Poezie
spre noapte, urma pașilor
1 min lectură·
Mediu
corbi pe crengile vii, sânge curgând printre pene
***
am ajuns azi la marginea soarelui
să urmăresc pașii tăi
cum se pierd,
cum urmele tale devin șoapte
peste care curge un fir
de nisip
fără culoare, fără istorie
plaja a devenit acum goală
de la prea multe cadavre
un gulag rătăcit
ce așteaptă tăcut
precum fiara sălbatică, ca o umbră
la capătul vieții
vorbele tale scurse printre dinții încleștați,
printre buzele vineții,
au ajuns pe fundul unei lacrimi
sub formă de pumn de cuvinte
simt degetele tale cum sapă în carne
simt carnea cum intră sub unghii
simt unghiile aproape de inimă
și cad
***
undeva în spatele meu
vântul mătură frunzele copacilor coșcoviți
banca scârție sub grămada de oase
umbrele se scurg dincolo
de veninul ultimei senzații
***
caut, pipăind, urma pașilor tăi...
084.693
0
