Poveste cu elefanti...

Cand eram mai mica,stiam sa ma bucur de viata,stateam pe scaunul de la geam in autobuzul 313 si priveam cerul,din nori faceam castele cu trepte multe si cu turle inalte,gaini gigantice si diferite animale cu sau fara coarne...cu cozi lungi si ochii cat jumatate de cer... -Mama...mama...uite un elefant... O trageam de maneca si ii aratam elefantul,dar ea,saraca,era prea inpovarata de griji ca sa-l poata vedea,se gandea...prin ce carciuma isi mai face tata veacul sau cu ce va plati chiria... Dar ce-mi pasa mie de toate astea,cand pe cer erau atatea frumuseti?Ce-mi pasa mie ca lumea era cu fundul in sus si ca in Orient se duc razboaie?Ce-mi pasa mie ca ne oprea caldura si apa calda?Eu visam...traiam intr-o lume numai a mea,plina de lucruri frumoase... ................................................... Acum...dupa atatia ani,nu mai e nici mama...nu mai e nici tata...nici elefanti si nici castelele ce atunci se oglindeau in ochii mei.Acum,sunt doar eu...eu si umbra mea ,dar cateodata se ascunde si ea de mine... .................................................