Jurnal
Muză
1 min lectură·
Mediu
uneori și doar uneori separ untul de pâine
îl dezlipesc cu degetele pline de tine
ce dacă dimineața dansează ca o toamnă în geam
îmi pun ciorapi de lână
și număr cate felii mi-ai pus înainte de toate
mă grăbesc să respir ultima ta plecare
de maine am să lipesc frunzele pe ramuri
și poate te vei întoarce azi
la fel
ți-am cusut ruginiul de guler
să nu-l arunci în ploi ți-aduci aminte
fugeam printre oamenii căzuți în vise
doar noi știam că după colț
vom fi ca doi meri sprijiniți pe brațe
încercând un sărut de mere coapte
pe marginea patului doar îmi închipui
timpul nu mai contează
te-am închis în inimă
tu umbli a nimănui dincolo de ușă
ultima frunză de anul ăsta
a uitat să fie verde
044.054
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marinescu Victor
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 130
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Marinescu Victor. “Muză.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marinescu-victor/jurnal/209765/muzaComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
La început crezusem că poemul e despre unt, dar de fapt cânți iubirea cu un limbaj destul de liber, modern. Repet, untul m-a derutat, poate că renunți la el în primul vers și lași doar \"număratul feliilor\" din versul al cincilea? M-am dat cu părerea, mai vin.
0
ca doi meri sprijiniți pe brațe, stati fiecare de alta parte a toamnei, ea cu ruginiul, tu pe marginea patului, singuratatea este mereu limanul catre care ne indreptam, ai nimanui. Triste versurile tale, suava asteptarea...
0
Tamara,nu stiu daca pot sa scap de untul ala, dar o sa incerc. o sa pun felia pe masa si o sa trag de el cu toate degetele. eu sper sa se tina de felie asa cum as vrea sa se tina iubirea de mine. stiu eu la ce ma gandesc. :)multumesc de parere si de semn si sa crezi ca poemeul este despre unt.:)
Ramona,asa e. daca ai sti cat de aproape esti! ma bucur sa te regasesc aici. te astept oricand cu placere.
va multumesc
Ramona,asa e. daca ai sti cat de aproape esti! ma bucur sa te regasesc aici. te astept oricand cu placere.
va multumesc
0
poemul in loc de poemeul
0
