Proză
Mi6 altfel
fragment mai mare
22 min lectură·
Mediu
(Când salvez ceva, nu obișnuiesc să schimb denumirea fișierului. Las așa cum salvează word_ul. Prima propoziție sau o parte din ea. Când am salvat textul ăsta, nu mai știu cum începea, dar mi l-a salvat Mi6. Mi-a plăcut și l-am lasat.)
Mi-am imaginat o hartă și am fost să iau una. Pentru că era prea mare, am dat la o parte câteva lucruri. Nu-mi place să mut lucruri prin casă, dar de data asta era altfel și nici nu băusem prea mult. După ce i-am făcut loc, am privit-o minute bune și parcă lipsea ceva. Fumam și m-am dat în spate cât am avut loc. Am văzut că așa fac oamenii prin muzee pentru a surprinde detalii. Dar tot lipsea și am hotărât să schimb ceva. M-am dus la librărie de unde am cumpărat hârtie la metru, vreo doi metri. Am acoperit harta cu ea. Aveau și creioane colorate. Am dat doi lei pe ele. Erau la reducere. Am întrebat-o pe tipă de ce sunt reduse. Doar nu sunt demodate. A dat din cap ca și cum…eu doar vând aici. Pentru carne duceți-vă în altă parte. Ok? Ok! Și am iesit uimit de răspunsul pe care l-am primit. Mi s-a părut de căcat atitudinea ei. Probabil că în lume se colorează din ce în ce mai puțin, altfel nu-mi explic. Chiar acolo în fața librăriei totul era drept și altceva părea că nu mai e de făcut. Motiv pentru care, cu doar doi lei am cumpărat trei cutii de creioane colorate. Acasă le-am împrăștiat pe jos și am lipit hârtia peste hartă. După care mi-am aprins o țigară și mi-am turnat ceva de băut. Am ieșit la fereastră, apoi m-am întins puțin pe pat și am băut. Încă nu știam cum să fac, cred că am și ațipit. Era ca dracu’. Orice aș fi făcut, tot nu mă trecea nimic. De câteva ori mi-a sunat telefonul. N-am răspuns. M-ar fi îndepărtat și mai mult. După un timp s-a auzit o bubuitură și am avut un moment d-ăla de fericire. M-am repezit să desenez un oval. Și am desenat un oval pe hărtia albă și altele mai mici în interiorul lui. În cele verticale am desenat puncte. În cele orizontale tot puncte. Foarte multe puncte de diferite culori care intrau unele într-altele. Din când în când mă îndepărtam, străluceau și parcă nu mai erau doar niște pete ovale. Sincer să fiu chestia asta m-a înfricoșat și mi-a venit ideea să lipesc post-it-uri colorate peste ovalele alea destul de mici să fie acoperite. Norocul meu că aveam în casă și nu a trebuit să cobor la librărie. Cine știe ce s-ar fi pornit în lipsa mea, plus că îmi era lene și oricum nu aveam de gând să dau prea curând de mutra tipei care vinde. Așa că după ce am lipit post-it-urile, am scris pe fiecare “oraș”. Nu orașul ăla sau ăla. Lucrurile ar trebui să fie mai simple de atât și să se vadă. Doar “oraș” mi s-a părut suficient, mai ales că harta îmi aparține și pe harta mea fac ce vreau. E harta mea! E harta mea! Urlam. Deja vedeam războaie din cauza asta. Avioane dintr-o parte în alta. Punctele alea fugind unele spre altele se striveau. Altele o luau în direcții diferite și puteam să văd teama cum se ia de pe hartă pe mine și invers. În haosul ăla, din ovalul mare înspre ovalele mici țâșneau și alte puncte de care nu știam nimic și brusc am simțit multă frică în tot rahatul ăla. Nu știu de ce mi-am scris numele pe hartă. Am crezut că poate așa opresc totul. În fine. După ce mi-am revenit puțin, am văzut numele acolo sus, deasupra ovalelor scris cu litere de tipar așa cum scrie pe harta geografică a româniei, HARTA GEOGRAFICÃ A ROMÂNIEI, iar reacția mea fost ceva de genul: și ce dracului am făcut? Eu nu am decât o mașină pe numele meu.
A sunat iar telefonul. De data asta am răspuns. Era tipa de la librărie. În timp ce vorbea derulam o listă cu prietenii pe care îi am. Cine dracului o cunoaște pe asta!? Mi-am cerut scuze și am rugat-o frumos să repete pentru ca nu am înțeles nimic. Apoi am rugat-o să se prezinte din nou că și asta mi-a scăpat. Tonul ei era altul. Parca a zâmbit! Ce dracului! Mi-am spus. Fără să vreau am făcut o glumă. Dar eu sunt speriat! Nu o cunosc pe tipa asta, cu toate astea ea pare că mă cunoaște și încă foarte bine. Am hotărât să ne întâlnim peste câteva ore și am închis în timp ce priveam harta. Cel mai mare zbucium văzut vreodată de mine era acolo pe perete, fără să mai iau în cosiderare telefonul primit. Altfel ar fi arătat și mai rău. Timpul trecea și trebuia să mă pregătesc, dar nu înainte să mai beau ceva, mi-am spus. Eram prea agitat să mă vadă librăreasa în halul ăla. Oricum nu prea aveam cu ce să mă schimb. În baie erau rufe nespălate și în bucătărie la fel. Casa arăta ca un kraken mort, împuțit și era deja 5șiunsfert. Când coboram scările, mi-a trecut prin cap să nu mă duc la întâlnire. Mai aveam vreme să mă răzgândesc. Ce-o să se intample dacă nu mă duc? În primul rând de unde știa numărul meu meu de telefon!? Ceva lipsea în toată povestea asta și chiar îmi lua tot cheful. După ce am ieșit din bloc, am luat-o ca un roboțel pe strada în jos, făcând ce fac toți oamenii din mâini și picioare. De fiecară dată ma gandesc la cu totul altceva, nu la mers. Cred că mersul e ca o cheiță pe care o bagi într-un ceas să-l întorci și mișcăm mainile și picioarele cum mișcăm mainile și picioarele pe stradă în jos la ora 5șișaipe sau oriunde în altă parte indiferent de oră, în timp ce ne gandim la toate alea așa cum mă gândeam la librăreasa mea. Chiar dacă situația în care mă aflam era mai mult decât bizară, încercam să îmi imaginez cum arăta. Mi-ar placea să aiba curul mare și bombat, buze cărnoase și să fie plinuță. Curul ăla pe care să pui mâna și femeia să și-l adore. Să nu-ți ia prea mult să o faci să înțeleagă că virgulă curul ei are personalitate și că până la urmă e un cur ce mama dracului! Nu e un fursec pe care să-l bagi în gură și să-l înghiți. E curul din care daca vrei să muști și sa-ți ia toată viața. Cred că îmi doream să semene cu o bibliotecară. Poate pentru că toată lumea știe cum sunt bibliotecarele și să-mi zică fără menajamente: vreau să te fut! Să mă fută. Zic. Evident că astfel de femei îmi plac. Deși câteodată am nevoie să fac eu asta. De cele mai multe ori cred…mă rog, uite cum nehotărârea mă împinge să fac tot felul de…să le zic chestii mai bine, nu lucruri. Chestiile pot fi imprevizibile. De exemplu o chestie s-a târât pe podea, s-a suit pe piciorul meu și m-a mușcat dracului. Am fost la un pas de moarte! Tot așa și cu librăreasa. Mă întâlnesc cu ea și habar nu am de unde mă cunoaște…ce-o să mi se întâmple!? Mai bine fug în direcția cealaltă acum pâna nu e prea târziu, deși pentru o clipă în timpul convorbirii am avut impresia că mi-o trage și nu părea să o deranjeze. Siguranța ei îmi spunea că mi-a mai tras-o și altădată în felul ăsta.
Hmmm! Iar bat câmpii, doar o văzusem dimineață și nu avea curul ăla!
Un câine cu o eșarfă mov agățată de zgardă, se îndrepta spre mine. Mi-am țuguiat buzele și le-am strâns puțin. Apoi le-am eliberat și a ieșit sunetul ăla pentru câini. Hei, ce faci? i-am mai spus. Îi simțeam coada pe picior. Bătea destul de puternic. Era aproape 5șinouășpe minute și se uita cumva în ochii mei. Poate e un semn și m-am așezat pe bordură. Fără să vrea mi-a tras o coadă peste ochi. O avea destul de groasă și după cât de lent o rotea, nu părea preocupat de omenii care treceau pe acolo. Avea un soi de atenție pentru chestiile care nu se văd. Poate să nu mi se întâmple ceva, dragul de el!. Nu știu cât am stat acolo, dar se făcuse destul târziu. O vreme nu m-am gândit la nimic, apoi am început să clipesc repede și mai repede, poate reușeam să surprind acea chestie pe care o căuta. La un moment dat, m-am trezit dezbrăcat în fața unei vitrine. Nu știu ce simt piloții la 2000 de m altitudine și la vitezele alea, dar eu mă priveam și simțeam acea bucurie ca de copil. Se ducea din tălpi până în creștet și când nu mai aveam aer, atunci era în inimă. Pentru o clipă nu am realizat ce mi se întâmplă și zâmbeam ca după primul futut. Îmi plăcea că ăla din vitrina avea ceva nou, așa că nu l-am acoperit cum mai fac unii: aruncă repede un cerceaf! Mi-am spus că un corp românesc e un corp românesc, fără brizbrizuri și alte căcaturi, influențe… și după cinci minute am început să-l frec. Mă lipisem cu totul de vitrină și nu stiu cât a durat treaba asta, dar un lucru era cert. Trăirea aia era pură, românească și era a mea pentru ca într-o altă limbă nu avea cum să fie la fel și m-am apucat să scriu dedesubt…Aici sunt degetele mele, buzele mele și ăsta e corpul meu românesc! Când mi-am revenit, câinele mă lingea pe față. L-am mângaiat pe bot și am făcut cale întoarsă. M-am minunat când am trecut pe lângă vitrina aia strălucitoare, pe lângă toți oamenii ăia care se opreau în fața ei. Deja mă simțeam altfel și slavă Domnului că nu eram narcisist cum începusem să cred după experiența avută.
Îmi place eșarfa ta! i-am spus. O să locuiești la mine și o să te cheme Ford. Ai botul unui ford mustang negru. A lătrat o singură dată de parcă ar fi dat un rateu și l-am băgat în casă. Am scos din frigider o bere, m-am așezat pe fotoliu și l-am strigat. Ford, vino aici! Mi s-a părut mișto să-l strig pentru prima dată. Nici măcar nu a tresărit, altfel, totul era perfect și a durat ceva. Vreo două-trei luni. Aveam harta mea, câinele meu, timpul și scăpasem de timiditate. Ieșeam dezbrăcat pe balcon, întindeam o pătura și priveam in gol fericirea. Era mișto să o simti ore intregi si să nu știi de unde vine. Gunoiul tot dezbrăcat îl duceam. Credeam că dacă schimb ceva, mă ratez. Iar dacă întâlneam vreun vecin care se holba la mine ca la un nebun, îl salutam și-l întrebam de soție, chiar dacă știam că aia de lângă el era soția. Nu trecea mult și mă trezeam cu soția la ușă. Să-i gust plăcinta, ori cea mai bună prăjitură pe care am mâncat-o vreodată și întotdeauna sfârșea prin a mă întreba despre cealaltă soție, apoi zâmbea cu subînțeles. Evident că nu aveam ce să-i spun, dar în felul ăsta oamenii se obișnuiau cu apucăturile mele, nu mai pun la socoteală că devenisem cel mai de treabă tip de pe scară. Cel puțin pentru ele.
Să-mi iasă bine totul, făcusem un compromis, deși nu îmi plac regulile. Pentru fiecare gest, cuvânt, etc., trebuia să bag câte un deget în suflet. La început nu puteam decât să vizualizez degetul. Cu toate astea, am simtit ba aromă de cireșe, ba de mentă, ba de cacao, tot felul de arome, amestecate chiar. Cred că am și scris asta pe undeva și mi s-a sugerat că aș putea lansa o modă nouă, dar că ar fi bine să fac puțină ordine înainte de a începe. Dă-le dracului de culori și de dimensiuni! am spus. Dă-o dracului de ordine alfabetică! Dă-le dracului de priorități! Nu aș face altceva decât să încurajez superficialitatea. Parcă e mai bine random așa. Plus că nu poți îndesa cu degetul în suflet, ceva ce ține de comunicare. După mine, dezordinea sufletului este cea care contează pentru a te considera om. În niciun caz nu mă aștept să traiesc o sută de ani ca un robot. și cinzeci e bine, dar măcar ăștia cinzeci cu toate degetele băgate să îmi ajungă. Pentru mine asta înseamna creșterea duratei medii de viață și până la urmă n-am nevoie să fiu exemplul nimănui. Motiv pentru care într-o vreme am vrut să-mi schimb numele. De cate ori mă apela cineva, aveam impresia că de fapt intenția lui este sa acceseze școala unde am învățat, femeile pe care le-am avut în ultimii 5 ani, casele, mașinile, banii, pe mama, pe tata, orice are legatură cu numele meu, dar nu pe mine. Totul se întâmplă făra acordul meu și uite-l cum descarcă și încarcă date după bunul lui plac. De exemplu, când mă întâlnesc cu un fost coleg din școala generală, am senzația că pentru el nu sunt decât un nume de pe rândul 2, penultima bancă, colegul Gratielei. Că sunt pula aia scrisă cu litere de tipar și multe alte căcaturi pe care si le aduce aminte. Ah! și pula mi-e accesată tot după tehnica încarcă+descarcă. Dar în ceea ce o privește treburile sunt puțin mai complicate. Daca V_ul e boldat ori italic, urmat de restul prenumelui, se înțelege perfect unde vrea sa se ajungă cu ea și atunci procedez cu degetul. În momentul ăla semnificația intră în random, primește o aromă și la următoare întâlnire, nu conteaza cu cine, nici nu apuca aia să deschidă gura că deja sunt protejat.
Până la urmă toți oamenii cred în ceva și nu știu cum să o facă mai bine. Așa o fac eu cu degetul și cred că e altfel. Băi! I-am zis unuia. Du-te-n pula mea, nu vezi că sunt fericit!? După care am ridicat geamul. Era într-o sâmbăta și mă simțeam bine încă de la prima oră, aveam o lumină despre care se știu prea puține lucruri și toate sunt doar cuvinte.
Ca și cum stăteam picior peste picior pe o canapea neagră din piele și pentru că nu știu cum e să fii femeie, eram femeie.
Ok.
Locuiam la câteva stații de târg. Am mers pe valea oltului până la intersecția cu timișoara și am făcut stânga. După un kilometru și ceva am tras pe dreapta într-o parcare unde era un câine ud și mi-am adus aminte că nu demult am desenat un cerc zburlit și am scris în el câine ud. Pe Ford l-am lăsat pe bancheta din spate. I-am spus să nu mai bălească atât că mă întorc repede. Am încuiat portiera și după ce m+am îndepărtat câțiva metri am întors capul așa cum fac când îl las singur în mașină. După cum se uită îmi dau seama dacă o să fie cuminte sau dacă are privirea aia pe care a avut-o și ultima dată, când s-a pișat pe scaunul meu. de data asta părea că e bine și i-am zâmbit. Într-un fel mi-a zâmbit și el și n-am știut ce să mai cred. Apoi am traversat strada și am intrat în târgul unde cu câteva săptămâni înainte am văzut o mașină de scris Underwood în stare bună. Tipa cerea pe ea 300 de lei și când m-a vazut interesat, începuse să îmi spună istoria ei. Eram prea fascinat de felul cum arată. Aș fi privit-o o zi întreagă fără să mă satur deși, câteodată e bine să știi de unde vine chiar și o mașina de scris. Tipa povestea într-una și de la mașină, a ajuns la gigi. Gigi în sus, gigi în jos, gigi, gigi…mă simțeam ca atunci când după ce toată noaptea am visat că fut niște chestii și a doua zi nu știam ce dracu erau alea. Deci.
Cu 300 de lei în buzunar încercam să îmi aduc aminte cum arată tipa. Nu mai știu dacă era mică sau înaltă, grasă sau slabă îmi trecea prin cap doar gigi. La dracu! Și îmi doream mașina aia. După o oră de căutări am plecat cu gândul că mi-ar fi plăcut să o pun pe birou și să o privesc. Desigur, aș fi putut să revin peste o săptămână, peste încă una și în cele din urma să o cumpăr, dar nu prea merg prin târguri și nu vreau să schimb asta chiar și pentru ceva care îmi place foarte mult, mai ales că am aflat atât de multe lucruri despre gigi.
Pe drum mi-am spus că există un echilibru. Nu acum, nu peste o săptămână, dar o sa îl am și e mai mișto să nu știu când. Ajuns acasă am deschis calculatorul si am scris mare cu font Garamond numărul 16, GIGI UNDERWOOD și lumina aia era încă acolo.
Apoi m-am gândit că prin mișcări repetate pot să îl ucid. Gigi trebuia să moară. Gigi era peste tot și ce era mai nasol, îmi dădea brânci să fac tot felul de lucruri, plus că femeile îl urăsc. Du-te-n pula mea, Gigi! Am strigat după ce am ejaculat și spre uimirea mea erau flori, flori peste tot. Parcă se mutase întregul univers în camera mea albastră.
Gigi, tu ești!?
Traversase toată furia aia și privindu-l mi-am dat seama că nu era ca toți ceilalți. Dintr-o datâ părea mai bun cu visele lui, cu iubirile și futaiul de care e în stare și cu degetul îndreptat spre mine avea toate motivele să fie așa. Ce dracului era să îi mai spun!? Și ce dracului era să fac!? Doamne,
Gigi Underwood e un nume special și obsesiv așa cum mi-a sugerat cineva și îmi place! De obicei în astfel de momente am tot felul de reacții normale. Urlu de fericire_mă arunc pe pat, înjur și zâmbesc tâmp atunci când nu râd nebunește, dar de data asta am rămas încremenit pentru că după multe săptămâni de nimic, ma lovise inspirația și de sub Gigi Underwood, m-am apucat să scriu o poveste despre prima mea gagică.
După câteva pagini, nu eram sigur de introducere. De regulă introducerile sunt de căcat dacă-s prea lungi și nici prea scurte nu mă fac. E ca atunci când te duci la budă și e ocupat. Evident intri în panică, te frămânți de pe un picior pe altul și pentru că nu mai reziști te caci pe tine. Citeam și mă întrebam de ce dracului să scriu despre cineva care mi-a dat păduchi lați și care avea o pizdă urâtă. Plus că în timpul liber o făcea pe bani și cum avea destul timp, strânsese o mică avere. De fapt asta nu m-a deranjat, nici măcar nu aveam când să cheltuim banii pentru că ne futeam mult. Odată trebuia să o ducă unul în Turcia si am fost foarte afectat.
Până la urma aici ori acolo, tot pizda aia o am! Vorba ei.
Da, dar am o problemă cu spațiile largi!
Nici eu nu am fost convins că mi-a ieșit pe gură ce trebuia, iar ea nici atât și ce putea să facă, a rămas și ne-am iubit mai mult. Aproape să mă bat și cu ăla de i-a scos pașaportul. Unul Cristian care avea o Honda gri. Parcă o și văd parcată în fața blocului, iar el puțin mai înalt decât ea, urlând la mine.
Băăăăăi pulă!
După care am băut vin și ne-am împăcat. Pe atunci locuiam la mama și pe lângă închiriasem o garsonieră prin rahova. Vreo 250 de lei împărțiți la trei, aproximativ optzecișitrei de lei de căciulă pentru futut și în noaptea aia era rândul meu, așa că am mers cu fata acolo. Deși îmi doream foarte tare o sahariană și îmi promisese că o să îmi aducă una din turcia, acum eram amândoi în bucătărie. Ea dezbracată cu spatele la mine îi puteam privi tot curul ăla în sus și în jos, în stânga, în dreapta și cu toate astea ceva era greșit.
Avea un semn din naștere undeva pe buca stângă spre interior și până atunci nu îmi sărise în ochi. Mi-a trecut prin cap ca e însemnată. Auzisem tot felul de povești despre femeile astea și treptat începuse să se dea din ce în ce mai tare prin bucătărie până când m-a apucat de pulă și mi s-a făcut rău. M-am trezit pe marginea patului, cristoase și a luat-o de parcă nu văzuse așa ceva, iar expresia aia de vrăjitoare pe care n-am să o uit niciodată, m-a lovit în creier și toată noaptea mi-a fost că o să facă dracului ceva. Eram năucit și nici măcar nu s-a deranjat să îmi spună ce naiba i-a venit și dintr-o dată s-a aruncat pe jos de parcă nu mai simțea nimic. Uluită de spaima mea, m-a strâns în brațe până n-am mai putut să îi vorbesc. Adică am putut, dar a fost jenant și m-a strâns asa, cu toate alea printre noi, iar inima mea parcă se izbea într-una … să se izbească! Zicea. Cu 300km/h iar si iar … deja mă călărea de vreo cinci minute și brusc a căzut lată.. Asta m-a durut! I-am spus.
**
Dragostea ar putea fi o femeie cheală
Sună telefonul. Număr neafișat. Îl las să sune de câteva ori și nu răspund. Mai țârâie de câteva ori și se oprește. Oare cine ar putea fi? Gândul ăsta mi-a tăiat inspirația. Ford doarme la picioarele mele și recitesc ultima propoziție scrisă:
Adică am putut, dar a fost jenant și m-a strâns asa, cu toate alea printre noi, iar inima mea parcă se izbea într-una … să se izbească! Zicea. Cu 300km/h iar si iar … deja mă călărea de vreo cinci minute și brusc a căzut lată.. Asta m-a durut! I-am spus.
Gata, s-a dus! Nu-mi mai vine nimic. Parcă eram dintr-o dată orb acolo chiar in fața mea. Ford doarme la picioarele mele. Are obiceiul să-și lipească fundul de mine, să mă simtă și dacă nu-l las, se cară, mormăie nemulțumit. De data asta nici măcar nu știu când a venit și mi-a plăcut că nu l-am alungat. Să nu-l trezesc, am mai rămas puțin la birou. Am deschis internetul, deși habar nu aveam ce o să caut, mi-am adus aminte că de curând, văzusem un film în care, unei tipe îi căzuse tot părul și purta un fel de turban să-și acopere chelia. Cred că avea o boală ceva. Tipa era într-un bar și explica că nu-și dă cu ceară așa cum fac unii bărbați. Mie mi s-a parut foarte sexy și cred că îi era mai bine fără păr. E unul din cazurile alea în care nici măcar nu-ți trece prin cap cum ar fi arătat cu păr. Până și cum a pronunțat cuvântul ceară în engleză mi s-a părut sexy. Așa că am dat search pe youtube la wax și din tot ce am găsit, Wax - Building A Bridge To Your Heart mi s-a părut cel mai potrivit pentru starea în care eram. E foarte probabil ca mâine să nu-mi mai placă, dar nu asta contează. Important e să faci lucruri și să simți tot ce ți se întâmplă chiar atunci și nu după câteva zile, ori luni, uneori chiar după ani. Decat să regret ceva, mai bine contruiesc în fiecare zi, ziua mea, să nu se piardă nimic. Am urmărit videoclipul de mai multe ori, mai ales pentru contsrucția imaginii. Eram absorbit și uitasem de telefon și tocmai când credeam că e momentul meu perfect din zi, sună iar. Același număr neafișat. Răspund putin deranjat.
-Alo! Ce vrei?
Din partea cealaltă niciun răspuns
-Alo!?
*aaaa….scuză-mă! Victor?
-Da, el.
*Eu sunt!
-Care eu?
*Am vorbit acum câteva luni. Sunt fata de la librărie.
-A! Librăreasa!
*Da.
-Mda
*Trebuia să ne întâlnim.
-Știu.
N-am putut să îi spun că într-un fel mă bucur că s-a întâmplat așa. Că îl aveam pe Ford. Și nu cred că era un moment bun pentru explicații și poate nici nu dorea. Nu am ajuns și ar trebui să fie suficient. Dar într-un fel mă simțeam vinovat, așa că am schimbat tonul.
-Îmi pare rău că nu am putut veni. Am avut motivele mele.
*Puteai să suni.
-Am pierdut numărul de telefon.
*Lucrez la parterul blocului tău la aceeași librărie!?
*Ah, și nu-mi place librăreasa. Am un nume.
-Ok.
*Doar atât?
-Păi nu știu cum te cheamă.
*Nu-mi vine sa cred!
-Îmi pare rău. Mi se întamplă deseori, iar ăsta e unul din momentele în care mi se întâmplă.
Râde. Cred ca ar fi vrut să mă înjure, dar râde în loc să mă lovească. Se abține să facă altceva. Îmi pot da seama.
-Nu e un moment potrivit, îi spun.
*Și când ar fi potrivit?
Nu știu ce a fost în capul meu, dar ca să scap de situație, probabil, îi spun că o să trec pe la librărie într-una din zilele următoare. Mai ales că vreau să cumpăr câte ceva.
Iar râde în felul ăla. Știu că am fost rău, dar nu m-am putut abține. Inspirația mea se dusese dracului și cum o am destul de rar în ultimul timp…mă rog!
Ne luăm la redevedere într-un alt ton și am inchis telefonul împăcat, că măcar ăla, a fost momentul nostru bun. Închid. Îmi aprind o țigară și mă frec prin cameră fără nicio țintă. Ce dracului! Îl scol pe Ford și îi spun că ieșim la o plimbare. Am chef să beau o bere pe terasa de lângă parc. E una din puținele dăți când am nevoie de zgomotul de afară ca de o liniște.
……..
Mi-am imaginat o hartă și am fost să iau una. Pentru că era prea mare, am dat la o parte câteva lucruri. Nu-mi place să mut lucruri prin casă, dar de data asta era altfel și nici nu băusem prea mult. După ce i-am făcut loc, am privit-o minute bune și parcă lipsea ceva. Fumam și m-am dat în spate cât am avut loc. Am văzut că așa fac oamenii prin muzee pentru a surprinde detalii. Dar tot lipsea și am hotărât să schimb ceva. M-am dus la librărie de unde am cumpărat hârtie la metru, vreo doi metri. Am acoperit harta cu ea. Aveau și creioane colorate. Am dat doi lei pe ele. Erau la reducere. Am întrebat-o pe tipă de ce sunt reduse. Doar nu sunt demodate. A dat din cap ca și cum…eu doar vând aici. Pentru carne duceți-vă în altă parte. Ok? Ok! Și am iesit uimit de răspunsul pe care l-am primit. Mi s-a părut de căcat atitudinea ei. Probabil că în lume se colorează din ce în ce mai puțin, altfel nu-mi explic. Chiar acolo în fața librăriei totul era drept și altceva părea că nu mai e de făcut. Motiv pentru care, cu doar doi lei am cumpărat trei cutii de creioane colorate. Acasă le-am împrăștiat pe jos și am lipit hârtia peste hartă. După care mi-am aprins o țigară și mi-am turnat ceva de băut. Am ieșit la fereastră, apoi m-am întins puțin pe pat și am băut. Încă nu știam cum să fac, cred că am și ațipit. Era ca dracu’. Orice aș fi făcut, tot nu mă trecea nimic. De câteva ori mi-a sunat telefonul. N-am răspuns. M-ar fi îndepărtat și mai mult. După un timp s-a auzit o bubuitură și am avut un moment d-ăla de fericire. M-am repezit să desenez un oval. Și am desenat un oval pe hărtia albă și altele mai mici în interiorul lui. În cele verticale am desenat puncte. În cele orizontale tot puncte. Foarte multe puncte de diferite culori care intrau unele într-altele. Din când în când mă îndepărtam, străluceau și parcă nu mai erau doar niște pete ovale. Sincer să fiu chestia asta m-a înfricoșat și mi-a venit ideea să lipesc post-it-uri colorate peste ovalele alea destul de mici să fie acoperite. Norocul meu că aveam în casă și nu a trebuit să cobor la librărie. Cine știe ce s-ar fi pornit în lipsa mea, plus că îmi era lene și oricum nu aveam de gând să dau prea curând de mutra tipei care vinde. Așa că după ce am lipit post-it-urile, am scris pe fiecare “oraș”. Nu orașul ăla sau ăla. Lucrurile ar trebui să fie mai simple de atât și să se vadă. Doar “oraș” mi s-a părut suficient, mai ales că harta îmi aparține și pe harta mea fac ce vreau. E harta mea! E harta mea! Urlam. Deja vedeam războaie din cauza asta. Avioane dintr-o parte în alta. Punctele alea fugind unele spre altele se striveau. Altele o luau în direcții diferite și puteam să văd teama cum se ia de pe hartă pe mine și invers. În haosul ăla, din ovalul mare înspre ovalele mici țâșneau și alte puncte de care nu știam nimic și brusc am simțit multă frică în tot rahatul ăla. Nu știu de ce mi-am scris numele pe hartă. Am crezut că poate așa opresc totul. În fine. După ce mi-am revenit puțin, am văzut numele acolo sus, deasupra ovalelor scris cu litere de tipar așa cum scrie pe harta geografică a româniei, HARTA GEOGRAFICÃ A ROMÂNIEI, iar reacția mea fost ceva de genul: și ce dracului am făcut? Eu nu am decât o mașină pe numele meu.
A sunat iar telefonul. De data asta am răspuns. Era tipa de la librărie. În timp ce vorbea derulam o listă cu prietenii pe care îi am. Cine dracului o cunoaște pe asta!? Mi-am cerut scuze și am rugat-o frumos să repete pentru ca nu am înțeles nimic. Apoi am rugat-o să se prezinte din nou că și asta mi-a scăpat. Tonul ei era altul. Parca a zâmbit! Ce dracului! Mi-am spus. Fără să vreau am făcut o glumă. Dar eu sunt speriat! Nu o cunosc pe tipa asta, cu toate astea ea pare că mă cunoaște și încă foarte bine. Am hotărât să ne întâlnim peste câteva ore și am închis în timp ce priveam harta. Cel mai mare zbucium văzut vreodată de mine era acolo pe perete, fără să mai iau în cosiderare telefonul primit. Altfel ar fi arătat și mai rău. Timpul trecea și trebuia să mă pregătesc, dar nu înainte să mai beau ceva, mi-am spus. Eram prea agitat să mă vadă librăreasa în halul ăla. Oricum nu prea aveam cu ce să mă schimb. În baie erau rufe nespălate și în bucătărie la fel. Casa arăta ca un kraken mort, împuțit și era deja 5șiunsfert. Când coboram scările, mi-a trecut prin cap să nu mă duc la întâlnire. Mai aveam vreme să mă răzgândesc. Ce-o să se intample dacă nu mă duc? În primul rând de unde știa numărul meu meu de telefon!? Ceva lipsea în toată povestea asta și chiar îmi lua tot cheful. După ce am ieșit din bloc, am luat-o ca un roboțel pe strada în jos, făcând ce fac toți oamenii din mâini și picioare. De fiecară dată ma gandesc la cu totul altceva, nu la mers. Cred că mersul e ca o cheiță pe care o bagi într-un ceas să-l întorci și mișcăm mainile și picioarele cum mișcăm mainile și picioarele pe stradă în jos la ora 5șișaipe sau oriunde în altă parte indiferent de oră, în timp ce ne gandim la toate alea așa cum mă gândeam la librăreasa mea. Chiar dacă situația în care mă aflam era mai mult decât bizară, încercam să îmi imaginez cum arăta. Mi-ar placea să aiba curul mare și bombat, buze cărnoase și să fie plinuță. Curul ăla pe care să pui mâna și femeia să și-l adore. Să nu-ți ia prea mult să o faci să înțeleagă că virgulă curul ei are personalitate și că până la urmă e un cur ce mama dracului! Nu e un fursec pe care să-l bagi în gură și să-l înghiți. E curul din care daca vrei să muști și sa-ți ia toată viața. Cred că îmi doream să semene cu o bibliotecară. Poate pentru că toată lumea știe cum sunt bibliotecarele și să-mi zică fără menajamente: vreau să te fut! Să mă fută. Zic. Evident că astfel de femei îmi plac. Deși câteodată am nevoie să fac eu asta. De cele mai multe ori cred…mă rog, uite cum nehotărârea mă împinge să fac tot felul de…să le zic chestii mai bine, nu lucruri. Chestiile pot fi imprevizibile. De exemplu o chestie s-a târât pe podea, s-a suit pe piciorul meu și m-a mușcat dracului. Am fost la un pas de moarte! Tot așa și cu librăreasa. Mă întâlnesc cu ea și habar nu am de unde mă cunoaște…ce-o să mi se întâmple!? Mai bine fug în direcția cealaltă acum pâna nu e prea târziu, deși pentru o clipă în timpul convorbirii am avut impresia că mi-o trage și nu părea să o deranjeze. Siguranța ei îmi spunea că mi-a mai tras-o și altădată în felul ăsta.
Hmmm! Iar bat câmpii, doar o văzusem dimineață și nu avea curul ăla!
Un câine cu o eșarfă mov agățată de zgardă, se îndrepta spre mine. Mi-am țuguiat buzele și le-am strâns puțin. Apoi le-am eliberat și a ieșit sunetul ăla pentru câini. Hei, ce faci? i-am mai spus. Îi simțeam coada pe picior. Bătea destul de puternic. Era aproape 5șinouășpe minute și se uita cumva în ochii mei. Poate e un semn și m-am așezat pe bordură. Fără să vrea mi-a tras o coadă peste ochi. O avea destul de groasă și după cât de lent o rotea, nu părea preocupat de omenii care treceau pe acolo. Avea un soi de atenție pentru chestiile care nu se văd. Poate să nu mi se întâmple ceva, dragul de el!. Nu știu cât am stat acolo, dar se făcuse destul târziu. O vreme nu m-am gândit la nimic, apoi am început să clipesc repede și mai repede, poate reușeam să surprind acea chestie pe care o căuta. La un moment dat, m-am trezit dezbrăcat în fața unei vitrine. Nu știu ce simt piloții la 2000 de m altitudine și la vitezele alea, dar eu mă priveam și simțeam acea bucurie ca de copil. Se ducea din tălpi până în creștet și când nu mai aveam aer, atunci era în inimă. Pentru o clipă nu am realizat ce mi se întâmplă și zâmbeam ca după primul futut. Îmi plăcea că ăla din vitrina avea ceva nou, așa că nu l-am acoperit cum mai fac unii: aruncă repede un cerceaf! Mi-am spus că un corp românesc e un corp românesc, fără brizbrizuri și alte căcaturi, influențe… și după cinci minute am început să-l frec. Mă lipisem cu totul de vitrină și nu stiu cât a durat treaba asta, dar un lucru era cert. Trăirea aia era pură, românească și era a mea pentru ca într-o altă limbă nu avea cum să fie la fel și m-am apucat să scriu dedesubt…Aici sunt degetele mele, buzele mele și ăsta e corpul meu românesc! Când mi-am revenit, câinele mă lingea pe față. L-am mângaiat pe bot și am făcut cale întoarsă. M-am minunat când am trecut pe lângă vitrina aia strălucitoare, pe lângă toți oamenii ăia care se opreau în fața ei. Deja mă simțeam altfel și slavă Domnului că nu eram narcisist cum începusem să cred după experiența avută.
Îmi place eșarfa ta! i-am spus. O să locuiești la mine și o să te cheme Ford. Ai botul unui ford mustang negru. A lătrat o singură dată de parcă ar fi dat un rateu și l-am băgat în casă. Am scos din frigider o bere, m-am așezat pe fotoliu și l-am strigat. Ford, vino aici! Mi s-a părut mișto să-l strig pentru prima dată. Nici măcar nu a tresărit, altfel, totul era perfect și a durat ceva. Vreo două-trei luni. Aveam harta mea, câinele meu, timpul și scăpasem de timiditate. Ieșeam dezbrăcat pe balcon, întindeam o pătura și priveam in gol fericirea. Era mișto să o simti ore intregi si să nu știi de unde vine. Gunoiul tot dezbrăcat îl duceam. Credeam că dacă schimb ceva, mă ratez. Iar dacă întâlneam vreun vecin care se holba la mine ca la un nebun, îl salutam și-l întrebam de soție, chiar dacă știam că aia de lângă el era soția. Nu trecea mult și mă trezeam cu soția la ușă. Să-i gust plăcinta, ori cea mai bună prăjitură pe care am mâncat-o vreodată și întotdeauna sfârșea prin a mă întreba despre cealaltă soție, apoi zâmbea cu subînțeles. Evident că nu aveam ce să-i spun, dar în felul ăsta oamenii se obișnuiau cu apucăturile mele, nu mai pun la socoteală că devenisem cel mai de treabă tip de pe scară. Cel puțin pentru ele.
Să-mi iasă bine totul, făcusem un compromis, deși nu îmi plac regulile. Pentru fiecare gest, cuvânt, etc., trebuia să bag câte un deget în suflet. La început nu puteam decât să vizualizez degetul. Cu toate astea, am simtit ba aromă de cireșe, ba de mentă, ba de cacao, tot felul de arome, amestecate chiar. Cred că am și scris asta pe undeva și mi s-a sugerat că aș putea lansa o modă nouă, dar că ar fi bine să fac puțină ordine înainte de a începe. Dă-le dracului de culori și de dimensiuni! am spus. Dă-o dracului de ordine alfabetică! Dă-le dracului de priorități! Nu aș face altceva decât să încurajez superficialitatea. Parcă e mai bine random așa. Plus că nu poți îndesa cu degetul în suflet, ceva ce ține de comunicare. După mine, dezordinea sufletului este cea care contează pentru a te considera om. În niciun caz nu mă aștept să traiesc o sută de ani ca un robot. și cinzeci e bine, dar măcar ăștia cinzeci cu toate degetele băgate să îmi ajungă. Pentru mine asta înseamna creșterea duratei medii de viață și până la urmă n-am nevoie să fiu exemplul nimănui. Motiv pentru care într-o vreme am vrut să-mi schimb numele. De cate ori mă apela cineva, aveam impresia că de fapt intenția lui este sa acceseze școala unde am învățat, femeile pe care le-am avut în ultimii 5 ani, casele, mașinile, banii, pe mama, pe tata, orice are legatură cu numele meu, dar nu pe mine. Totul se întâmplă făra acordul meu și uite-l cum descarcă și încarcă date după bunul lui plac. De exemplu, când mă întâlnesc cu un fost coleg din școala generală, am senzația că pentru el nu sunt decât un nume de pe rândul 2, penultima bancă, colegul Gratielei. Că sunt pula aia scrisă cu litere de tipar și multe alte căcaturi pe care si le aduce aminte. Ah! și pula mi-e accesată tot după tehnica încarcă+descarcă. Dar în ceea ce o privește treburile sunt puțin mai complicate. Daca V_ul e boldat ori italic, urmat de restul prenumelui, se înțelege perfect unde vrea sa se ajungă cu ea și atunci procedez cu degetul. În momentul ăla semnificația intră în random, primește o aromă și la următoare întâlnire, nu conteaza cu cine, nici nu apuca aia să deschidă gura că deja sunt protejat.
Până la urmă toți oamenii cred în ceva și nu știu cum să o facă mai bine. Așa o fac eu cu degetul și cred că e altfel. Băi! I-am zis unuia. Du-te-n pula mea, nu vezi că sunt fericit!? După care am ridicat geamul. Era într-o sâmbăta și mă simțeam bine încă de la prima oră, aveam o lumină despre care se știu prea puține lucruri și toate sunt doar cuvinte.
Ca și cum stăteam picior peste picior pe o canapea neagră din piele și pentru că nu știu cum e să fii femeie, eram femeie.
Ok.
Locuiam la câteva stații de târg. Am mers pe valea oltului până la intersecția cu timișoara și am făcut stânga. După un kilometru și ceva am tras pe dreapta într-o parcare unde era un câine ud și mi-am adus aminte că nu demult am desenat un cerc zburlit și am scris în el câine ud. Pe Ford l-am lăsat pe bancheta din spate. I-am spus să nu mai bălească atât că mă întorc repede. Am încuiat portiera și după ce m+am îndepărtat câțiva metri am întors capul așa cum fac când îl las singur în mașină. După cum se uită îmi dau seama dacă o să fie cuminte sau dacă are privirea aia pe care a avut-o și ultima dată, când s-a pișat pe scaunul meu. de data asta părea că e bine și i-am zâmbit. Într-un fel mi-a zâmbit și el și n-am știut ce să mai cred. Apoi am traversat strada și am intrat în târgul unde cu câteva săptămâni înainte am văzut o mașină de scris Underwood în stare bună. Tipa cerea pe ea 300 de lei și când m-a vazut interesat, începuse să îmi spună istoria ei. Eram prea fascinat de felul cum arată. Aș fi privit-o o zi întreagă fără să mă satur deși, câteodată e bine să știi de unde vine chiar și o mașina de scris. Tipa povestea într-una și de la mașină, a ajuns la gigi. Gigi în sus, gigi în jos, gigi, gigi…mă simțeam ca atunci când după ce toată noaptea am visat că fut niște chestii și a doua zi nu știam ce dracu erau alea. Deci.
Cu 300 de lei în buzunar încercam să îmi aduc aminte cum arată tipa. Nu mai știu dacă era mică sau înaltă, grasă sau slabă îmi trecea prin cap doar gigi. La dracu! Și îmi doream mașina aia. După o oră de căutări am plecat cu gândul că mi-ar fi plăcut să o pun pe birou și să o privesc. Desigur, aș fi putut să revin peste o săptămână, peste încă una și în cele din urma să o cumpăr, dar nu prea merg prin târguri și nu vreau să schimb asta chiar și pentru ceva care îmi place foarte mult, mai ales că am aflat atât de multe lucruri despre gigi.
Pe drum mi-am spus că există un echilibru. Nu acum, nu peste o săptămână, dar o sa îl am și e mai mișto să nu știu când. Ajuns acasă am deschis calculatorul si am scris mare cu font Garamond numărul 16, GIGI UNDERWOOD și lumina aia era încă acolo.
Apoi m-am gândit că prin mișcări repetate pot să îl ucid. Gigi trebuia să moară. Gigi era peste tot și ce era mai nasol, îmi dădea brânci să fac tot felul de lucruri, plus că femeile îl urăsc. Du-te-n pula mea, Gigi! Am strigat după ce am ejaculat și spre uimirea mea erau flori, flori peste tot. Parcă se mutase întregul univers în camera mea albastră.
Gigi, tu ești!?
Traversase toată furia aia și privindu-l mi-am dat seama că nu era ca toți ceilalți. Dintr-o datâ părea mai bun cu visele lui, cu iubirile și futaiul de care e în stare și cu degetul îndreptat spre mine avea toate motivele să fie așa. Ce dracului era să îi mai spun!? Și ce dracului era să fac!? Doamne,
Gigi Underwood e un nume special și obsesiv așa cum mi-a sugerat cineva și îmi place! De obicei în astfel de momente am tot felul de reacții normale. Urlu de fericire_mă arunc pe pat, înjur și zâmbesc tâmp atunci când nu râd nebunește, dar de data asta am rămas încremenit pentru că după multe săptămâni de nimic, ma lovise inspirația și de sub Gigi Underwood, m-am apucat să scriu o poveste despre prima mea gagică.
După câteva pagini, nu eram sigur de introducere. De regulă introducerile sunt de căcat dacă-s prea lungi și nici prea scurte nu mă fac. E ca atunci când te duci la budă și e ocupat. Evident intri în panică, te frămânți de pe un picior pe altul și pentru că nu mai reziști te caci pe tine. Citeam și mă întrebam de ce dracului să scriu despre cineva care mi-a dat păduchi lați și care avea o pizdă urâtă. Plus că în timpul liber o făcea pe bani și cum avea destul timp, strânsese o mică avere. De fapt asta nu m-a deranjat, nici măcar nu aveam când să cheltuim banii pentru că ne futeam mult. Odată trebuia să o ducă unul în Turcia si am fost foarte afectat.
Până la urma aici ori acolo, tot pizda aia o am! Vorba ei.
Da, dar am o problemă cu spațiile largi!
Nici eu nu am fost convins că mi-a ieșit pe gură ce trebuia, iar ea nici atât și ce putea să facă, a rămas și ne-am iubit mai mult. Aproape să mă bat și cu ăla de i-a scos pașaportul. Unul Cristian care avea o Honda gri. Parcă o și văd parcată în fața blocului, iar el puțin mai înalt decât ea, urlând la mine.
Băăăăăi pulă!
După care am băut vin și ne-am împăcat. Pe atunci locuiam la mama și pe lângă închiriasem o garsonieră prin rahova. Vreo 250 de lei împărțiți la trei, aproximativ optzecișitrei de lei de căciulă pentru futut și în noaptea aia era rândul meu, așa că am mers cu fata acolo. Deși îmi doream foarte tare o sahariană și îmi promisese că o să îmi aducă una din turcia, acum eram amândoi în bucătărie. Ea dezbracată cu spatele la mine îi puteam privi tot curul ăla în sus și în jos, în stânga, în dreapta și cu toate astea ceva era greșit.
Avea un semn din naștere undeva pe buca stângă spre interior și până atunci nu îmi sărise în ochi. Mi-a trecut prin cap ca e însemnată. Auzisem tot felul de povești despre femeile astea și treptat începuse să se dea din ce în ce mai tare prin bucătărie până când m-a apucat de pulă și mi s-a făcut rău. M-am trezit pe marginea patului, cristoase și a luat-o de parcă nu văzuse așa ceva, iar expresia aia de vrăjitoare pe care n-am să o uit niciodată, m-a lovit în creier și toată noaptea mi-a fost că o să facă dracului ceva. Eram năucit și nici măcar nu s-a deranjat să îmi spună ce naiba i-a venit și dintr-o dată s-a aruncat pe jos de parcă nu mai simțea nimic. Uluită de spaima mea, m-a strâns în brațe până n-am mai putut să îi vorbesc. Adică am putut, dar a fost jenant și m-a strâns asa, cu toate alea printre noi, iar inima mea parcă se izbea într-una … să se izbească! Zicea. Cu 300km/h iar si iar … deja mă călărea de vreo cinci minute și brusc a căzut lată.. Asta m-a durut! I-am spus.
**
Dragostea ar putea fi o femeie cheală
Sună telefonul. Număr neafișat. Îl las să sune de câteva ori și nu răspund. Mai țârâie de câteva ori și se oprește. Oare cine ar putea fi? Gândul ăsta mi-a tăiat inspirația. Ford doarme la picioarele mele și recitesc ultima propoziție scrisă:
Adică am putut, dar a fost jenant și m-a strâns asa, cu toate alea printre noi, iar inima mea parcă se izbea într-una … să se izbească! Zicea. Cu 300km/h iar si iar … deja mă călărea de vreo cinci minute și brusc a căzut lată.. Asta m-a durut! I-am spus.
Gata, s-a dus! Nu-mi mai vine nimic. Parcă eram dintr-o dată orb acolo chiar in fața mea. Ford doarme la picioarele mele. Are obiceiul să-și lipească fundul de mine, să mă simtă și dacă nu-l las, se cară, mormăie nemulțumit. De data asta nici măcar nu știu când a venit și mi-a plăcut că nu l-am alungat. Să nu-l trezesc, am mai rămas puțin la birou. Am deschis internetul, deși habar nu aveam ce o să caut, mi-am adus aminte că de curând, văzusem un film în care, unei tipe îi căzuse tot părul și purta un fel de turban să-și acopere chelia. Cred că avea o boală ceva. Tipa era într-un bar și explica că nu-și dă cu ceară așa cum fac unii bărbați. Mie mi s-a parut foarte sexy și cred că îi era mai bine fără păr. E unul din cazurile alea în care nici măcar nu-ți trece prin cap cum ar fi arătat cu păr. Până și cum a pronunțat cuvântul ceară în engleză mi s-a părut sexy. Așa că am dat search pe youtube la wax și din tot ce am găsit, Wax - Building A Bridge To Your Heart mi s-a părut cel mai potrivit pentru starea în care eram. E foarte probabil ca mâine să nu-mi mai placă, dar nu asta contează. Important e să faci lucruri și să simți tot ce ți se întâmplă chiar atunci și nu după câteva zile, ori luni, uneori chiar după ani. Decat să regret ceva, mai bine contruiesc în fiecare zi, ziua mea, să nu se piardă nimic. Am urmărit videoclipul de mai multe ori, mai ales pentru contsrucția imaginii. Eram absorbit și uitasem de telefon și tocmai când credeam că e momentul meu perfect din zi, sună iar. Același număr neafișat. Răspund putin deranjat.
-Alo! Ce vrei?
Din partea cealaltă niciun răspuns
-Alo!?
*aaaa….scuză-mă! Victor?
-Da, el.
*Eu sunt!
-Care eu?
*Am vorbit acum câteva luni. Sunt fata de la librărie.
-A! Librăreasa!
*Da.
-Mda
*Trebuia să ne întâlnim.
-Știu.
N-am putut să îi spun că într-un fel mă bucur că s-a întâmplat așa. Că îl aveam pe Ford. Și nu cred că era un moment bun pentru explicații și poate nici nu dorea. Nu am ajuns și ar trebui să fie suficient. Dar într-un fel mă simțeam vinovat, așa că am schimbat tonul.
-Îmi pare rău că nu am putut veni. Am avut motivele mele.
*Puteai să suni.
-Am pierdut numărul de telefon.
*Lucrez la parterul blocului tău la aceeași librărie!?
*Ah, și nu-mi place librăreasa. Am un nume.
-Ok.
*Doar atât?
-Păi nu știu cum te cheamă.
*Nu-mi vine sa cred!
-Îmi pare rău. Mi se întamplă deseori, iar ăsta e unul din momentele în care mi se întâmplă.
Râde. Cred ca ar fi vrut să mă înjure, dar râde în loc să mă lovească. Se abține să facă altceva. Îmi pot da seama.
-Nu e un moment potrivit, îi spun.
*Și când ar fi potrivit?
Nu știu ce a fost în capul meu, dar ca să scap de situație, probabil, îi spun că o să trec pe la librărie într-una din zilele următoare. Mai ales că vreau să cumpăr câte ceva.
Iar râde în felul ăla. Știu că am fost rău, dar nu m-am putut abține. Inspirația mea se dusese dracului și cum o am destul de rar în ultimul timp…mă rog!
Ne luăm la redevedere într-un alt ton și am inchis telefonul împăcat, că măcar ăla, a fost momentul nostru bun. Închid. Îmi aprind o țigară și mă frec prin cameră fără nicio țintă. Ce dracului! Îl scol pe Ford și îi spun că ieșim la o plimbare. Am chef să beau o bere pe terasa de lângă parc. E una din puținele dăți când am nevoie de zgomotul de afară ca de o liniște.
……..
002410
0