulgiuri pătate
poartă în suflete
gânguritul vostru neauzit.
Mânuțe moi
mângâie sânii morții.
Ferecat, laptele din
Pupilele noastre oarbe de soare
cadavre de umbre
îngroapă.
Planeta, e-un sfânt cimitir
de căzuți din lumină
și-o mare de cruci
și trupuri de aer
înfipte-n țărână.
Privește AntOM,
în
Jocul planetei
Naște cârduri de goi.
Învelește-i, AntOM
în lumina adusă de noi.
punele-n ochi
forme de vechi galaxii,
trecele-n trupuri
unde din cele mai vii,
sub frunte adu-le
întregul
Împreună eram
în cârdul de goi
Sălbateci
cu trupuri desprinse din tină
frig ne era și
jale și dor
de lumină.
Crânguri din piatră
purtau mugurii morți din trecut
ape stătute
bulboane
Gânditori, săraci și pedepsiți,
hoinari ai altor galaxii
incendiate,
nebuni de doruri inexplicabile,
elogiați de chipuri șterse
încă mai suntem
în trupuri pământii.
Neliniștită-i
Curge dintr-un ochi gigantic,
lacrima de început.
Universul fantomatic
zace stins în transparență,
cade forma globulară
printr-un spațiu conceput
de gândirea infernală
a pătrunderii-n
La răsăritul
timpului continuu
am fost întâi și
cât mi-a fost de teamă
de nașterea singurătății mele
și cât te-am așteptat
să-ți plăsmuiești făptura
din marginea substanței,
încet ai
Te iau cu mine-n adâncimea lumii,
acolo unde spațiul nu există,
unde chiar timpul și-a înfășurat spirala
în jurul unei raze, demult stinsă.
Călătorind să fim cât mai aproape,
de locul
La malul Timpului
aștept,
ca Dumnezeu să cearnă
din trupul sufletului său,
topită ca o magmă
făptura ta,
pierdut-o dată
de mine,
din lumină,
robită cărnii de pământ,
desăvârșită-n
Din poala de Lumină
ce Te-nveșmântă, Tată,
noi ne-am desprins
arzând trăiri neînchipuite.
Stea de argint
în aure scăldată,
ne-am prăbușit
pe un tăiș de timp
și sufletele noastre
s-au
MM