Poezie
Într-o gară
1 min lectură·
Mediu
Domnișoară, domnișoară, care aștepți într-o gară
Unde oare te'nsoțește trenul trist din astă seară?
Îți aștept tăcut privirea, ca din pleope să îmi ceară,
Ca să fac din dulci speranțe, aprins foc și o țigară.
Îmi alungi singuratatea pe peronul plin de lume,
Și îmi pari o cunoscută în memorii fără nume.
Îmi e scurtă așteptarea, plină de perfecțiune
Cu privirea lungă'n zare, dup'un tren ce numai vine.
Prin mirosul de rășina, pe-un perete înnegrit
Cu o cheie ascuțită, aș scrie ca te-am iubit,
Iar în gara ce-a uitată într-un timp ce a'mpietrit
Tăinu-va scrisul nostru, scurt popas fără sfârșit.
Și intrat-a trenu'n gară, lumea toata vrea s-ajungă
Și îmi calcă in picioare deznădăjduita rugă.
Cu speranțele deșarte, nu pot să te-opresc din fugă
Și-mi rămâne doar peronul și o despărțire lungă.
00982
0