Marinescu Victor

asa cum am mai spus, nu sunt pentru textele lungi si asta pentru ca de cele mai multe ori, esenta se pierde intr-un numar considerabil de cuvinte, iar cuvintele sunt doar cuvinte, fara a simti. scot in evidenta "atunci,
semnul începe să crească
sonia poartă cămăși bărbătești xxxxl în care se pierde
cu angoase cu tot
instinctual, aproape matern, mângâie
rana
discretă, nu dezvoltă niciodată subiectul
cu ceilalți"


"în resursele irisului pe care, încă dinainte de a se naște,
conștiincios îl crește în palmă
când se face mult prea târziu și
crucea îi strangulează claviculele,
sonia devine
un fel de atlas în miniatură și,
deși împărtășește constant starea de culpă,
semnul o face mai puțin vulnerabilă:"

dupa parerea mea, aici, din punct de vedere estetic, sonia vrea sa fie perfecta. asta e motivul pentru care acest text, e un text pe care l-ai ingrijit si pe care l-ai privit cu mai multa atentie. ar putea fi un plus sau in minus, depinde de privitor. iar finalul este unul neasteptat, pe un alt ton, pe o alta voce, nu a soniei.

este un text care merita sa fie scos in evidenta si nu cred ca sunt singurul care crede asta. iar asta e o invitatie.

Victor

este o incercare reusita si va multumesc frumos! am ramas cu:

de aici se produce un soi bizar de panicã mutã fãrã conținut și parazitã în liniștea celuilalt.

e un text-poveste. un text pentru care titlu e o manusa. el sta in picioare singur si are lumina lui, nu are nevoie de noi si de comentariile noastre. un text care a invatat singur sa mearga si va mai merge.

mi-a placut!

Victor

de ce in alb-negru? e simplu de ce.

prin textul asta cred ca ai reusit sa dai poetului ce-i al poetului si anume, dragostea pentru poezie. dar pana la urma e doar o banala chestiune de destin.

prima strofa se poate traduce si asa: esti acolo si nu esti acolo...esti in alta parte, iar asta este starea perfecta pentru a scrie despre.

am ajuns la concluzia ca poezia pentru o femeie este intotdeauna un El, iar pentru un barbat este o Ea, indiferent de orientarea sexuala a fiecaruia dintre acestia. probabil e o lipsa careia ii spunem, Dumnezeu. Dumnezeu care are aceasta forma, aceasta dragoste, pe acesti noi si are aceasta realitate care se muleaza pe intelegerea noastra pentru ca de mai mult nu suntem in stare(vezi punctuatia).

in concluzie acest comentariu este o rabufnire. am curajul sa spun ca acest text este perfect. eu l-am vazut ca pe un film de scurt metraj(alb-negru). de ce in alb-negru e simplu. dragostea nu are culori!

un text care merita sa fie evidentiat si apreciat pentru bucuria de a trai simplu.

Felicitari!

Victor

"imi place" ca nu se inchide. apoi
mai am:

iubirea pe care nu o găsești
în niciun breviar
nici la breaking news
nici la fata de la pagina 5
nici la discreția oricui

iubirea care-i contrazice pe toți cei care au certitudinea


a „îngerului împotmolit pe tușă"

îmi place...

intr-un comentariu pe un text de-al meu, tocmai incercam un raspuns referitor la
de ce o "mama" fara "!"
indraznesc sa spun ca exista o asemanare intre "mama" fara "!" si curcanul care linge o talpă. poate ca nu suntem in stare de "ochii" nostri, motiv pentru care, curcanul care doar ciuguleste e mai aproape de o anume realitate si nu vreau sa supar pe nimeni afirmand asta. imi cer scuze, domnule Diaconescu!

va puteti imagina un curcan care linge si care, tocmai pentru ca poate face asta, nu poate fi taiat!? :)

de fapt, mi-a placut poezia asta! consider ca e o poezie demna de pictura lui Chagall.
Felicitari!

evolutie spirituala in loc de "progres".

nu stiu daca mama e o alegere sau o greseala, dar "!" impune o astfel de "mama!" ca rezultat al unei "fapte" din trecut. ca si cum cineva ti-ar spune ca trebuie sa te duci la paine si te duci, iar pe drumul asta ti se ti se atrage atentia ca pe aici e stabilit(are reguli), nu pe "acolo!"; un acolo fara "!". incearca un exercitiu. scrie pe o foaie de hartie "mama", undeva pe la jumatatea ei, iar pe o alta, in acelasi loc, scrie "acolo" si fara punctuatie. cat de repede crezi ca fara punctuatie, aceste doua cuvinte vor capata noi dimensiuni!? intr-o lume plina de reguli, incep sa cred ca doar haosul duce la progres si ca fara el, nu suntem altceva decat un timp pierdut.

multumesc frumos!

chiar daca nu am murit, nu exist, dar se intampla lucruri in jurul, care-ti dau sansa de a aprecia posibilitatea unei sanse. de exemplu dragostea, ori cum simte Sonia, etc..
si talentul nu se incurajeaza, talentul este un dat, un dat care se apreciaza si arata cu degetul intr-o lume din ce in ce mai saraca. asa cum am mai spus, sonia are cu ce.

ramane Victor!

noemi, poate ca am depasit faza aia, dar unde am ajuns!? :) multumesc!

dorin, din intamplare tehnician da, dar fin...hmmmm! :)

Aici Sonia e un fel de terminator al lucrurilor ascunse.

"Cand ma "identific" cu Sonia resimt, totusi, un anume risc, acela de a aluneca intr-un derizoriu facil, mai putin profund, care nu il poate misca pe receptor (cred ca cineva spunea "candva" ca nu toate poeziile cu pisici au viata!!)"

-Sonia are cu ce! si daca receptorul ramane impasibil la derizoriul in care aluneca Sonia, inseamna ca nu are nimic profund in el. :)

sălbăticiunea o bântuie simulează
cutremurul canicula avalanșa
moartea estetică pentru care oricând se găsesc
amatori să prindă
talia de viespe
șuierul respirației înfometate
sonia are
palpitații
orgasme pur accidentale
un amant veșnic reprogramat
(scrupulozitate tipic feminină
nostalgia poveștii originare
frica de anateme??!!)
pacientul absolut imaginar
o carieră de care
nu s-ar lăsa în ruptul capului
marea infatuare de a nu fi la cherem
sonia are
are personalitate
nu are
niciodată
suficient de mulți pantofi nici desuuri
nici Iubirea
nici Timpul

sonia

nu are

simțul realității

e o neînțeleasă

doar o femeie

într-un mediu

prin partea asta Sonia aproape ca invinge si imi place!

imi place de la azi Sonia plange. adica:

azi

sonia plânge

pentru prima oară

cu adevărat

se așază etanș peste
iubitul proaspăt, perfect orizontal și apatic,
mirosind a cerneală vișinie
un fel de hologramă,
o țesătură cu imprimeuri nedefinite și puls
nu se ridică pănă când nu e convinsă că
cele două celule și-au făcut de cap

sonia vede lumea de sus

din punctul de vedere al canapelei
sonia nu este decât o altă realitate
profundă,
nimic mai mult
se vede asta din adâncitura continuă lăsată...


si cred ca prima strofa ar putea ramane singura pentru un alt poem. astfel ii lasa Soniei timpul de care are nevoie, sa si respire


pentru prima oară

cu adevărat.

noaptea
devine un oraș cosmopolit
are în ea farmecul Barcelonei, energia New York-ului
orașul are viața lui
si nu mai ascultă de nimeni
cel puțin încă mai sunt
în inima mea
de unde nu vine nimeni
de unde nu pleacă nimeni.

un text trait si placut. e adevarat ca in varianta mea, noaptea e cea care face primii pasi, dar in cele din urma ajunge si la inima. nu schimba nimic acum. important este ca tu sa privesti.

p-asta n-o mai dau in versuri/adica
si prostii dau ceva
nu doar din coate, vere!

cat despre
"Numai ILUMINATII sunt creatori,noi doar improvizam,traim in iluzii",
iti voi spune ca nu sunt. ar vrea ei! ei sunt doar un raspuns la una din intrebarile fara raspuns. cata vreme vom cauta in spatiile largi, vom ramane captivii iluziilor.

nu te-am mai citit pana acum, dar textul asta imi place. e drept ca pentru mine e cam lung. nu ma impac cu lungimile si cu spatiile largi, tocmai pentru ca dau iluzii. primul vers tine pe umeri tot ceea ce urmeaza. as spune ca e cel mai bun inceput pentru Fantasticul, fabulosul, fantomaticul inorog. si ca sa nu o mai lungesc, am sa evidentiez acest text. ma hazardez si am sa spun ca la o prima privire, poti spune ca e coloana infinitului de Brancusi, din piatra in cuvinte. da.

zi buna!

parc-așa stiam și eu
pentru proști e un dineu
orice-ar fi!

ce zici de:

- chipul tau umbreste
siluete fulgerate

:)) e tot cu ește!