Poezie
In cimitirul sufletului meu
1 min lectură·
Mediu
Ieri,ma plimbam prin cimitirul sufletului meu
Ma opream la fiecare mormant,cautand o amintire
Dar amintirile se pierdusera...si cred ca si eu
Caci drumul inapoi acum era o simpla amagire...
Iar pietrele de pe alee,erau ingalbenite de uitare
Oare unde se ascunsesera lacrimile ce odata le spala?
Unde e intunericul ce mi se incolacea de picioare,
Si durerea ce-mi sfasia sufletul candva?
Undeva...la capat de drum,am zarit o mana intinsa,
Doi ochii albastri ca oceanul,si chipul cel mai drag
Cum ai intrat aici,caci usa nu-i deschisa?
Cu cheia...mi-ai raspuns...inger pribeag...
023.432
0
tristetia este intruchipata cu toate 3 strofe chiar daca se termina \"frumos\", chiar si \"ingerul pribeag\" nu a putut destrama singuratatea din text, el nu a facut decat un cuplu pribeag, insa cu o speranta...
cuvantului \"cheia\" iai dat o intruchipare a singuratatii, a chinului, a neputintei, a periferiei... este atat de puternic incat cant citeam parca m-am speriat putin de el...
nu cred ca ti-a reusit sa faci un final frumos, dar cred ca nici nu ti-ai dorit prea tare... poate din cauza teamei... din cauza ca in orice fericit vezi un inger... si nu un simplu om care traiaste asa cum trebuie sa traim viata... si asa cum tie nu ti se primeste, nu ma refer doar la tine...
probabil si eu am fost prins de mult in \"mucegaiul petrilor de pe aleie...\" dar lacrimile nu cred ca mi le pot scurge decat singur, parerea mea:
daca ai sa incerci sa-ti dai ochii in manile altora... nu ai sa faci decat sa-i usuci lacrimile...
succes in continuare. mia placut mult!