Poezie
ciutele
1 min lectură·
Mediu
Când iarna ies ciute la izvor
-urcând pe defileu de Jiu sonor-
cu spinări argintate ca de icoane
proptite pe zeci de țurțuri – mișcătoare coloane-
trosnind pe ghețuri, pe maluri,
aureolate pe capete cu voaluri,
de parcă dalbe sufletele lor
ar fi doar ochi, doar bot, doar dor...
Și-mi pare așa frumoasă a lor curată duioșie,
și iar mă simt străpuns de-o nesfârșită Liturghie...
Aș amorți daca-ș putea, dumbravă minunată să mă prefac în dar
să le surprind tăcut pe-aceste hoațe de har
sau să le fiu covată, pietriș, lut
să port în mine pecetea infinitului sărut...
001.391
0