Copil in suflet

ploua
vreme de spart oglinda
ochii imi sunt inchisi de noapte
chipul ti\'e trecut
sa nu te strangi in ani ce au trecut
esti mult mai mult
cioburi te-ascund imagine
farama de vis nu te cuprinde
sarut in luna rosie se stinge
intr\'o oglinda sparta din gradina
framantari si lacrimi
ploua

În primul rând te felicit pentru faptul că te-ai prins în acel joc care se pare că ți-a adus și consacrarea dar mai ales pentru faptul că meritai încrederea editorilor.
Hai să vedem ce ai făcut tu aici, au mai dispărut lacrimile, mâine, dar a început să plouă și e bine. Percep în prima strofă refacerea uni chip pe care încă nu-l cunoști, ci doar ți-l imaginezi din frânturi de vise și cioburi, dar faptul că în acea oglindă coboară sărutul roșu al lunii mi se pare un peisaj de vis, si da, e de vis, lucrul acesta îl descopăr în versul: ochii imi sunt închisi de noapte. Iau cu mine doar această strofă si plec copil prin ploaie să-i primesc sărutul scăldat de cuvintele obrajilor, dar mai ales a mânuțelor cu care nisipul e cuprins clepsidră, uitând să mai trecem prin păr trecutul. Mai mult nu spun fiindca te mai aștept…