marinescu filip

VIRTUAL Calculatorul a frânt gândurile tale, le-a rupt din a ta privire Cuvântu-ți s-a făcut limbaj, nu grăire Numai lacrimile ce-au curs nu mi le-ai putut trimite Ele se simt printre

Ochii tăi ca macii ard râsul Dobrogei, în viteza trenului prin aureole prelins, brațele de-argint, insolite mori de vânt, vâslesc stele, iarăși stele ce-au nins... ascult liniștea inimii tale de

SOMN Sfinții se acuză și pentru păcatele din somn, Luptând și noaptea pentru al lor Domn... De la o vreme mi-apar sub priviri Fețe luminoase, păduri pătate de galben, trandafiri, Raze

Cu inimă zdrobită eu te simt cum luneci Prin sânge de martir cobori ancoră și-adulmeci Oase gălbui se vor preface-n catarge Ce vor odihni duhul pescărușului cu chiot ce-n răsărit se

Tot ceea ce mi-ai dat în dar am împărțit, și mie am uitat să-mi mai opresc ceva... nici cărți, nici brațul ce mi l-ai cuprins, nici chiar sufletul, nu le mai am... Când vei veni Harul Tău

Când iarna ies ciute la izvor -urcând pe defileu de Jiu sonor- cu spinări argintate ca de icoane proptite pe zeci de țurțuri – mișcătoare coloane- trosnind pe ghețuri, pe maluri, aureolate

CUGETARE Sunt clipe mai lungi decât veșnicia Și chinuri mai dulci ca fericirea Sunt nopți mai luminoase decât amiaza Și suspine mai calde ca un surâs Sunt ape mai adânci decât

AMURG Ești istovită... În camera ta sigiliul s-a pus. Atâtea șocuri electrice... Truda întregii zile. Trupul tău zace în pat ca un morman de fiare vechi pregătit să fie topit. In tine se

Știi ce Doamne, am observat ceva: oamenilor nu le mai plac diminețile, nici măcar copiii nu le mai iubesc, căci răsăritul mă prinde de la o vreme singur in parc... Tatici și mămici vin seara

FRUNZE Frunze-ngălbenite de Har Din pom ce și-a dat roadă Se pregătesc ca să cadă Pe ultimul drum solitar. Așteaptă adierea celuilalt hotar Să le pătrundă în vine Și zumzet de

POETUL Nu e un timp anume pentru inspirație Ca și pescarii așteptăm voia din Cer să umple năvodul Când pomii au o vreme-n care-și dau rodul Poetul n-are toamnă, în cosmos e cea

Rupe o creangă de zăpadă proaspătă, să-ți faci pană de scriitor!... Smulge o aripă din inima mării, să iasă albatroșii din cer!... Hai, mută și tu un munte din vârtejul vulturilor, să

În nopți de sânziene, senine, șuvițe de stele îți cad pe frunte, pe umeri, pe spate, albe zvâcnituri, mai mici, mai mari, ghirlande, și chiar mai jos spre talie îți șed, a viață, a moarte. Se

Mă bucur când plouă! Aceste mii de picături sunt exprimarea slavei din noi ce-nvață să cânte... Sunt copiii noștri nenăscuți ce tropăie la porțile sărutului... Sunt hora nunților de

eu nu râvnesc răsplată-n Cer când voi muri Cerurile-mi vor purta singure de grijă iubind rădăcinile mele s-au afundat așa de tare-n pământ ochii tăi plângând pe ele au străpuns stelele Lui

Nu mi s-a dat darul cuvantului scris... Ca un deținut în lagăr, aruncat în groapa comună mai mișc încă: un picior, o mână, mai respir, mai scriu un rând... Răbdarea, nerăbdarea

sclipesc, sclipesc, steluțe, în dimineața aurie peste Dâmbovița din povești, ca și cum m-ar urmări ochii tăi, mireasma gurii, curgând ușor, duios, spre Delta Dunării… chiuie, chiuie, un