marius nițov

Liviu, cu versurile acestea am vrut să închei o parte din reprezentația de pe scena agoniei, e o poezie cu mare încărcătură sentimentală dedicată tatălui meu, cuvinte care l-au însoțit dincolo, era greu să mai vorbească, dar când i-am citit-o fața lui s-a luminat printre lacrimi. Mi-a spus atât cât trebuie să treci peste moarte, cred! Îți mulțumesc de trăire!

Dănuț, Cristina, la fel, vă doresc Sărbători Fericite! Am să scriu de dragul vostru, al celor ce citesc cu deschidere și emoție textele mele, cu dragoste față de Adonai voi fi vioara lui prin lumea lui \"cât costă?\". M-au îndemnat mai mulți, cel puțin înțeleg rostul inspirației mele, destinația ei. Le doresc la toți de pe site Sărbători frumoase, pline de har!

Cristina, experiențele mele cu prezența divinității prin întâmplările vieții mi-a dat puterea cuvântului printr-o inspirație care mă determină să însemn în timp trecerea mea. Da, am o tentă a religiozității în rostire, dar cum să n-o simt când am trecut prin atâtea, în slăbiciunea părinților mei aflați la un pas de lumea spirituală descopeream prezența lui Adonai, aura sfântă. Fără a exagera cu nimic eu am fost grav bolnav și am înviat din morți, cum să nu cred! Mi-a fost dat să-l cunosc pe Adonai prin toate momentele, chiar și prin cele aparent nesemnificative. Scriitura mea vine să confirme legătura asta din copilărie, nu e sofisticată și poate construcția literară mai poate fi prelucrată, însă mesajul ei trece dincolo și depășește moartea. Datorită cuvintelor tale și îndemnurilor primite din mai multe părți, pot spune, voi mai scrie după o perioadă de tăcere, important e că există oameni care apreciază ce scriu chiar dacă nivelul primit pe agonia de atâta timp nu reflectă valoarea textelor. E cineva care probabil nu mă suportă printre editori, nu înțeleg, dar timpul le lămurește pe toate. Partea bună a acestui site e că mi-a dat posibilitatea unei deschideri, comunicări într-o lume pierdută din care ne salvăm prin cuvânt. Și eu îți doresc Sărbători Fericite, încă o dată îți mulțumesc de însemnătatea cuvintelor!

Cristina, Dănuț, mă bucur din suflet de aprecierile voastre! Cristina o cheamă și pe sora mea care locuiește tot la Milano și mai am una la fel de dragă, Lili, lângă Como, așa ne-a fost dată experiența depărtării să ne prețuim mai mult. Poezia asta am scris-o în spital și la căpătâiul tatălui meu și i-am așezat-o sub perină pe ultimul drum (în 1994). Mi-a venit azi în gând și am zis că e bine să închei cu ea reprezentația pe site-ul agonia, căruia îi rămân dator pentru că mi-a făcut posibilă publicarea în pagini virtuale a inspirației primite timp de doi ani!

Florian, se pare că mirosul schimbării ne duce cu mâna la nas, tragedia României continuă, două facțiuni ale vechii nomenclaturi se bat pentru ciolan nepăsându-le decât de interesul de grup, în niciun caz de căderea liberă în sărăcie și mari frământări sociale. După 20 de ani, mentalitatea de a confisca identitatea, libera exprimare (pe un cadou otrăvit) a dat rezultate!

Are și singurătatea rostul ei, să-ți selectezi pe cei din piept și să le dai apoi posibilitatea de exprimare. Asta cu să fii prieten cu șobolanii e cam macabru, mă înfioară, îmi transmite ceva de introvertire. Dar finalul dă toată nota, o răfuială cu aparenta neputință evidențiată în tot tragismul: \"singurătatea pute a durere
îți vine să-ti smulgi oamenii
din piept să-i pui să danseze...\" Cum îndemna Cezara: \"am convingerea că remediile tot în noi se află.\"... și citește ultima mea poezie să te convingi!

Andrei, în ordine inversă duh-suflet-trup a trecut poemul acesta într-o colecție de inspirații cu suflu divin, pe care l-am citit de câteva ori cu încărcătura lui, mesajul din altă lume, primesc astfel de mesaje să nu-mi uit apartenența. Cât adevăr am spus aici \"\"n-ai cum să-mi vezi aripile decât la plecare\", în sensul neputinței de a descoperi în cei apropiați, nu numai în mine, exprimarea și puterea iubirii lui Adonai. Mulțumesc de semn!

Alberto, da, dă mai bine ...de papirus, oricum cuprinde același înțeles concentrat. Mulțumesc de trecerea cu folos pe textul acesta scris într-o stare extrem de pozitivă spiritual!

Ottilia, dacă textele agoniei poetice au trecere în sufletul tău, cum zici:\"În mine ecourile înțelepciunii lor au lăsat ștampile\", într-o zi deosebită \"Pe masă am un curcubeu o lanternă o felicitare de 30 de ani
Alături voi toți zâmbiți ne înțelegem din pagini\", legătura virtuală a comunității înseamnă că funcționează pe toate frecvențele sufletești. Mi-a plăcut finalul: \"Voi culege roadele direct din oameni
Crizantemele nu vor muri niciodată\", să descoperi partea bună în toți cei ce contribuie cu harul lor la frumusețea site-ului.

Daria, în afirmarea iubirii e o revoltă ce străbate, în textul tău, înșirarea voită, tocmai pentru a ieși mai bine în evidență, o declarație pătimașă pe un fond biblic, mistic. Ieșirea din canoane, uzura mimărilor, până la o pierdere-n cel drag. Mă impresionează mai ales versurile: \"murisem păgână
și mă născusem din nou
răstignită
bătută în cuie
pe crucea trupului tău\". Nu înțeleg nr. mic de cititori, motivele arhaice au un rost în toată geneza sentimentului de aici.

Închei cu o confuzie voită, importantă e căutarea, neobosita căutare desculță care uneori dă impresia că duce nicăieri. Ai descoperit cu tălpile pe covorul frunzelor înghețate o deschidere, nu știu dacă e cea mai bună interpretare, înțeleg în mersul tău desfășurarea sufletească sinceră.

Deși e cumva deșirată poezia asta poartă pe aripile ei toamna cu dragostea în nuanțele pline de farmec. E o introducere simplă, într-o exprimare vizuală plăcută care trezește din vis, melancolie spre concretizare, afirmarea sentimentului.

Poți să dezvolți ideea, cât de greu ne cunoaștem dublura, în diferite ipostaze reacționăm cel puțin ciudat și ne detașăm cumva de moment ca de o umbră străină. Chiar dacă e trecut la personale, textul e prea firav și punctele de suspensie din final frâng exprimarea.

Liviu, ai redat trăirile uneori prea descriptiv și peste desfășurarea irațională a dorinței apare un control, ceva deja gândit să se petreacă. Aici ar merge simplu m-ai mușcat de ureche, să nu se înțeleagă prin \"și chiar m-ai mușcat de ureche.\"că era un gest necesar într-un aranjament consimțit. Iar în versurile acestea e prea multă filosofie și ceva atât de firesc, o platitudine \"sălbăticia pune stăpînire pe oameni
regresia speciei mai plauzibilă decît evoluția\". Se mai poate lucra textul, începutul și finalul sunt reușite.

Nu e prea mult, îți afirmi feminitatea, tandrețea, e firesc să spui într-un mod atât de sincer și simplu: \"eu nu-mi doream decât o zi
în care să mă așez pe umărul tău
de unde să mă ridici cu mâini crude
spre o toamnă
în care să fiu femeie\" Dacă te-ai visat pasăre, e o simbolistică a înălțării, cred că tristețea o vei lăsa în urmă.

Maria, ar fi o dramă greu de suportat să citești gândurile cuiva, eventual e posibilă intuirea lor cunoscând psihologia umană, dublura unor persoane cărora le vine greu fără mască, cu o exprimare sinceră. Mai bună e rămânerea la intuiție, în acest caz e mai normală comunicarea, un ajutor din partea providenței. Mulțam de com.!
Emil, mă bucur sincer de comentariul lăsat și apreciere! Da, e în scrierea mea tot ce simt și trăiesc, prin diferite personaje sunt mai liber s-o spun, mi-e potrivită și proza ca un fel de altă viață în care oamenii sunt transparenți. Nu știu dacă în timpurile noastre e bine să fii perfectibil, mereu cu gândul că poți mai mult, dar pe mine asta mă caracterizează în tot ce fac și încerc construirea unui stil cât mai aproape de sufletul cititorului, fără alambicări sau divagări plictisitoare. Mulțam de cuvinte!

Taina căsătoriei printr-o toamnă ce poartă o rochie sângerândă, reușită metaforă. Mijlocul mi-e drag, are încărcătura emoțională și leagă textul \"costumul meu era de firmă
ai recunoscut semnătura și ai jurat
\"ca o dobîndă la bancă nu eu nu\"
și jurămîntul tău
pentru care mi-am mușcat buzele e un fel de formulă mistică, inițiere într-o trăire fără regrete.

Găsesc o mărturisire marcată de bornele timpului, un început vioi și dorință de ieșire din plictiseala așteptărilor \"am același chip tânăr dintotdeauna
doar că acum fumez, beau vin, fac dragoste, pierd nopți și nu mai număr zilele\", o regăsire dureroasă a chipului în dorința neschimbată, neoprită \"dacă m-ar cresta din nou, cu stiloul lui ascuțit
ar găsi o altă femeie sub piele
ar iubi-o și pe aceea cu același sadism de bărbat
(preaașteptat)
chiar dacă nu mi se mai spune de o vreme, penelopa\" și resemnarea din final, constatarea insuficienței așteptărilor. Dacă repeți \"am același chip tânăr dintotdeauna\" înseamnă că și crezi în menținerea tinereții, frumuseții, asta dă un fel de optimism.

Cezara, din prima imagine înțeleg o transformare prin coborârea treptelor vârstelor până la \"vom fi egali cu păcatul\", după urmează înălțarea \"ne vom răsfira în lumină
mușcând din lemnul bisericii\" prin puterea de a primi și dărui \"ca pe un psalm păgân:
poezia noastră
a încremenit toamna
într-o fereastră albă\" întru toată curățenia interioară. Îmi place cum ai scris \"psalm păgân\" și cred că poezia e psalmul păgân al visărilor noastre. Să nu mă uiți când vei ajunge dincolo de fereastra albă!

E faină așa, mai restrânsă și cu mesaj. Mulțumesc de răspuns!