Încă puțin spre tine

Îmi pare a fi un poem de dragoste, asemuindu-l cu o perioadă de tatonare a sentimentelor, de descifrare reciprocă a dorințelor, încercare de a întinde o punte între peron și acel \"încă puțin spre tine\", pentru a putea desăvârși căutarea și a o salva în dubla uitare de sine, ca un abandon în pereche.
Poate greșesc, poate nu, sunt sigură însă că poemul îmi place.

Cele bune!

Poemul tău chemare, poem – dorință , așa îl văd eu și mă pot modela după versurile tale, se mai întoarce roata, nu? Meriți cu adevărat o aprecire strălucitoare, dar eu azi voi înlocui această stea cu un alt dar, nu știu, cum e, dar altfel nu știu a răspunde decât tot în versuri. Poate se încumetă altcineva să ridice poemul acesta la locul meritat. Meriți pe deplin!

în gara plină de zorii unui nou răsărit
drumurile zâmbeau împestrițate a tristețe
albastru privirii tale ca o blândă adiere de lumină
noi – realitatea clipei ce tinde la robie
falnicul zbor

ți-aș smulge de pe chip dorința
sălbatică
chemare

e doar o poveste
cu-n tren și o gară
ce-adună nebunii
se fumează se zâmbește se visează
pe geană o lacrimă prelinsă
și toarce cuvântul cernit de durere
e curată născocire
capăt de drum

tu nu mai ești!

Mi se pare că textul tău, Victor, desparte ideea androginului ăn două...o împarte în bărbat și femeie.
Cele două părți ar trebui să stea paralele una cu alta pentru reîntregire, dar, iată, întoarcerea înspre ființa feminină desacralizează eul.

Frumos ai spus tu aici.
să ne auzim cu bine!

ma gandeam sa intreb peronul
cati pasi i-au vorbit de la cea dintai si ultima plecare
si cate amintiri nu si-au baut cafeaua
la umbra dintre -
a fost candva si ce ar fi putut sa fie

mi-e teama de ziua ce vine
ca n-am sa te mai regasesc privind
spre cel din urma peron
ca in loc sa-mi vorbesti ai s-alegi
departarea

Poate nu e comentariu la comentariu, dar mi-a plăcut enorm acest poem, și apoi se vede că inspiră și acesta e un luicru important pentru un text... încerc o continuare la poemul Felicia, care poate fi considerat de sine statător, dacă te mai uiți un pic peste el, dacă ajută versurile mele...

amintirile își beau tacticos și ultima plecare
doar pașii își caută urma oglindind veniri
parfumul nopții s-așterne dorințe râvnind
știi ultima dată am dansat în ploaie
peste cenușa trupului meu

mi se părea da că îmi faceai cu mâna
te descifram din umbre
cuminte
stins aproape
era doar visul ce trăiește-n mine

Mihaela, nu ai gresit. ai ramas cu ceea ce am lasat in versuri. ma bucur ca ti+a placut si sper sa te mai gasesc la fel in pagina mea.

Maria, multumesc pentru versuri, multumesc pentru aprecierea lasata de tine aici si sper sa nu te dezamagesc in textele viitoare.

Dana, pentru reintregirea eului, sfant sau nu, este nevoie de intoarcerea inspre fiinta feminina, asa cum bine ai spus. dar, cum intotdeauna exista un dar, intoarcere spre acelasi chip trebuie sa fie reciproca. bucuros de semn

Felicia, uite ca Maria mi-a luat-o inainte :) si mi-a furat gandurile, dar am sa fur si eu ceva...

ma gandeam sa intreb peronul
cati pasi i-au vorbit de la cea dintai si ultima plecare
si cate amintiri nu si-au baut cafeaua
la umbra dintre -
a fost candva si ce ar fi putut sa fie


bucuros de trecere