Marina Nicolaev

Diferențele între artiștii din Est și Vest sunt vizibile nu numai de școală, dar și de mentalitate. Diferențele există!
Promotorii de artă din vest și sunt extrem de specializați. A intra în sistem (în sensul de a fi expus, de a fi cunoscut, de a te lansa) nu este numai o chestiune de talent și voință ci și de șansă. Șansa de a fi la locul potrivit la timpul potrivit. Un galerist nu se uită numai la lucrările tale, nu își asumă riscul de a prezenta un necunoscut; te caută pe internet, cere referințe serioase șamd. Nu este deloc simplu.

Ceea ce afirma Miklos Haraszti despre artistul originar din Est că se diferențiază de artistul occidental este perfect adevărat, numai pentru simplul fapt că el evoluează într-un cadru marcat de determinări politice și economice diferite. Ce diferențe sunt între \"realismul angajat\" și \"modernismul moderat\" din Est și Vest, iată întrebarea ce poate dezvolta o polemică pe măsură.

Există copii fără copilărie obligați să cerșească, să bată străzile, copii fără identitate, fără adăpost, pe lângă care trecem indiferenți, cenușiu.
Există copii pe care nu-i privim, despre care nu scriem poezii. Nu-i revendicăm.

Aparent \"El, respiră liniștit,/Se joacă/Și numără naiv
/Tobele de eșapament\", aparent nu ne observă.
Este o revoltă mocnită. Are gustul durerii.

Chiar dacă uneori \"totul îmi scapă de sub control\" și pare a ne ingurgita sistematic, cu toate ingredientele emo, punk, hard necesare, este doar marea Iluzie precum \"cutiile de conserve din care crește iubirea noastră\", ce guvernează planeta simțurilor, într-o lume dependentă de miracole.
Dumnezeul pietrelor se ghemuiește în culisele spectacolului vieții, suntem Actorii nevoiți să repete rolurile la nesfârșit și dacă se întâmplă ca \"de câte ori /începi să ai încredere într-un bărbat/dispare la sfârșitul filmului\" înseamnă că o clipă El a închis pleoapele și a lăsat să se stingă în celălalt nemurirea.

Balada del mal amor...

Ce gust are \"culoarea ghei\"?

Mulțumesc.

Mulțumesc.
Volumul preia cu unele modificări, teza de doctorat a doamnei Magda Cârneci: \"Discours du pouvoir - discours de l\'image: l\'art roumain pendant l\'epoque communiste\" pe care a susținut-o în 1997 la EHESS - École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris.

Problema actuală este nu numai de a ne reorienta estetic vorbind spre o Artă fără compromisuri, ci de a decanta tendințele curentelor moderne, de a nu aluneca spre kitsch-ul orbitor al societății de consum.
Reformele vin și se aplică din Interior. Dacă acest Interior nu este pregătit, nu va fi acceptată nicio reformă moral-estetică în Artă.

Un crochiu creionat cu tristețe, acest abandon în sine însăși poartă efigia unor dureri nescrise \"Ochii nu mai privesc spre cer\" o acceptare a eșecului total...
În plină iarnă a sufletului se deschid miasmele singurătății cu mesajele ei împietrite de timp.
Deosebită metaforă:
\"Leoaică abătută,/Care ar mușca bucăți/Întinerite de lună/Căzute din senin.\"

De la \"Gândăcelul\" Elenei Farago, este greu să scrii despre alți gândăcei.

Atenție la diacritice, atenție la redactare (\"iscoda\"), intră în text, repostează-l cu mare atenție. Copiii merită poezii îngrijit redactate, chiar și cei mari.

Dimitri Chostakovitch a compus “Lady Macbeth de Mzensk” în 1932, dedicând-o soției lui, Nina Varzar, cu care tocmai se căsătorise; premiera fiind mai târziu la Teatrul Mic din Leningrad în data de 22 ianuarie 1934. Era a doua lui operă.
Inițial a dorit să scrie o trilogie dedicată femeii sovietice (în care eroina principală purta numele Katerina Izmailova), însă l-a cucerit nuvela lui Nikolai Leskov, pornită de la un fapt divers.
Primul proiect a fost abandonat în favoarea nuvelei lui Leskov. Opera a avut sute de reprezentații la Leningrad și Moscova.
Stalin vede opera abia în ianuarie 1936 și Chostakovitch devine \"dușman al poporului\"...
După reabilitarea compozitorului, în 1962 când Teatrul de artă din Moscova pune în repetiții “Lady Macbeth de Mzensk”, conducerea teatrului schimbă titlul în „Katerina Izmailova”.

Imaginea (reprodusă din Ligne 8 - jurnalul Operei naționale din Paris -, întrucât era absolut interzisă fotografierea în timpul spectacolului) reprezintă pe Eva-Maria Westbroek (Katerina Lvovna Ismailova)în închisoare (cred că am postat la sfârșitul articolului link-ul de pe youtube și la secvența de acolo); costumele, după cum vedeți, sunt efectiv simbolice, însă vocile sublime.
Secvențele dn spectacol ca violarea servitoarei pe care muncitorii beți o dezbracă (servitoarea fiind mânjită cu noroi pe scenă efectiv de grupul dezlănțuit), întâlnirea \"sexy\" a Ekaterinei cu Serguei, sau bețivul care descoperă cadavrul soțului întâmplător, urinându-se și scotocind după băutură, sau \"cadavrele\" urcând perfect pe verticală (o reală echilibristică), sunt perfect și extrem de sugestiv realizate.
Psihologic, totul este șocant, acesta fiind nu numai meritul regizorului austriac cât și al interpreților.

De altfel, Rostropovitch (sau Rostropovici) a fost expulzat în 1974 când i s-a retras și cetățenia sovietică; prietenia lui cu Aleksandr Soljenițîn și cu Andrei Saharov, ambii laureații Premiului Nobel, și în egală măsură cu Chostakovitch precum și atitudinea sa contra regimului l-au costat exilul.

Dar dincolo de aceste tragedii ale vieții, Chostakovitch este considerat unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii. Deși “Lady Machbeth de Mzensk” a fost considerat \"Haos în loc de muzică\" de către susținătorii regimului stalinist această operă reprezintă un simbol în Arta contemporană.

Domnule Tomescu, ofițerul care se ocupa de cazul Chostakovitch a fost într-adevăr executat la ordinele lui Stalin.
Această operă a fost interzisă: subiectul nu corespundea imaginii \"realismului socialist\" din acea vreme. Chostakovitch a fost nevoit să îndure anchete dure pentru creațiile sale \"decadente\".

Rostropovitch plecând în exil a reușit să salveze și să ia partitura operei întrucât soția sa Galina Vichnevskaya, a cântat în rolul principal.

La sugestia dumneavoastră, adaug textului câteva link-uri spre câteva fragmente din spectacol.

Domnule Nicolae Tomescu, vă mulțumesc pentru amabilitatea dumneavoastră exagerată, dar am pretenția ca doamna (filolog) Elena Malec să își redacteze corect textele și să își asume eventualele erori.
În plus, subliniez, a folosi sau a impune regionalismele sau arhaismele de pe vremea lui Ion Neculce, înseamnă în contextul actual literar, să fii rupt total de realitate. Totul este în plină evoluție, inclusiv limba română. Pretențiile și aspectele sugerate de dumneavoastră sunt depășite, ca și textul doamnei Malec.

Fiecare avem un dar neștiut.

Darul lui Paul Blaj este acela să picteze boabele de orez ale fericirii: într-o zi se va ridica un munte de orez până la cer, oamenii vor trece și vor spune unul altuia în șoaptă: uite muntele lui Blaj, uite un om fericit!

Adaug un link către un articol îngrijorător din punct de vedere al protejării și conservării patrimoniului în București: http://www.romanialibera.ro/a144765/diamant-de-200-de-metri-in-centrul-capitalei.html.

Citesc expresia dumneavoastră \"mă copleșește mâhnia în fața fenomenului prostituției intelectualilor români\" și nu îmi vine să cred!

Introducerea expresiilor din engleză sau franceză nu cred că ar trebui să ne îngrijoreze prea mult într-un secol ce se schimbă din cinci în cinci ani exponențial. Mai mult mă îngrijorează lipsa de carte, manelele, pervertirea tradițiilor, programele sub orice critică ale unor televiziuni, tendința tinerilor de a face \"easy money\" (știți majoritatea ce înseamnă) încălcând toate regulile minime de bun simț (eleva-porno șamd).
Ce știam noi acum 20 de ani despre această nouă alfabetizare pe care o consider eu ca fiind internetul (și implicit engleza)? Și cum ați vrea să fie în fapt?

Prin anii 80 ascultam un meci de fotbal emis din Moldova de dincolo de Prut: de exemplu, expresia ca \"lovitura de osândă\" în loc de penalty m-a bulversat. De curând, pe site-uri din aceeași zonă găsesc expresii ca \"Învederări\" în loc de vizionări, \"Răvașe\" în loc de mesaje...
Să xeroxăm, să printăm...Neologismele derivate din limba engleză se regăsesc și în alte culturi. Nu vă dau exemple, ca filolog trebuie să le cunoașteți.

Putem vedea ce se va întâmpla peste 10 ani cu internetul în ritmul acesta informatic? Vom vorbi despre un nou univers comunicațional utopic sau distopic? Vă mai amintiți cartea de referință \"1984\" a lui George Orwell scrisă în 1948? Sau de \"Fahrenheit 451\" de Ray Bradbury?

Sunteți revoltată de inserțiile în engleză utilizate în poezia română pe care le regăsiți la recomandate.
Doamnă Malec, aceste inserții nu sunt întâmplătoare, fac parte din creația autorului (și nu sunt dispuse din dorința de a epata, sugerează poate un film, o melodie, o expresie curentă utilizată în limbajul actual care acompaniază indisolubil creația lirică), constituie poate premizele unui nou curent, pe care nu îl percepeți încă. Este dreptul autorului de a utiliza colaje lingvistice absolut necesare definirii eului său literar.

\'Tomorrow is another day\' este cel puțin, o piesă muzicală, nu o trimitere hazardată din dorința de a epata. Aceste elegii disco moderne aparțin generației actuale, fac parte din ritmul lor interior. Atâta vreme cât este compusă și se interpretează în engleză, a pune traducerea într-un text nu înseamnă nimic...
Important este să ținem pasul...

În concluzie, vă propun un \"brainstorming\" în aceste direcții.
After all, Tomorrow is another day ...(\"Gone With the Wind\", Scarlett O\'Hara.)

PS Ce înseamnă \"mâhnia\"? De la mahnă? Este un regionalism sau provincialism?

Viața este doar un simplu bilet dus-întors, un alt tren fără destinație până când peste liniile de cale ferată Îmi șchioapătă umbra…...
Cât de firesc se întâmplă uneori În ultima haltă mi-am uitat o aripă-
Orice zbor este o posibilă prăbușire...

Remarc un bagaj de metafore de o factură lirică aparte, în ciuda unui titlu nu tocmai inspirat. O revenire pe text după o vreme ar putea șlefui nuanțele ferestrelor deschise.
Din când în când, pelerinii își pierd ca și îngerii, vertebrele prin nori până la desprinderea de firesc.

Mulțumesc, Ioana.
Fragmentul propus este o întâmplare cutremurătoare pe care niciun copil de 8 ani (câți avea autoarea atunci) nu o poate uita.
Meritul Ralucăi Sterian Nathan este acela de a mărturisi totul așa cum a fost. Așa cum declara în interviuri: \"J\'ai tout perdu sauf mon accent\", și aș adăuga, mai puțin MEMORIA acelor evenimente îngrozitoare.

Mulțumesc pentru opinie.
Propun să citiți și http://www.agonia.ro/index.php/prose/1815144/Tristan_Janco_:_«_Mémoires_de_la_Shoah_».