matei ghigiu

...asa s-a intamplat si acum cand am primit linkul...
nu ne cunoastem dar as vrea sa iti spun... nu! e aiurea! nu as vrea sa iti spun nimic. ci doar sa iti multumesc pentru acest montaigne russe ca o pledoarie pentru semintele simturilor. nu trebuie sa dam nimanui explicatii. de cele mai multe ori dragostea ne \"explica\" noua....

nu totul, dragule...ci doar toate. si de fapt nu de la sine ci uneori pur si simplu vezi asa, cum printre ochii negri ai sticlei se rezolva dimineata in altceva, poate intr-o moarte fosnitoare, poate intr-un zambet portocaliu...
de fapt noi nu murim decat atunci cand suntem in simturi...colectionari marginali ale acelorasi doua-trei cuvinte...

dragul meu, mi-a lasat sufletul apa si ochiul lacrima dupa mustul de atmosfera pe care l-am degustat citind de vreo doua-trei ori descriptio vede. nu de gratar mi-a fost ci de lipsa voastra si de nefiintarea mea acolo, la toarta vorbei. caci una si cu una fac si mai multe si mai putine, depinde dupa simtire si dupa adunare. dupa cum vaz, vorbirati de de toatele si de-ale poeziei, si de-ale foilor literare si de-ale boierismului. acu\' - cu boierismul asta de-i spusa domnul comsia elitist - eu elitismul nu prea stiu cu ce codru de paine se mananca si chiar daca stiu ma fac ca am uitat, insa ceea ce stiu este ca manifestul acela fasaie pe toate partile. nu elitismul este partea lui slaba ci lipsa de continut, caci se vrea a fi tot ceea ce orice gol se vrea a fi, adica ALTCEVA. dar, sa revenim, ca imi lasa gura apa dupa discutiile la care nu am fost partas...
bobadil, dragule, tu sa mai povestesti ca ai de toate cele povestitului...

dragule, acum am convingerea ca sufletul rontaie poetic din turta dulce a vietii...

dragule, din pacate noi nu avem gheise... la noi se poarta traseismul in toate domeniile. nici filozofie nu prea avem, cu mici exceptii. noi de fapt nu prea avem:) daca am avea (gheise, de exemplu) am observa cu neincantare ca e greu...
asa, ne raman ouale umplute, sarmalele... ne ramanem unii altora... si gheisele se duc, trec...ca vantul prin salcii...

...ma intrebai mai demult, in subsolul unui poem, daca ne mai poate salva ceva... da, exista cevauri care ne mai pot salva; altfel nu am mai fi aici, respirand. (am raspuns tardiv cred la intrebarea ta retorica, dar... asa sunt eu, raspund cand mi-aduc aminte). e ok articolul. ar trebui sa stim mult mai multe despre discriminare in general si despre toleranta. imi aduc aminte ca anul trecut am avut si eu o discutie cu catalin zamfir la el in birou pe tema asta. ne propusesem chiar sa facem un proiect in comun. sper sa il mai putem face. eh... hai ca vorbesc ca un batran:)
uite, iti las mailul meu, poate mai schimbam acolo cuvinte. nu-mi place sa ocup fara rost spatiul public :)
mateighigiu@yahoo.com

eu am citit tot ce s-a scris sub tramvaiul asta si am inteles ce nu s-a inteles...ca uneori nu e nevoie de mai mult decat sa ne fim si ca in lume, aiurea, sunt fiinte care se impart la aceeasi \"ecuatie\" si stau pe aceleasi scaune in aceleasi tramvaie....doar timpul, pe jos sau pe sus, le flutura amintirile....

stii, serghei, nu mai stiu unde, in care poem, spunea asa:
\"vreau sa fiu o galbena vintrela, la corabia in care azi plutim spre tarmuri noi\".... nu stiu prea bine cum e cu poetii; sunt prea multi purtatori de eticheta si eu cu etichetele nu ma impac prea bine. dar stiu cum e cu simtitorii...cunosc cativa :)si pentru ei vreau sa fiu o galbena vintrela...
imbatranim simtind pe corabii...

am uitat sa mentionez: luam o singura femeie de fiecare :)

eu nu stiu povestea lui ali, dar pot sa iti spun ca suna asa, cam ca in 1001 de nopti.cand vom fi mai batrani poate vom merge si la polul nord, ne cumparam un iglu si dam la copca...ce spui, prieten drag?

mai andreiule, la haiku nu ma pricep. dau din colt in colt doar doar o ploua o ploua si oi prinde si eu un strop de ploaie virgin in palma....

eu recunosc ca am avut o discutie cu Nanulianul despre luna...chiar acolo, la locul faptei...doar ca nu am inteles prea bine daca el sustinea sau nu ideea de forma, pentru ca tocmai trecea trenul prin vedea... prietenul meu andu, calarea chitara, are si o basica drept amintire. vorba e ca si noi am scuipat in san sa nu-i alunece Nanului mana pe alte taste si sa ne dea eject. era pacat sa ne dea totusi, nu de alta dar oala aia de mamaliga nu mai intra in istoria localitatii :)...fericirea, atunci cand se intampla, tine de oamenii alaturi de care esti cand o simti...

of maidarling te suparasi pe crinatate...pai tu nu stii ca daca tii florile alea in camera te de_floreaza cu mirosul lor, adormindu-te? ei, dupa aia, abia dupa aia, toti vor sa...BEEP!
al ultimele versuri am o nedumerire usturatoare: daca orice sut in...asa e un pas inainte, un maine BEEP in...asa nu e un avant-pas?!
sper ca chestia cu intrarea nu e vreo metafora vis-a-vis de intrarea in U.E. a patriei...nu de alta dar e deja super BEEP saraca, si asta inainte de intrare

Ma incearca o urma de tandrete istovitoare citind toate randurile acestea acum, cand ceasul si-a trecut limbile peste miezul noptii, cand ploile au parasit Bucurestiul lasandu-l prada vantului subtire de toamna si impatimitilor in ale talk-show-urilor, ma incearca oarecum o detasare vecina cu acea libertate fireasca a vapoarelor ce pot fi vazute in diminetile stravezii agatate deasupra valurilor. Lucrurile – asa cum sunt ele structurate dincolo de firescul nostru cotidian – au libertatea de a nu deveni daca nu se intampla sa devina cumva. Si raman lucruri; marturii; niciodata sentinte. Niciodata punct. Ci doar lucruri. Asa se poate spune in altfel de cuvinte si despre portalul asta in care suferinta e uneori mama dezastrului si slava devine automat tatal candid al biruintei. E ca intr-un film vechi, mut poate, in care totul se deruleaza pe forward, in care eroii apar si dispar cu furia si ambiguitatea caracteristice dramei ce se petrece sub ochii spectatorului mancator de pop-corn.
Sa tinem lucrurile simple. Sa le lasam acolo, in firescul lor tremurat, sa nu le amestecam cu clopotei pictati cu stelute si nici cu ornitorinci impaiati cu diverse mecanisme.cu alte cuvinte sa nu facem din ele portaluri, sa nu facem din ele un loc de comentat mai presus de un loc de scris. Asta regreta prietenul meu Bobadil: golul care a luat locul plinului. Substanta care a fost subjugata de vagul plin de cuvinte…pe nestimtite s-a trecut de la fiinte la utilizatori si de la poezie la randuri scrise.Nu stiu sa spun daca e bine sau rau in contextul unui portal care se ghideaza dupa numarul de accesari si nici nu ma intereseaza acest aspect pentru ca el nu are de a face cu poezia. Nu am nici o legatura cu politica unui portal, ci doar cu poezia, din cand in cand. Ceea ce stiu insa este ca poezia se sopteste, nu se urla, se naste firesc in loc sa se screama si asta pentru simplu fapt ca in poezie totul se intampla inainte de a se cauta. La acest nivel nu există privilegii ci doar o înțelegere dincolo de cuvinte, o acceptare tacită a faptului că există ființe asemenea ție în acel teritoriu în care cei meniți să își fie se întâmplă, devenind apoi.
Andu Moldovan regreta ceva. Am urmarit apoi tot sirul delirant de comentarii si de presupuneri despre ce ar trebui sa facem ca sa….Andu glumea, subtil desigur, in legatura cu Cartarescu. In schimb, altii erau seriosi foc :” Rasul lumii! auzi! Cartarescu va rezolva problemele agoniei... In primul rand eu cred ca sunt multi poeti romani mai buni decat Cartarescu. Mai scrie Cartarescu poezie? Sau vreti sa-l aduceti asa... pentru faima si prosperitate?
Ce cred eu cu tarie? Raspuns: Eu cred cu tarie ca trebuie sa aducem critici de poezie obiectivi, critici avizati cu experienta care nu posteaza texte pe poezie.ro.” Pai da! Ca fix de asta o doare in adjectiv pe doamna poezie: ca e sau nu e Cartarescu mai bun decat Hagi, ca mai scrie sau nu Cartarescu poezie sau s-a retras in hamac sa citeasca Dostoievsky pentru a i-l explica mai apoi intr-un e-mail prizantului briliant de la Juventus. Ma uimesc aceste expresii de genul : „eu cred cu tarie!“ …“trebuie sa...!“ Etc...etc... etc.... Dar de ce trebuie?! Ca sa ce? Sa nastem poezie in forma calificata?! Sa dam verdicte de priceputi, de avizati, de experimentati? Ce au toate astea cu poezia, cu nevoia noastra adanca de a ne destainui in cuvinte, cu stigatul simturilor cuiva in care salasluiesc nestiute sunete?
Tac. Ma intorc la poezie….

eu stiu cum este cu genunchii de ciocolata... am fost acolo :) din cand in cand ploua si cu muguri de brad iar de la mine, de jos, se vedeau gleznele...
oh...exista...exista..

exista o memorie a fericirii impregnata in fiecare dintre noi, un soi de catharsis infiorator o farama din amagirea permanentei ingerilor...ni se intampla atat de rar si atat de infiorator...si atunci vedem \"perfectiunea sfarsitului\"...wa-ul si armonia in acelasi loc, in acelasi timp...

m-am intrebat de multe ori de ce din toate (femeile, scoicile, nisipurile, marile) ramane intotdeauna in noi gustul Lolitian. ce face cutremurarea posibila? sa fie desavarsirea sau un simplu gest pe care retina noastra il retine pana la ultima suflare? sa fie mirosul imperceptibil aproape al papadiilor? sau poate dezastrul care ne atrage ca un magnet inspre reverii fara nume?
stii la cate intrebari nu am raspunsuri? stii la cate intrebari nu vreau sa am raspunsuri?
in afara dragostei nu exista nimic. nici macar raspunsuri. si asta pentru ca in dragoste nu au loc nici un fel de intrebari...
sa cioplim deci, in noi...

nu am mai deschis demult poezie.ro. intamplator astazi am dat un click si am vazut in lista de comentarii un nume grag mie: Andrei Horia Gheorghiu. si atunci, ascultand jarrett si mancand o portocala, mi-am zis: sa vedem ce mai scrie bunul si dragul meu prieten. si uite asa, la capatul a 45 de minute, in care nu am inteles nici ce se vrea si nici care este legatura zecilor de cometarii, pareri, ideii, aberatii in libertate sau cum vreti sa le spuneti, cu poezia, ma declar pe deplin obosit si gata sa ma intorc la ale mele. pentru ca, pana la urma, nu stiu ce altceva in afara poeziei ar putea fi mai \"fierbinte\" pe un site de poezie. de multe ori poezia lipseste si nu este nimeni vinovat pentru asta. lipseste pentru ca nu se poate fabrica, iar acest site nu este o fabrica nici macar pentru cei care viseaza la asta. nu forma, nu numarul, ci continutul, profunzimea, ceva-ul acela numit simplu poezie, lipsesc. inchipuiti-va ca ati locui intr-un bloc cu 3 scari in care pe prima scara ar locui 12 marquez, pe a doua 15 sabato si pe ultima 20 de borges. cum ar fi? poezia, este si ea cata este si apare si ea cand se coc toate cele cuvenite a se coace. altminteri scrisul de dragul scrisului si stelutele de dragul stelutelor, pupaturile de dragul pupaturilor si tandreturile de dragul tandreturilor nu au nici o legatura cu poezia.
nu exista solutii tehnice pentru a face poezia sa rasara! ea apare candva sau altcandva... undeva. nici revolutiile nu o pot face sa apara. nimic nu o poate face sa apara in afara ei insasi.
si acum, dragii mei, sa ne intoarcem la ea, la poezie...


\"după ce toate se vor fi așezat pe muchia albă a firescului vom avea o altă Identitate

n-am fost niciodată atât de singuri încât să ne topim în oglinzi.\"

doamna marilena,
ajutati-ma! nu stiu ce sa fac! de cand ma stiu scriu poezii cu litere mici si fara semne de punctuatie. am incercat si cu litera mare si cu semne dar nu am reusit. stiu ca dvs aveti un cenaclu unde invatati tinerii sa scrie poezii. eu nu mai sunt tanar, dar as dori sa invat.
spuneti-mi cum sa fac. va multumesc anticipat.
cu caldura,
matei ghigiu

draga marinela,
am citit (cu e-motie) aceasta recenzie si apoi am avut curiozitatea sa ma aplec asupra poemelor tale cu piosenie si intelegere. si, recunosc, am fost impresionat. cata marmura se acunde acolo, cata densitate! nici acum, la cateva ore dupa lectura, nu mi-am revenit, mai simt inca ingerii cu miros de fan bantuind prin camera. nu inteleg cum asemenea poezii nu au vazut lumina tiparului pana acum.mi-a placut si coperta volumului, este suprarealista (dupa umila mea parere) fie si numai prin faptul ca titlul este pus ca un decupaj exploziv...
evident ca nu multi te pot intelege (am vazut asta, si imi pare sincer rau pentru ei. cei care nu ajung la poezia ta nu au aripi - silva! mai ales, care mi s-a parut foarte rautacioasa si care intr-adevar scrie... asa cum scrie) dar eu sunt unul dintre cei care te inteleg si de azi incolo am sa iti citesc fiecare creatie.
nu mai e mult pana departe. si tu ai ajuns foarte departe; atat de departe incat nici nu stiu daca merita sa te mai intorci inapoi. ramai pe drumul tau si lasa-i pe oamenii care nu inteleg in pace. nu toti sunt facuti pentru adancuri.
cu profunzime,