Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

The darkest night

cele două personaje

2 min lectură·
Mediu
Ion și Maria, de ce oamenii au un nume? Probabil tind să fie ignoranți și poate că asta se masoară cu un nume. O vreme am încercat să analizez cele două personaje și din când în când mă uitam la tipă cum își mișcă buzele și mă gândeam că și ăsta poate fi trecut drept un miracol…o tipă cu buzele ei, iar eu pe fotoliu fumând. Pentru o clipă mi-am imaginat că strâng un cuțit în pumn și chiar acolo în fața ei îmi voi tăia pieptul gol. Sângele îmi va curge o vreme, iar ea povestind în continuare despre cei doi îmi va dovedi că mint. Este orice altceva , dar nu sângele meu. Poate chiar povestea ei, iar eu sunt acolo doar pentru ca ea vrea asta și dacă mi se întâmplă ceva rău, este doar în imaginația ei nu și în a mea. Am clipit de câteva ori să mă trezesc. S-a uitat la mine și a zâmbit. Brusc nu mai păream nemernicul de mai devreme. Mi se înmuiaseră picioarele și am înțeles că sunt futut. Am fugit la fereastră și la dracu’, rufele vecinei dispăruseră cu tot cu bloc Mă ridicam pe vârfuri și în jur era un gol imens care îsi făcea tot mai mult loc înăuntru. Cum mă cheamă? o întreb. Citea de parcă nu mai eram acolo. O făcea făra oprire, nestingherită de spaima mea …cum mă cheamă, auzi? Cum? Cine dracu’ te crezi? Făra să primesc un răspuns, am stins televizorul și am urlat iar: cine dracului te crezi? A început să râdă isteric și s-au aprins mii de televizoare și prin toate ecranele alea Ion și Maria ieșeau și intrau peste tot, aveau un nume. ……………….
053.807
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
285
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Marinescu Victor. “The darkest night.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marinescu-victor/jurnal/13983737/the-darkest-night

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@nica-madalinaNMnica mădălina
tocmai ceea ce probabil crezi că dă originalitate textului, și anume aacel ad și evam, îl aruncă, din punctul meu de vedere, în derizoriu.

pentru că dă un ton de neasumare, nepotrivit restului textului, care chiar încearcă să spună ceva.

apoi, la nivel de sonoritate, ada și evam e defectuos.

găselnița din aceste nume e așa grosolan evidentă (iarăși, din punctul meu de vedere, adică un adevăr relativ), încât ia toată atenția de la ce anume se întâmplă între personaje și e păcat, pentru că miezul textului stă între personaje.

iar faptul că se repetă-n final...

dacă încercarea era de a sugera androginul, cred că se putea realiza și altfel.
0
@marinescu-victorMVMarinescu Victor
dupa mine chiar daca i-am schimbat, tot aia sunt. oricum, multumesc pentru observatie.
0
@nica-madalinaNMnica mădălina
tocmai că toți suntem adam și eva/eva și adam... de asta joaca pe aceste două nume, transformarea lor părea glumiță scoasă din plictis. de asta ziceam de neasumare.
0
@dan-g-dediuDDDan G. Dediu
Să înțeleg că în loc de Adam și Eva ai schimbat cu Ion și Maria. Eu unul aș fi lăsat Adam și Eva cel puțin pentru final, că ies din toate ecranele Ion și Maria parcă nu spune nimic, dacă ieșeau Adam și Eva parcă era deschis la mai multe interpretări textul, dar acuma depinde ce ai urmărit tu.


P.S:
Era un film unde unul din personaje spunea că numele sunt ancore care trag sufletul în jos.
0
@dacian-constantinDCDacian Constantin
Yin si Yang,

Bonnie si Clyde,

John Lennon si Yoko Ono,

Superman si Lois Lane,

Lolek si Bolek.

da\' numai Ion si Mărie nu, cu ei încep bancurile.
0