Poezie
Poem
1 min lectură·
Mediu
în alaiul clipelor nefaste
avântate de o himeră sângerândă/grasă,
bezmetecă de ideile unui gând infernal/rece,
cutreierând o stradă plină de flegmele
celor care coboară un păianjen amețit
de atâta urcat pe-un perete
colorat de ura celor care-l construise.
mereu ochii lor v-or da naștere
altor chipuri străine/umile
însetate de sângele celor mai nevinovați
de gustul luxului care se zbenguie-n
batjocura celui care agale trece
pe același drum ca și tine.
fixând o dorința oarbă-ntr-un sanatoriu
legată strâns de un nebun/să nu fugă
nebun uitat de cel care-i dăduse o inimă/același sânge.
și poate mă voi răsturna și eu în mecanismul unui ceas
amețită de fumuri de țigară și sângele tău
cu speranțe decedate de cruzimea
celor care secționează pielea ca pe-o cutie
unde sângele își pierde culoarea
pătându-se de mâinile sale pline de zgură.
atunci îmi voi face transplant de speranțe
voi nimici sunetul gol într-o simfonie
și voi lăsa sângele să curgă-n neștire
să lase urme acolo unde nu sunt amprente
de iubire.
001285
0