Pătrățele și vârste

pus-ti-u-le
îmi crești din umăr albastru
mirajul femeilor rubiconde
și te întrebi în ochii lor
de ce
de ce ești un puști pătrățel
între un fluture și
fructele coapte din gleznele lor – imagini pline de sensibilitate feminina, daca nu as cunoaste autorul as zice ca nu e barbatul din tine aici, e doar sufletul acela ce simte dincolo de cuvinte altfel de cum ne putem inchipui. Mereu ma intreb, cum reusesti sa te transpui in lumea aceasta a suprarealului? E aici un sentiment al iubirii, dar de ce arida. Nmu mi se pare la locul lui versul: și poalele zânei măseluță, poate gasesti alta forma de exprimare, se pierde foarte mult aici. Ultima strofa e exceptionala:

totuși
adult de-o vârstă cu mine
puștiulică în ochii lor
ești doar o iluzie
între aripi de cer
cu noi secunde de zbor
în liniștea lui

multumesc Maria. sper ca am gasit ca am gasit versul potrivit acum. imi place sa fiu copil atunci cand sufletul imi da branci din anii pe care-i port. uneori mi-e teama ca nu-s inteles de ce aleg sa ma intorc in timp si nu-l traiesc pe azi asa cum aleg cei mai multi dintre noi. dar probabil ca intr-o zi voi face si eu la fel si n-am sa cer mai mult, fiindca nu demult am trait si altfel.
ma bucur ca te-ai oprit aici.