Privitor ca la spectacol...

Ci privitor ca la spectacol
Mi-am dat în cărți și în oracol,
Deși stăteam mai deoparte
Mi-am tras de poezii o carte...

Ai stat deoparte, recunoști,
Dar spune totul, să se știe:
Ai scris o carte despre proști
Sau ai făcut doar o prostie?

Eu n-am dorit s-ajung departe
În ierarhii, spre fruntea oștii,
Că mi-a plăcut să stau deoparte,
Să văd cum dau din coate proștii.
GPI

Când stă deoparte Gârda, unul,
Pe primul loc nedând doi sfanți,
Și eu mă bucur ca nebunul
Că nu sunt printre premianți!

Deci nu ești tocmai găgăuță:
La premii, totuși, să te-aștepți,
Că ai atâta-n tărtăcuță
Să stai pe lângă cei deșepți.

Eu doar cu dânșii mă adun,
Cu-acești ochelariști miopi,
Fiindcă, Nelule, să-ți spun,
Ei sunt deștepți de dau în gropi!

Eu nu înțelg ai tăi tropi,
Cu toate că știu că te-aștepți:
Ce, faptul că dai tu în gropi
Îi face pe ei mai deștepți?

Sunt liniștit, ferit de stres,
Căci eu prefer să cuget solo;
Și chiar de dau prin gropi - mai ies,
Iar mintea lor mereu i-acolo!

Ieșisem ieri la o plimbare
Cu doi amici, prin Chișinău
Și într-o ”groapă” oarecare
Am dat de neuronul tău!

La noi aicea mulți Ioni
Mai calcă-n gropi pe neuroni,
Iar unul de la Cluj, cuminte,
Călcând în gropi a prins la minte!

M-am dus cu-al tău – îți spun sintetic -
La doi savanți iluștri, grei;
Mi-au spus că-n codul tău genetic
Scria doar ”vodcă” și ”femei”.

Citindu-mi codul de BÃRBAT,
Apreciind că am carismă,
Pe-al tău apoi l-au descifrat
Și ce scria acolo: „pizmă”!

Să știi că nu sunt neam de cizmă,
La mine neuronii-s trei:
Într-unul scrie numai ”pizmă”,
În ceilalți... ”vodcă” și ”femei”!

Atât - doar trei?- ce penurie,
Așa ți-a fost norocul chior:
La tine „epigramă” scrie
Pe degetul de la picior!

Ce spui aici i-adevărat,
Câștig mereu la loz în plic
Și degetul mi-i tatuat;
Să precizăm: e ăla mic!

Cu-acest detaliu ne-ai surprins:
Cu ăla mic deci scrii, nenică?
De aia, poate, ne-am convins,
Ți-e opera atât de mică!

Cu-acest detaliu ne-ai surprins:
Cu ăla mic deci scrii, nenică?
De aia, poate, ne-am convins,
Ți-e opera atât de... mare !

Eu scriu cu micul pentru cei (mai) mulți,
Cu mijlociu(-n sus) te bat întruna,
Cu ăla mare - pentru oameni culți,
Cu tot piciorul - pentru... totdeauna!

Citindu-ți prețioasa poezie,
Sări un moș cu priză la cultură:
-Lăsați-l, mă pizmașilor, să scrie...
Să zicem bogdaproste că nu fură!

Eu nu am plagiat, ca fleții -
Pe lângă ”mare”, ”genial”,
Întotdeauna exegeții
Au spus: ”un tip original!”.

Eu n-am dorit s-ajung departe
În ierarhii, spre fruntea oștii,
Că mi-a plăcut să stau deoparte,
Să văd cum dau din coate proștii.
IPG

Eu n-am dorit s-ajung aici
Sau chiar în fruntea uniunii,
Că stau deoparte de amici…
Să văd cum dau din pixuri unii.
n.bun

Eu nu am plagiat, ca fleții -
Pe lângă ”mare”, ”genial”,
Întotdeauna exegeții
Au spus: ”un tip original!”.
GPI


Un exeget, când te citi,
Strâmbă lehămetit din nas:
-Dar Gârda oare cine-i fi?...
De ăștia dai la orice pas!

De avansam în ierarhii
Și eu și tu, în poezie,
Făceam, ca alții, doar prostii...
Și cine-ar fi rămas să scrie?


(Diviza? :) )

Zadarnic, Nelu, te zburlești
Și faci întruna pe șiretul;
Îți spun ca să te dumerești
Că tocmai Nae-i... exegetul!

Cum eu nu-s un om de paie,
Nu mă tem, notează bine,
Nici de exegeți ca Nae,
Nici de duelgii ca tine!

Șezi, Petrică, binișor -
Nimeni nu te deranjează,
Noi îi ținem în vizor
Doar pe cei de mai crează!

În cupa voastră țalul toarnă
În orice zi, necontenit,
Deci ce mai poate să discearnă
Vizorul vostru... aburit?

Mai poate - turcul cât plătește
Și nu ne vine dor de ducă;
Vizorul nostru n-aburește,
Că Nae bea de îl usucă!

I-am dat o carte s-o citească
Și așteptam un gând frumos;
O răsfoia din doască-n doască,
Dar o ținea cu capu-n jos.

Remarca ta îmi pare indiscretă,
Fiindcă-amicul nostru glorios,
În cazul când citește-o etichetă,
Nu ține votca sa cu gura-n jos!

Pe Nae l-am văzut mimând
Că se produce cu buhaiul,
Dar nu mă va prosti nicicând:
A început să bea cu paiul...

parc-așa stiam și eu
pentru proști e un dineu
orice-ar fi!

Pe diva asta, tu, amice, vere,
O știi din filme, altfel cred că n-o știi,
Și totuși eu ți-aș cere o părere:
Ajung la Marcy Darcy chiar și proștii?

p-asta n-o mai dau in versuri/adica
si prostii dau ceva
nu doar din coate, vere!

Se-adună proștii-n frunte, zău,
Și ne omoară dând din coate,
De-aceea, poate n-ar fi rău
Să dăm și noi, deștepții, frate!

Eu n-am dorit s-ajung departe
În ierarhii, spre fruntea oștii,
Că mi-a plăcut să stau deoparte,
Să văd cum dau din coate proștii.
(GIP)


A ajuns "un coate goale",
Căci l-au pus păcatele
Să găsească mai cu cale
Să își "roadă coatele".

E clar că nu trăiești în ceață:
La cât de clar punctezi, socot
Că,-n scurta trecere prin viață,
Cotim pe drumuri ”cot la cot”.

Se-adună proștii-n frunte, zău,
Și ne omoară dând din coate,
De-aceea, poate n-ar fi rău
Să dăm și noi, deștepții, frate!
GPI

Dar tu te-ntreabă și socoate,
Că astea sunt probleme vechi:
De ce să dați și voi din coate,
Când dați, mai șmecheri, din urechi?!

Tu ești un ins, precum se știe,
Ce, pentru-a fi maimarele,
Își face loc în ierarhie
Cu pumnii și picioarele!

Este altul - nu-i ca mine! -
N-are tată, n-are mumă,
Nici nu știe de rușine:
Pentr-un premiu, te sugrumă!

Cu lațul să-i produci fiori
Juratului, nu strică:
Gândește-te de câte ori
M-ai premiat de frică!

De frică, da! te-am premiat,
Petrică, dubii nu încap...
N-am vrut să intru în păcat
Știind că ești bătut în cap!

Aici discuții nu încap,
Sunt chiar cum spui cu-nțelepciune,
Că tot mereu mă bați la cap
Să-ți dau măcar o mențiune.

Eu, da, mă-mpac și cu puținul,
Dar tu flămând de slavă ești:
Ai vrea să cucerești Berlinul
Sau, cel puțin, să-nNOBELești!

Îți mulțumesc frumos că-mi dai idei,
Dar eu acuma nu am niciu-n stres cu
Poziția în topuri și-s fair play,
Deci Nobelul i-l las lui Cărtărescu.

Ești nobil, Nelu, gestu-i îngeresc,
Admir a ta aleasă modestie
Și, bulversat, adesea mă gândesc:
Eh, omul ăsta de-ar putea să scrie!

Ești nobil, Nelu, gestu-i îngeresc,
Admir a ta aleasă modestie
Și, bulversat, adesea mă gândesc:
Eh, omul ăsta de-ar putea să scrie!...

Ai pus corect pe calități accent,
Dar spune și tu când mai pot să scriu,
Când everestianul meu talent
Mi-l risipesc bătând un duelgiu?

Cu everestianul tău talent,
Zadarnic rătăcești prin poezie:
Te lauzi că ai fi omnipotent,
Dar te împiedici iar în... prozodie.

Citește epigrama din preambul
Și multe replici adresate ție
Sau chiar această mică poezie
Și-atunci vei înțelege ce e iambul.

Stau bine cu iambul; nu-mi place accentul logic - care cade pe o conjuncție, în loc să cadă pe pronume, cum ar fi... logic. „Dar spune și tu când mai pot să scriu”? Dar dacă zici tu că-i bine... :)

Tu scrii și mă convingi și te convingi
Că tot ce scrii, maestre, totu-i best,
Dar dacă vrei în luptă să învingi,
Încearcă să ri(t)mezi în anapest!