Marius Lazarescu

Stimata Nicolae Sorina, ma bucur ca ati sesizat ca acest melanj se intregeste in ceva anume. Se spune ca intregul este suma partilor. Matematic vorbind, chiar asa stau lucrurile: intregul nu este nici mai mic nici mai mare decat aceasta suma. In poezie insa functioneaza o matematica subtila, conform careia intregul trebuie sa fie altceva decat suma partilor... si sa mai aiba si suflet.
Despre argintul viu numit haiku as spune ca poate fi un minunat antrenament pentru un poet complet si o bucurie rara pentru cititorul avizat. Scriitorul de haiku pare sa apartina insa unei specii colaterale, in el nu se aduna toate acele parti pentru ca unele nu au ajuns inca la el.
Cu respect,
ML

Poezie puternica... imi place cum suna asta!!
Da, foarte corect sesizata prezenta cuvintelor in plus, am aerisit locul si versurile au devenit
\"...sa-mi lase-n palme doar viermii
silabelor ce ard pe lumina...\"
De ultimul vers insa nu ma despart... inca. El repeta doar aparent versul anterior, il intareste si ii extinde intelesul, acoperind acum si huma ad litteram.
Cu multumiri deosebite,
ML

Am modificat cate ceva pe ici pe colo prin partile moi, am folosit cutitul (dupa sugestia domnului R.G.)si pentru altceva decat aplicarea culorii pe panza.
Unghiurile drepte au ramas simple unghiuri.
Penultimul vers trece din comparatie in metafora devenind \"într-o rână, biet bețiv înțelept în nisip\".
Poemul e prea proaspat, marti am fost la vernisajul cu pricina... m-am cam grabit cu postarea. Dar a fost de bun augur, vezi daca respect vinul??
Draga domnule, iti confer titlul de \"unic si deci fidel cititor al poetului ML\".
Cu stima.

Multumesc mult, Aurel si Liviu-Ioan.
Sunt usi care se lasa descuiate cu chei ieftine si usi pentru care iarba fiarelor se lasa anevoie inventata.
Totul capata sens abia dupa deschiderea usii... atunci se afla daca a meritat.
Pentru ca sunt usi in spatele carora e o gradina si usi care inchid un pustiu.

Ca unul ce l-a apreciat si l-a indragit pe Cristian Tutză, spun ca e binevenita incercarea de remember si poate de recuperare a acestui disparut. Am apucat sa prind cateva amurguri, sau rasarituri, sau ce vor fi fost acestea impreuna cu Cristi.
Am zambit citindu-ti scrisa, Aurele Sibicene.
Am zambit cu drag pentru cei dusi, dar si pentru cei ce ne-om duce sa-i cautam.

Domnule Miclaus Silvestru,
Daca ar fi si editorii atat de comunicativi ca Dvs. sunt sigur ca multi dintre cei inscrisi pe agonia ar castiga si ar creste! Nu pot decat sa va multumesc pentru timpul si atentia pe care mi le acordati.
Negraiului/contrapunctului nu este o rima, aici doar articolul si dativul sunt de vina. Sau daca este, este atat de slaba incat nici nu am vizat-o ca atare. Pentru mine nu este. Daca asta ar fi o rima, am vorbi cu totii involuntar in asfel de rime de dimineata pana seara, am fi o tara de poeti pe seama gramaticii.
Despre intelesul versurilor mele nu ma voi pronunta in amanunt. Nu este indicat ca autorul sa-si explice scrisa... am invatat si eu asta de la altii! Voi spune doar atat: sperjur si tradator (pentru ca am mintit carti si am inselat poeme)am depus taina in visini si grauri ca in banca.
Am citit forma data de Dvs. poemului, nu-mi este insa din pacate convenabila pentru ca simplifica aproape didactic morfolgia si sintaxa, transformind totul intr-o proza mai mult sau mai putin poetica.
Cu mult respect,
ML

Da, domnule Enache, e un haiku cel putin bun. Si nu pentru ca l-am scris eu... L-am scris, evident, dupa dezastrul din Japonia si l-am postat cu speranta ca va fi vazut de cineva anume cu care am avut pe agonia un schimb de comentarii despre haiku.
Nu ma deranjeaza ca sunt in atelier, ma deranjeaza doar tacerea celor care m-au incuiat fara un cuvant in atelier, fara sa-mi spuna unde e cheia. Nu mi se pare o rusine prezenta in atelier, sunt convins ca am multe de invatat. Si nu mi se pare nici demn de lauda sa scrii poeme pe banda, confectionind trairi si inscriindu-te in trend-ul vremii, doar pentru o stralucire efemera.
Cu bucurie ca ai gasit aici ceva frumos si cu stima,
ML

Domnule Miclaus Silvestru, am intrat pe agonia cu speranta ca voi beneficia de
comentarii pe text. Nu era nevoie sa-mi fac si cont daca doream doar sa citesc
ce scriu altii. Ma bucura deci comentariul Dvs. Desigur, faptul ca v-a placut poemul imi aduce si un alt fel de bucurie.
Am folosit sintagma \"am ajuns un doi bujori\" ca licenta poetica, nu este o simpla derogare de la gramatica. Imaginati-va ca ar mai fi si altcineva care ar afirma despre sine\" sunt doi bujori\". Am fi doi, deci eu sunt \"un doi bujori\", iar acela ar fi \"alt doi bujori\".
Am rugamintea sa-mi clarificati problema rimei, eu nu vad rima sau nu prind prea bine sensul spusei Dvs.
De asemenea, daca nu v-ar fi prea incomod, v-as ruga sa faceti sugestii concrete in privinta punctuatiei. Eu doar am separat propozitiile prin virgule, dar poate imi scapa ceva.
Multumesc mult pentru urare.
Cu stima,
ML

traieste cu adevarat in felul lui, Iulia, nu al altora. Se traieste pe sine, poate de aceea il simt doar salciile si orbii. Nu s-a aliniat.
Poate ca aceasta \"ingramadire\" de imagini e solicitanta, stii insa ca sunt atras de densitatea exprimarii mai mult decat de descriptiv. De fapt, cred ca aici e vorba de doua stiluri diferite de a scrie: cel care intoarce pe toate fetzele o imagine /stare (si o face cu belsug de cuvinte) si cel care exprima mult in relativ putine cuvinte.
Am sesizat si eu ca stilul concis pare sa aiba mai putini adepti. Totusi am scris asa pentru ca asa ma gasesc mai bine.
Sa stii insa ca, de cand am vazut comentariul tau, ma gandesc la posibilitati de aerisire si simplificare. Daca voi gasi solutii pentru asa ceva si daca ele nu ma vor duce la pierderea vocii... vei sti.

Cu simpatie,
ML

Domnule Enache, iti multumesc ca ai scris aici ceva.
Nu am venit aici sa ma aliniez, am vocea mea proprie si la ea lucrez, nu la vocile altora. Evident ca mai si citesc poezie, stiu si eu cam ce se scrie acum... deci nici nu ma asteptam sa primesc felicitari. Nu sunt un citadin mai angoasat decat altii si nu sunt unul din cei care isi inventeaza trairile si perceptiile. Insa am toata stima pentru angoasati, n-au decat sa se alinieze unul la celalalt - daca se vor citi intre ei, e problema lor. Pe mine nu angoasele si frustrarile lor ma intereseaza, fie acestea reale sau jucate, ci daca textele lor transmit ceva... acel fior poetic.
Eu nu pot sa scriu de parca as fi vazut numai filme americane, dar daca altii pot... ma bucur!

Acum despre textul meu:
Nu stiu cat i-ar fi placut lui Alecsandri cel prozodic. Eu aduc aici o lauda nebahica vinului curat, plin de virtuti, nu sunt un nostalgic al satului romanesc dar nici un demolator al acestui sat. Da, de regula se poate si mai bine.
Multumesc pentru incurajare, m-ar bucura sa-ti cunosc parerea si despre celelalte postari ale mele.

Era pe cand nu s-a zarit, azi il vedem si nu e chiar... haiku. 4-7-5 nu e haiku.
Am scris pana acum exact doua astfel de incercari, pot confirma ca nu e deloc simplu.
Sugestie la prima vedere care respecta macar ideea de forma fixa in acceptiunea oarecum noua 4-6-4(kigo oricum lipseste din primul vers...):

Nimeni în crâng –
prin albe unduiri
numai zefir

Forma 5-7-5 ofera desigur europenilor mai mult teren de joaca. Dar nici asa nu pare a avea prea multe afinitati cu Mediterana noastra. Ca sa nu mai vorbim de ideogramele prin care japonezii exprima mai mult decat vede ochiul, iar transpunerea in alfabet latin a ideogramelor cu intentia de a respecta vreo forma fixa ar naste intrebarea legitima: de ce o ideograma se traduce uneori printr-o propozitie?? Raspunsul este: de aia. Ca sa nu mai vorbim de kanji, hiragana, katakana care incearca sa simplifice si sa actualize chiar pentru japonezi grafia lor strabuna.
Apartin speciei care crede ca totusi haiku, tanka, etc. trebuie lasate exclusiv in grija celor cutremurati de ceai, de cires si mai nou de mare. Ma bucur sa pot gusta atat cat imi este lasat din aceste minunate fructe exotice, dar nu sunt convins ca altoirea in stil european aduce castig cuiva.