Miclăuș Silvestru

nimic pe masă – sub lampa cu fitil dorul de taifas

cot la cot cu truda mamei pe imensul câmp cu sfeclă un băiat numit de treabă și-o fătucă-n zorii zilei la prășitul cel dintâi din dulceața moștenită pun sub sapă în țărână s-au tot

de după norii tulburi un zâmbet curat - luna-mplinită

semințe de mac la marginea drumului - palmele căuș

orice bărbat ce-ar vrea să-și pipăia coasta care-i lipsește o poate face doar când hotărât poate jura în fața martorilor că a găsit-o în pieptul pe care-l adoră însă atras de frumusețea

cât de nervoasă poate fi bunica ...o cloșcă bătrână... tocmai când ne tăvăleam prin lucerna bine crescută otavă în drum spre părul pârguit de august și-a găsit să deschidă portița

mărturisesc primului copac situat între trotuar și carosabil de care m-agăț cred că am întrecut măsura doar cu două păhăRELE că nu mai sunt în stare să văd o singură cărare cu toată

frec picioarele unul de altul pardon de-nțelegeți greșit călcâiele doar să-ndepărtez pielea îmbătrânită fără să folosesc piatra-ponce ori cărămida cum făceau sărmanii mei bunici caporalul

zbucium de fluturi - între multele salturi niciun obstacol

pe cartea pe care am citit-o ultima dată rămasă deschisă la prima pagină de cuprins se opresc fluturii rătăciți intrați amăgiți pe fereastra larg deschisă probabil mușcatele înflorite i-au

neinspirată idee să primești cadou în miez de vară un iepure de ciocolată cum ce-mi veni n-a fost ideea mea am fost nevoit să-l primesc doar nu sunt un prost crescut mi-e milă de

ventre expuse unele scofâlcite aliniate după simțul haotic al plăcerii seacă soarele surâzător încinse sub focalizarea naturală sunt angajate într-o bălăceală pruncească prelungită

tălpile mele goale crăpate asemenea buzelor bunicii când sărutau fruntea tatălui meu sărută țărâna crăpată plâng de milă porumbului pricăjit de-atâta secetă mă-mpinge de la spate doar

într-un perpetuum mobile zbârnăie ventilatoarele în năduful copt de iulie întins pentru siestă pe unul îl simt cu urechea prin salteaua ce o tolănesc pe altul cu spatele

cu gânduri mărețe mai marii lumii s-au crezut lei păuni vulturi regate după imperii s-au scufundat în uitare nicio schimbare n-a fost suficientă să aducă frumusețe

simt plictiseala fluturelui poposit pentru insectar - aripile deschise rămase nemișcate

singur prin lume - spinii cărărilor tot mai dureroși