Marius Manole

Aproape de noapte, aproape de stele, Aproape de tine sunt visele mele. Cu tine am fost aproape de nori, Răsărit mi-ai adus, aproape, în zori. Doruri de tine, dor în decliv Am inima plină de-un

Acum tresar, sunt pași pe scară, Aud un sunet de bataie, Îmi ești în gând a mia oară Iar ploaia cade în șiroaie. De ești tu venită'n grabă Să te sărut, și'ating cu dor Vocea mea la

De viata de te apropii, te cuprinde-o tragedie Iar de stai la departare, ai sa razi de comedie Poti sa crezi ca esti regizor, figurant sau autor Dar de viata ta se joaca, esti un simplu

Ce faci tu cand, asta lume, de cuvinte te-a secat Chiar de plage sau surade, te lasa pietrificat. Sa o lasi sa-si arda focul si in foc sa arda toata Cand cu urlete de fiara, doara coltii isi

Lumea întreagă se grăbea pentru scopuri bine știute, fără să mă bage în seamă pe mine în acea după-amiază de octombrie, în care frigul venise prea devreme, ploaia rece abia încetase și drumurile de

Cand e ziua ta si imbatr... prinzi experienta cu inca un an, vrei sa vezi cine iti ramane aproape, cine isi mai aduce aminte de tine. Mi-am dezactivat data nasterii de pe facebook. Prin urmare, cel

În caruselul vieții mele de ocupații prea meschine, Din când în când mai simt un dor, să-mi fie dor de tine. Aceeași melodie care, când ai plecat m-a alinat, E'acum doar o cântare veche, cu un

Ratacesc in cautare, prin mal si noroi sa-mi iau de jos, pierduta, Iubire inapoi Cand timpul este vesnic, cu mine in razboi, cand dragostea ucide, Voi fi printre eroi Ma lupt cu\'ncatusarea

Cand ma cobor cu gandul prin timpuri inapoi Vad cum stateam in iarba de mana amandoi, Coline moi pe tine, descopeream si vai Ascunsi de\'amarul vietii, de griji si de nevoi. Ne sarutam in

Iubita mea când ai plecat, Norii negri s-au lăsat, Și de-atunci plouă întruna, Nu vad stele și nici luna. Floricica din fereastră S-a uscat tăcută'n glastră, Doar o frunzuliță-i verde A

Ce vicleană ești tu, oare, Când cu zâmbete divine, Îmi faci gândul să îmi zboare Către tine. Cu privirea pierzătoare Printre sutele de zâne, Eu te văd strălucitoare Doar pe tine. Dup'a

Domnișoară, domnișoară, care aștepți într-o gară Unde oare te'nsoțește trenul trist din astă seară? Îți aștept tăcut privirea, ca din pleope să îmi ceară, Ca să fac din dulci speranțe, aprins foc

Ce-adevăruri irosit-au marii noștri scriitori Să se prăfuiască'n rafturi necititele valori. Au tocit a lor penițe să cuprindă'ntre coperți Ca citindu-le, în gându-ți să trăiești mai multe

Azi a mea iubire slabă, rătăcita printre stele A văzut în tine drumul, spre cerul inimii mele, Și păseste în tăcerea, cântată de luna plină După zâmbetul și ochii de pe fața ta senina. Să mă

Rămâi regină acolo unde ești Când între sentimente faci confuzii Chiar de le arzi, cu foc nu încălzești A tale mari, castele de iluzii. Pășești râzând pe drumul tău ales Ce a mușcat din mine,

Ti-am facut cadou o floare, Rupta din raza de soare, Cu privirea arzatoare, Din ochii plini de culoare. In ziua de sarbatoare Ale mele ursitoare Mi-au dat soarta schimbatoare Si iubirea

Tu fiinta cu aroma Ce suspini si-mi plangi in poala, Mi-amagesi cu\'a buzei forma A inimii chinuiala. De imi spui ca esti ferice Cu o voce ce ma cheama Catre tine, si imi zice Sa pasesc fara

A vrut focul ca sa-mi arda Sufletul, ca sa dispara Iubirea, si sa o piarda Chiar de stie ca e rara. Ape reci si ploi de gheata Incercat-au sa-mi inece Si prin negura de ceata, Sa mi-o fure

O sa se invarta ceasul mii de ori Pana o sa uit ca mi-ai dat fiori Nu am mai pus lemne pe focul ce s-a stins A trecut mult timp de cand nu te-am atins Si cand luna plina, fara rost, pe cer Se

Tot ce am pentru tine este sensibilitate si slabiciune. Tresar atunci cind aud numele tau, fiindca gandul ma duce la tine. Am vazut zeci de poze cu tine, te-am vazut de zeci de ori, si de fiecare

De ce la usa ta nu mai am cheie De ce te ascunzi in alta femeie Cenusa este, ce-a fost o scanteie De ce in tristete, iubirea se\'ncheie. De ce nu pot sa ma razbun, De ce doar ranile

Aveam nădragii în vine Când cineva care nu se putea abține Adică, o domnișoară extrovertită Cu o limbă foarte ascuțită Și o îndrăzneală extraordinară, Mi-a făcut o clismă literară. Cică nu

Cind m-am apucat de viata, si de mamela hranitoare, am zis sa raman si eu la balciul suprem citiva zeci de ani, sperind sa ies din scena fara sa dau in mintea copiilor si neatins de boala lu\'