Poezie

Ilie și zarea lui

1 min lectură·30 iunie 2011

Mediu

Ilie a răsărit azi la 05:23 din magnolii

între tomberoane și punctul termic. A mângâiat

câinele muntenesc peticit, a trecut mâna rară

prin păr, a potrivit înțelept șapca bătrână, a pornit

temeinic la drum. Cu tot cu cârje are aproape

două picioare, se oprește mereu să respire pe gură,

trimite privirea în zarea care nu-l mai așteaptă.

Spre amiază ajunge la cap de cursă pe terasă,

oftează, salută, cade pe scaun, culcă lemnele.

Nu cere, în schimb mulțumește scurt, bea și

mănâncă demn tot ce i se donează, fundație ambulantă

cu sediul într-un postav all seasons. În Dobrogea lui

a învățat turcește, tătărește, pescărește, acum

funcționează cu fise și-ți vorbește cum poate

despre astm, reumatism, angină, valuri de larg.

Nu are purici, nici lăcuste, nu mușcă și nu aruncă

pahare, nu soarbe pe șest din halba vecină,

nu suflă nasul pe mozaic sau în flori. Uneori

se-ntunecă din te miri ce, îl îneacă vidul, se face

mic cu ochii în sfertul de zare din plopi, dar

toată lumea știe în ce buzunar ține spray-ul

din care inspiră fix o lacrimă de magnolie.

Așa e Ilie, curat peste tot.

001.641

Marius Lazarescu. “Ilie și zarea lui.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-lazarescu/poezie/13983975/ilie-si-zarea-lui

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.