Marta Cremeny

Florin, te așteptam să observi menada:), ca și ceea ce nu e scris. Nu trebuie să explic nimic, tu știi deja. Mă bucur dacă tu percepi o evoluție. Eu i-aș spune mai degrabă libertate, dar pe tărâmul ăsta intrăm iar în discuții interminabile și nu e locul :) Când spui ,,frumos, frumos\", știu că o spui din convingere, așa că îmi iubesc și mai mult poezia, mai ales dacă pulsează prin traheele tale:)
Cu același drag de tine și trecerile tale empatice,
N.

Costin...nu e viziune, în viziunea mea ar fi fost cu brațele înlănțuindu-mi ploile și surâzând cald și liniștitor a vreme pentru suflet. Dar, cred că mi-ai dat dreptate în final, când viața ți-e dată peste cap, nu poți zâmbi decât ,,cu colțurile gurii ascuțite\". Așa tai mai ușor amarul în amar.
Știu că nu sunt singura care așteaptă toamna, bine e dacă nu o aștept singură :)mi-s liniște și dor oamenii de toamnă.
Mă bucur dacă ți-a plăcut conținutul, nici nu am ținut la formă.
te voi aștepta...

Sunt de aceeași părere cu Alex (chiar dacă eu susțin că versurile tale se mulează după mintea și sufletul celui ce le citește :) ) și împărtășesc același regret, deși nu este pentru prima dată când simt nevoia să subliniez impresia și emoția adâncă pe care mi-o lasă o poezie. Îmi place senzația - spirală pe care mi-o creează autorul, pornind de la o constatare rece și impersonală, așezată parcă direct pe pământ uscat, spre a se ridica spre tării culminând cu un strigăt de dorință cumplit omenească.
,,personal iubito prefer sexul neprotejat
oricum între moarte și viață
distanța e fix de o îmbrățișare
impersonal idem\"
Deși personal nu sunt de acord cu astfel de calcule , îmbrățișarea putând fi înlocuită cred eu cu un talon mult mai sugestiv :), remarc impactul forței cu care se continuă spirala. Nu pot să nu constat cu multă plăcere o sensibilizare, o încercare de spargere a barierelor raționalului și implicit o nuanță de acutizare a fluenței emoției transmisă de ultimele poezii.
Cu drag,
N.

Mae, Mae...nu-ți voi mulțumi pentru trecerea ta, ar fi prea puțin. Îți voi spune doar cât mă bucură profunzimea înțelegerii tale. Acum sunt împăcată cu versurile mele, cel puțin :). Au transmis absența care, într-adevăr, ,,doare până la epuizare.\" Ai dreptate și cu forțarea limitelor, dar nu se putea altfel și tu știi asta, desigur.
Te aștept oricând vei dori.
Cu mult drag,
N.

,,nimeni
nu va vedea rădăcinile nici rănile macilor\"
tare frumos o spui tu, ama...și pare atât de firesc, atât de poveste...că încă o dată sunt tentată să uit de durerea rădăcinilor și să văd doar înflorirea de purpură în cuvintele tale. Surâzând aștepți tu tresărirea de viață între o continuă plecare și o dorită revenire...și eu te cred...cred că ești la fel ca în poezia asta, cred că un zâmbet cald acoperă vederii rănile cele neplânse...
Mult mi-a plăcut și mult m-am recunoscut printre versurile tale.
Cu drag,
N.

Acolo unde se sfârșește realitatea palpabilă, trebuie să se nască visarea...și marea...de obicei, acolo ești acasă și visul nu este ucis în noapte...în ochii ei(lui) :)
,,în locul acesta / clepsidra s-a spart / oferind țărmului/
nisipul\", în locul acesta unde timpul nu mai cere timp, unde se trăiește în vremea zborului, adună-se un plus de cânt!
Mi-ai lipsit printre versurile toate, Florine! :)

Vin și eu la coada alaiului să remarc întregul, Florin! :)
Dacă tot a fost subliniat începutul și sfârșitul(care cer ca principiu al construcției o imagine pregnantă -pe care o și găsesc mai mereu la tine), eu evidențiez mijlocul poemei tale cu și de sânziene ,,și totuși visele au visele lor /
doar că nu le mai țin minte / doar că le țin inimă\", spre a fluidiza trecerea dinspre rațional spre visul unei nopți de...sânziene :) și spre a-mi susține pledoaria pentru întreg.

Doar simplitatea tăcerii mi-a mai putut aduce rugăciunea atunci când m-am risipit și m-am pierdut în cuvinte, Doamne! M-am uitat în ispita cea fără de egal, în trufia vorbelor -sceptru iluzoriu de putere lumească. M-am stins în neiubire, Doamne!
Mircea, citind și poezia anterioară, cred totuși că și în vacarmul zilei mai coboară o ,,scară de taină\" :)
Versuri care ating găsesc la tine, emire!
Cu drag,
N.

Lucian, de când ți-am spus că aștept să citesc și ,,Bagatele 20\"! Am spus-o așteptând o parcă un soi de dezlegare, iar tu...vii cu un ,,preludiu\" :)
Într-adevăr, finețe și duioșie e mica ta poemă, îmi pare aproape tactilă (,,îți așteptam în fiecare seară degetele\"), aproape audibilă (,,încet/ atent\"), olfactivul este indus ca o părere de salcâm viu, despre vizualizare...cadrul îl am deja în pagina ta de texte :)
Și sufletul se mută în drumul deschis de posibitatea împărtășirii prin cuvinte, echivalând de atâtea ori speranța sau măcar momind-o cu o cale...iar clipa rămâne netrăită în așteptare, un preludiu perpetuu și anonim.
Și mergem totuși mai departe: tu scriind, eu citind :)
Cu plăcerea de a te fi citit,
N.

Claudiu, îmi întind cuvintele să-ți iasă în întâmpinare și să-ți spună cât mă bucură trecerea ta și pentru că este prima dată când te oprești în pagina mea și pentru că apreciez cu adevărat scrierile tale.
Referitor la observațiile tale pot să îți spun că într-adevăr, strofa ultimă este distinctă, fiind finalul unei alte idei, însă până la urmă am considerat că se poate omogeniza cu primele două. Despre versurile care ,,te-au zăpăcit\", pot să îți spun că țin foarte mult la ele, fiind și eu la rându-mi ,,zăpăcită\" :) când le-am scris. Le-aș fi încadrat la ,,personale\", dar îmi displace profund ideea. Pare că m-aș ascunde în spatele unei pretinse emoții și ce ar trebui de fapt să fie poezia dacă nu asta și pentru ce aș mai posta dacă mă retrag în ,,personale\"...Așa că îți spun că îți apreciez părerea, dar că în continuare îmi iubesc primele două strofe :). O să mă gândesc și la o posibilă continuare a sfârșitului :).
Cât privește primul comentariu, Florin știe ce spune, a fost alături de mine de la început.Este o afirmație pe care o face în cunoștință de ,,fundament\".
Încă o dată, îți mulțumesc de trecere și de sugestii. Te mai aștept.
Cu drag,
N.

Ama, mai întâi de toate vreau să îți urez bun venit în pagina mea, mai ales că de la o vreme jinduiam versurile cu care am văzut că îți îmbogățeai comentariile:)
Mulțumesc pentru trecere, dar în special pentru intuiția ,,clopotului fără cântec\" și pentru sensibilitatea cu care ai îmbrăcat-o în vers.
Te aștept oricând vei dori.
Cu mare drag,
N.

Da, Florin, deducția ta rezistă atâta vreme cât consideri întunericul o antiteză a luminii. Ce te faci cu cei care-i susțin complementaritatea, sau, mai mult îl văd ca pe o altă haină a aceluiași izvor ? :)
Și, matematic, aș spune cel mult că este echivalent...:)
Da, interesantă și abruptă originalitate în încheierea poemei tale, urcând de la ,,vârful degetului mare al impozantului\" tău ,,picior stâng\", până la sediul emoțiilor mele (să știi că în privința asta nu mă individualizez în majoritate, am inima în stânga :) ).
Reușită împletirea senzitivului propriu, trecând chiar printr-o înscrustare în sine dintr-un reflex condiționat. Și-mi pari a te ridica în univers (să spun al poeziei? :) ) precum Jack pe vrejul de...deducții ce cheamă abandonul logicii.
Și am din nou o scuză pentru comparație și nu numai...vezi ora :)
Cu drag,
N.

Eu te-am iubit...atât cât se poate înălța sufletul, atât cât își poate visa înălțarea.
Îți doresc un popas într-o catedrală vie și o sculptură în flăcări (flăcări precum....)
,,si mi-am purtat mereu pe umăr
ca pe o blană moale rătăcirea\", frumoasă și expresivă imagine, chiar dacă naște contradicții și contraargumente :)
Mi-a plăcut poezia ta și rima fără asperități, emire...
Cu drag,
N.

,,hi-hi-hi!
Lorrelei...unde am mai întâlnit eu numele ăsta?! Cred că ne cunoaștem...!\"
Pe atunci nu ne cunoșteam, poate că nu ne cunoaștem nici acum, dar pot spune că mi-ai devenit unul din motivele pentru care Agonia e mai mult decât poezie, pentru care poezia însăși e mai mult decât poezie. Și, așa cum îi spuneam Anei Suter odată când ne lipseai și ne-aminteam de tine, mi-ești drag ca...florile, Sorin!
Să fii fericit și ,,La Mulți Ani!\" îți doresc și eu de ziua ta și uite...parcă e un pic și ziua noastră, a celor ce te îndrăgim în versuri și în afara lor :)
Regret tare mult că nu am știut că Maria face ceva așa de frumos pentru cei de aici, că își așterne o parte din suflet în bucuria pe care o dăruiește fiecăruia. Ana mi-a spus mult prea târziu ca să mă mai pot alătura celor din pagina ei.

Dar și așa, uite că tot am găsit un locșor de unde să îți spun încă o dată :

,,La Mulți Ani!\"

Cu tot dragul pentru tine,
n.

Florin, las semn tot așa în criză de timp...sunt de acord cu Lucian și aș mai adăuga încă o nuanță :)
Dar, lasă, că nici depărtarea nu e eternă :))
Cu drag,
N.

:) Da, Lucian, sugestivă imagine. Mi-a plăcut ,,omul din lan\" care face legătura între văzduh și pământ, între freamăt și nemișcare, între vuiet și rugă, îmbrăcate inspirat în negru și roșu. Am intuit construcția haiku, dar nu am stat să o verific :). Impresia haiku a fost desăvârșită în opinia mea. Și, ciudat, senzația a fost de amorțire în viu și de surâs în rădăcini.
Până la ,,Bagatele 18\" ai reușit să mă păcălești cu titlul, acum dau năvală să citesc și restul :)
Cu drag,

:)Florin, cum îl mai asemăn pe nebunul tău modern cu înțeleptul de demult când îmi amintește că rudenia între apă și foc este doar aparent antagonică și acum observ și eu că a trecut ceva vreme de când nu ne mai sunt forțe numenale ale universului.
Trecând peste încercarea ta de singularizare, ,,pe mine eventual de două ori\", tu spui :,,eu gândesc\" și spui bine, nu poți gândi în final decât la scară umană și cu așa mijloc de deplasare a gândirii nu te poate excede universul, ci îl poți doar comprima sau dilata în tine, cine mai știe? :)
Partea ,,cotidiană\" a poeziei tale (așezată într-o ordine firească a evoluției, la sfârșitul ei, deci) îmi naște vreo trei imagini posibile și cam tot atâtea idei de interpretare - să fie oboseala răspunzătoare? :). Nu te întreb care e cea urmărită de tine, te aștept să le discutăm.
Cu drag,
N.

Așteptam semnul tău aici...dar chiar aici:)))!
Mă bucură că ți-a plăcut nebunia ceasornicului meu! :)
Cu drag de trecerea ta însemnată :),
N.

Florin, rămân tăcută ca adam la întrebarea ta...:)îți spun însă că nici aflarea nu aș mima-o, darămite pierderea :)
Și da, voiam să mai și scriu așa cum simt ...necriptat. Nu bănuiam că e la fel de greu ca și simțirea.
Desigur că ne citim...:)
Și trecerea ta-mi rămâne mereu o liniște caldă.
Cu drag,
N.

Trăiesc de-acum fără cuvinte și îmi ajung să-mi fiu grăire și dovadă. Îmbracă ele bogăția firii de-acum, căci ea este deja în mine...! Nu îmi mai moare timpul, căci eu sunt nemurire!
Uite, Florin, cum îmi trezești tu dor de vers și suflet din preaplin de simțire...:)
Un poem cu adevărat de recomandat. Felicitări!
Cu drag,
N.