Răzvrătirea cubului

plecam departe nu-Ți vedeam durerea știam doar drumul aurit sub tălpi. știam că nu Vei spune: stai! ci: Mă pazește! Mi-ai arătat că lacrimi voi purta și eu * Tată, acum câinii gri îmi mușcă din coapse - sunt doar ore de frig. timpul s-a rostogolit și trupurile de lut s-au închis ca să nu-mi mai pot privi mâinile nici bucuria mea să o mai poți schimba în sunet chiar acum, când lumea începe sa trăiască inginerește imploziile, cuburile, plânsul. orele nu mai sunt măsura timpului nostru ci a trupului nostru - tăcută ascunzătoare câinii nu se grăbesc și mă descoperă încet, încet până la oasele albe ca somnul Tău. * curat e orice gând în intersecții contează numai drumul care nu mă duce către Tine