Dimineața aceea

să-mi cunosc Domnul, gândeam... picioarele alergau repede-repede inima repeta câteva cuvinte la nesfârșit, neobosită adormisem în iubirea Lui Cel care a făcut încă o dimineață și în aer moale de primăvară m-am trezit în mâini ramuri moi bune de așternut înaintea bucuriei întrezărind cât de plină e lumea care dă la o parte acum porțile cât de nouă și dintotdeauna în urmă, ramurile abia ucise închipuiau un mormânt, un pat moale și parfumat pentru toate trupurile zdrobite pentru timpul în care îmi voi putea aminti care a fost primul cuvânt uitat în dimineața aceea lumea era reală întinsă înaintea inimilor noastre