Miclăuș Silvestru

cu mâna-ntinsă fără să fi prins ceva – funigel haihui * funigel hoinar – o prezență stranie simt pe fața mea * nervozitatea se-așează pe fața mea – funigel singur * clopotul la prânz

Plantă-n lanuri cultivată, Când sfârșește lungu-i drum, Fumu-o face-apreciată, Lasă-n urmă numai scrum.

Cresc pe crengi, pe rămurele, Chiar și-n arbori de fistic, Înșirate-s și pe-andrele, Ori prăjite la foc mic.

Între pui de-o pui o scurmă, Îns-adaos, chiar la urmă, În mâncarea pentru porci, Plus de lapte dă-n zătorci.

E aleasă din soluții, Urmărită la călcat, Capăt pune la discuții După-atât și… răspicat.

Ce din pui de mamifere Ne transformă lapte-n brânză, Ce mic stoc ajunge-avere La un om c-o ditai rânză?

nici nu te-ai dezmeticit bine din somnul lung bine meritat după dezlănțuirea pasională nocturnă că mă și cuibăresc iarăși sub cămașa ta îți place mult să mă găzduiești te oprești plină de-o

în bucătărie mai toate nevestele scot ochii peștilor păsărilor sacrificate și câteodată bărbaților lipsiți de punctualitate și mulți copii scot limba grijania mamelor

Stă pe mal, lângă părău, Tremură și plânge, N-a pierdut vrun fiu al său, Are plânsu-n „sânge”.

Ca un soare-o floare mică Crește-adesea-n bătătură, În infuzii, ceai, nu strică, Bună-i și la spălătură.

dragostea nețărmurită a soțiorului tocește vârfurile sulițelor afurisitei mele soacre mă-nvăluie într-o aureolă caldă ca și cum aș fi luna lui mereu în luna de miere veninul

Luntre-n stuful lui septembre, Ori șopârlă fără membre, Ori om rău, perfid, hain Care scuipă doar venin.

E frecvent în jurul lunii De o face mai frumoasă, La poli noapte luminoasă Și soție pentru unii.

De-s găsite-n adâncime Locul lor e în șirag, De-s vorbite de mulțime, Sigur o să râzi cu drag.

mă vor acuza pentru punerea în pericol a vieții fetiței ce-o port în pântec sunt gravidă în luna a opta și mi-e poftă de sărit cu parașuta e atât de mare că nu mă pot abține cred

ați auzit cu toții de țambal și cred că știți ce-i acela s-o iau încetișor ca să nu mă-ncurc până s-ajung la capătul firului povestirii armata călește spune-o vorbă din popor m-a

cum sunt unii unele le este teamă de dragoste deși lulea îndrăgostiți îndrăgostite preferă jarul nu vor să sune la soneria inimii celuilalt să fie doar din orgoliu sau cum poate fi

cearceafuri curate așteaptă desfrâul să-nceapă îndată ce cade-nserarea așa cum așteaptă țăranul ca grâul curat să îi fie sosind secerarea copilu-și dorește postură de-om mare uitând de