îngrijitorul izvoarelor

mi-a plăcut finalul, adică partea asta:
„Prăbușit în nor, neștiut
îngrijește izvoarele,
iar noi încă mai credem că
apa vine dintre pământuri.
Abia a trecut și
sub el plânge via,
sub vie plânge un orb.”
cred că e o prea mare îngrămădire de imagini și asta face ca textul să nu fie destul de aerisit, altfel ideea place :)
și
„El se trăiește pe sine
în toată viața de aici
pentru a nu pierde nimic
din toată moartea de acolo” cred că ar putea fi simplificată cumva în exprimare, mi se pare că „pe sine” acolo nu dă tocmai bine, dar e doar o părere
oricum, marius, mai trec :)

iulia

traieste cu adevarat in felul lui, Iulia, nu al altora. Se traieste pe sine, poate de aceea il simt doar salciile si orbii. Nu s-a aliniat.
Poate ca aceasta \"ingramadire\" de imagini e solicitanta, stii insa ca sunt atras de densitatea exprimarii mai mult decat de descriptiv. De fapt, cred ca aici e vorba de doua stiluri diferite de a scrie: cel care intoarce pe toate fetzele o imagine /stare (si o face cu belsug de cuvinte) si cel care exprima mult in relativ putine cuvinte.
Am sesizat si eu ca stilul concis pare sa aiba mai putini adepti. Totusi am scris asa pentru ca asa ma gasesc mai bine.
Sa stii insa ca, de cand am vazut comentariul tau, ma gandesc la posibilitati de aerisire si simplificare. Daca voi gasi solutii pentru asa ceva si daca ele nu ma vor duce la pierderea vocii... vei sti.

Cu simpatie,
ML