Miclăuș Silvestru

Plăcerea maniacă de a batjocori pe cei de jos a luat în stăpânire puțina conștiință rămasă a clasei ce se crede dominantă și fără de cusur mânjită până peste creștet cu creionul chimic al

Din mintea la clocit sub mâna pe ceafă, Toți așteptam să-i iasă pui de porumbei; Cu stupoare-am numărat (vreo) doișpe purcei, Semn că mintea lui era – o mare scroafă.

Þi-ar fi mult mai bine-n China Unde toate au viteză, Dar, cu Boc, bătu-l-ar vina, Poți zbura doar ca… cinteză.

„România- țară cu oameni ca harnice albine, Ce-n veacuri, onoarea nu și-au lepădat.” Cum îmi place și natura, Mă ocup mult și de-albine. Zilnic îmi observ cultura Și-ngrijesc chiar de

Renunțăm la Europa Și la \"cruda\" FMI, Ne-ajută cu milă popa, Ca săraci, n-om sărăci.

În țara lui Vodă–Păcală E totul drept, clădit la sfoară; O ducem bine ca-n zicală Și-n lumea-ntreagă tragem șfară.

În lumea voastră de „afaceri”, rondul Mi-l fac din an în an și vă las bani, Ca să-mi recuperez profitul, fondul, Revin la anu’ și chiar la mulți ani.

Pare-a fi condus de zângul Doamnei Clopoțel… un fapt banal: Pe dreptul constituțional A călcat numai cu stângul.

Se-nțelege din sincopa Legilor celor stângaci: Nu ne place Europa, FMI ne vrea săraci.

Printre cruci de lemn preoții cu busuioc sfințind străbunii

Degeaba-mi spăl eu conștiința Cu săpun cristal Miroase în continuare ca și cum Cristalul ar fi cheia Rămasă ruptă-n broasca ușii Nu pot să nu privesc Restul lumii ce-i dată cu parfum Prin

Nu-ncepură încă-n \"cupă\" meciuri, Iar antrenamentele-s în bar, Folosind o tehnică din catch-uri, Oaspete se dă la ospătar.

Fost-au înșelați cei ce crezură Că legea va fi schimbată, Nu-i o moțiune de cenzură Ci o „noțiune” cenzurată.

Ca individ sunt mărginit În câmpul meu de viziune Deși mi-e străduința mare Ca nemărginitul să-l cuprind În fraze fragede de utopie Idei abstracte le comprim în teze Ce presupun că peste mii

Copii după melci prin iarba-nrourată - papuci la soare

Un Soare nou în viitor Va naște mama noastră Terra Nucleul ei incandescent de lavă De fapt e-un embrion în dezvoltare Ce-n fiecare zi ce trece, firea și-o mărește Noi oamenii vom fi

Au „felicitat” lupoaica Prinsă-n jaf la parlament, I-au lăsat în dar pufoaica Postului „incompetent”.

Fără multe lucruri complicate Bătrânii se descurcau destul de bine În lupta cu răul din natură Îi observam în tot ce făceau Nici pic de grabă-n viața lor Trăiau în liniște și pace Îmi

Mama noastră-acum e UE, Grija-n prețuri și-o arată, Intervenții superflue: Leafă mică micșorată.

După noaptea cu banchetul, Ca-ntr-o joacă de copii, Parlamentul schimbă setul Legii vechi, cu reverii.

Cu capu-n nori sunt mulți, de-o vreme bună Nu mă mir nici eu, nici alții nu se miră Doar medicii de familie își fac probleme Presupun c-ar fi un sindron de origini necunoscute Apărut pe pământ

Spuse un ministru mai de soi: Decent, cu-o mie cinci sute, Poți trăi pe lună. Ici, la noi, Toți primiți salarii... slute.

Prim ministru nu mai dă pe-acasă, A uitat de soața lui frumoasă; El, bărbat viril peste toți miștrii, A însărcinat pe toți miniștrii…