Miclăuș Silvestru

Vise cu feciori Deschid flori în cireșar Sânzienele

Mare-nspumată Culegători de perle Scufundă gânduri

pe sub stejăriș semnele de dragoste - flori de grâușor brățări de aur - căldura genetică-n cuibul cu ouă trilul ornament - vraja zilelor verii cântul pădurii trifoi cu patru

O pâine mare - unduirea spicelor privită din drum

Nopți de vară- ochi ageri printre ramuri clipind în veghe

Popor român boboc de trandafir ofilit sub bruma nemiloasei toamne ești obișnuit să porți greul pe umeri ca și cum ar fi Crucea mântuitoare și chiar este ca un semn din urmă ce vorbește de

Deget de copil – desenează forma lunii pe geam aburit

văd în ceață pentru că-mi arunci în ochi de cel puțin trei ori pe zi praful vorbelor tale nemulțumită de aportul meu în sânul familiei la fel ca tine toți cei pe care-i întâlnesc pe calea

Popas de toamnă - între pânze de păianjeni sperietoarea

Flori de busuioc La icoana din casă – Candela cu seu

mers prin pădure – tălpile mângâiate pe pâlcuri de mușchi

Brândușe albe zâmbesc soarelui printre cărăbuși * Pe-un picior de hrib între pui de fagi odihnește-un melc * Sprâncene de munți de-un alb-albastru cu vulturi străjeri * În floarea de

Sprâncene albe scriu istoria cu gust de sânge * Soldatul de plumb rănit de copil în fața casei * Limbi de ceasornic martore-n prezent la crud viitor * Litere cu tâlc în cântec

iarăși cu triluri - deasupra sprâncenelor se-îndesesc riduri „of inimioară” - vorbulițele mamei toate-s amintiri în jurul mesei - cu un meniu aparte cel din scutece tufișuri cu spini