Poezie
Șantier de cuvinte
1 min lectură·
Mediu
Cu falcă veche de catâr zvântat
eu sap sub lespezile inimii
în huma cinstită a cuvintelor. Învăț
pământul să-mi treacă prin carne,
să-mi lase-n palme doar viermii
silabelor ce ard pe lumină
precum sobolii în sapa fierbinte.
Din peșteră se iese noaptea,
acum când știu sunt mai sărac.
În calm belșug al lipsei de nevoie
puținul naște largi prisosuri
care se cer împărtășite. Tot
ce nu am e al vostru în veci,
nu trebuie decât să vreți ce am:
o falcă de catâr ponosit,
o palmă ciuruită de cuvinte și
dragostea de huma preacinstită,
da, de humă.
023.065
0
Ce mi-a placut foarte mult:
\"În calm belșug al lipsei de nevoie
puținul naște largi prisosuri
care se cer împărtășite.\"
Mi-a adus aminte de Eminescu :
\"Din sânul vecinicului ieri
Trăiește azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăși soare;\"
Ce nu îmi pare a fi în regulă :
\"ce ard uneori pe lumină prea deasă\" ( \"prea\" mi se pare a fi de prisos.nu știu dacă e necesară intensificarea. \"uneori\" la fel. îmi lasă impresia de artificial.)
\"da, de humă. \" ( versul acesta mi se pare cumva în afara poeziei)
Aștept răspuns. Toate cele bune!