Mihaela Manole

De dor De nu vreau ca să uit Să merg prin roua dimineții.

Vino, te-aștept Abia ai sosit Ochii-mi flămânzi de tine Își cer dreptul de-a privi. Acum ești înalt și frumos Crengile tale au crescut Datorită luminii din mine Roadele tale sunt dulci când se

De ce ,,steluța\" primită nu mă face să mă simt altfel?...De ce când simți că ai scris tot ce ai avut de scris, ai simțit tot ce puteai simți, ai trăit toate emoțiile posibile, de ce nu poți să

iubire eroică melancolie plăcerile suferinței

De ce vreți oare să ucideți astrele? Orele nu vă mai sunt îndeajuns? În loc să căutați în lanuri spinii Priviți în gol, și existați, atât. În existența unică ce ne revine Ca o felie tăiată în

Nu vei afla nicicând Ce haos adunat în chin A fost în gând răsunet Eliberat de zâmbet, Ascuns de vorba sinceră și simplă, Tu ai văzut fațada îndelung clădită. Curaj să fi avut să intri În

E gata dragule cafeaua Ce spui ? nu ți-am călcat cămașa ? A..pantalonii! Mă scuzi.. Mă gândeam de e mâncare în frigider Cum am uitat.. E totu-n regulă acum? Să nu-ți uiți iubițel mobilul Stai

E mult de cand n-am mai spus ,,te iubesc\". Intorc brusc capul si ochi staini ma privesc Ma simt transparenta, pierduta-ntr-un banal firesc Incurajat de zilnica intrebare ,,Ce faci?\" E-o lume

Artist păgân Irevocând un ordin Uitat de mult prin Acatiste A încercat să vindece Lumea De prea mult rău Și de prea mult bine Și a ieșit o dandana că Numai ea, lumina Mai repară

Pluteam încet deasupra norilor Și-a orelor, Așa puteam exista mai ușor. Un timp izvorul de lumină Din mine secase, Așa, deodată. M-am obișnuit și cu asta Dar în vis persista O pană de

Departe sunt de toate, de ce-am iubit, de ce-am urât vreodată, Lumină fără rost ce-și caută culcușul. Aș da un an din viață să pot strânge acum în pumn Zăpada murdară de pe trotuare Să simt cum

Între noi Sunt zăpezi și nisipuri Poate cerul căzut Niciodată uitarea. Între noi Sunt lumi dispărute Poate noi apărute Niciodată risipirea. Între noi E respirația stâncii Topită de

Aproape de cer Privirea mea a întâlnit Liniștea. Era un țipăt de vultur Și tăcerea grea a stâncii. Pașii m-au purtat Pe oglinda în care se vedeau Brazii, și în spatele lor Sufletul meu,

Privesc copacii înalți ce Mă-ntrec cu maiestatea lor E falsă,îmi zic, și urc mai departe Alunec, m-agăț de-o speranță Și rădăcinile lor Mă agață. Nu, acolo sus, vreau să ajung, Să fii

Cred în om În puterea lui de a alege Între a fi sclav sau om În încrâncenarea lui Când sfâșie suferința Și întunericul În curajul lui de a fi fericit

Crezul meu Cred în om Cred in puterea lui de a alege Între a fi stapân sau sclav În puterea lui de a frânge suferința În curajul lui de a fi fericit.

Un ochi pe față unul pe dos Unul scos Ochi pentru ochi ; Prozaic gest feminin Devenit, evident, divin La genul masculin. Un șir și alt șir Creația-i măruntă De-i simplu fular Dar ia să

Visam cu ochii deschiși la pacea ce va coborî în sufletul meu picurată în note. Visam la muzica ce-mi va înălța sufletul și-mi simțeam inima plină de lacrimi și zâmbete de bucurie. Sunete divine

A căzut o frunză Plină de rugină și de ploaie A coborât lin ca o zi Mohorâtă Și a murit încet Suspinând Apoi un stol de frunze si-au luat zborul În ropot de aplauze Balet minunat Într-o

Culori pline de vis Și de soare Plutesc în spațiul Strâmt dintre mine Și eu Și deodată între Mine și eu ai Apărut tu Și-ai făcut din culori Curcubee Și din raze cununi De regină

Rugă și gând pe aripi de vant Duse-n văzduh Din necuprins, o stea s-a aprins Căzând pe pământ Sămânță-ncolțind. Lujer de rouă Împărțită în două Adăpând unirea pierdută cu firea Vrejuri ce

De Crăciun, mulți dintre noi mergem să ne vedem copiii în spectacole de Crăciun, la grădiniță, la școală. De patru ani merg la Ateneu să vad copiii din Centrele de Plasament. Adunați în jurul

A nins cu fulgi Bucăți din pânza de paianjen Unei fantome Zăpada acoperă ca o poveste Pământul Printre copaci Se preling imagini Alunecă pe zăpadă Se udă Lângă mine pășește o umbră În mine