Marin Corneliu Dobre

Când Dumnezeu zâmbește Pământului și Lumii, Vino, frate, pe lac să vezi cum imagini se fac și se desfac! Să vezi mugurii cum în flori se prefac, și simți un prieten în orice copac, iar sufletu-ți

Doamne, dacă ai străluci mereu în inima mea Nu m-ar speria nici vântul, nici ploaia, nici moartea, nici viața, nici răul, nici binele. Aș purta cu zâmbet și durerea și bucuria. Uneori însă

Ajută-mă, Doamne să mă înțeleg pe mine, să-i înțeleg pe alții și să pricep voia sfinției Tale. Dă-mi tot ce nu se poate vinde, Dă-mi tot ce nu se poate cumpăra, Fă-mi sufletul curat ca roua, Fă-mi

Ca minerul ce sapă în noaptea de piatră a muntelui după grăuntele de aur, și eu scormonesc în mine după atomul de veșnicie. Înlătur straturile bătrâneții și ale maturității și mă opresc la

E ziua voastră și am să vă dau niște flori Culese din grădinile sufletelor poeților. După ce vor cădea peste ele ploile Din sufletele ochilor voștri, Ele vor înflori ca-ntr-un miracol. E ziua voastră

Taina Mântuirii de la Crăciun la Rusalii de Marin Corneliu Dobre Ciobanii s-au arătat cu totul uimiți, Fiindcă steaua din poartă lucește ca un far. De când s-a născut pruncul lăudat, Ieslea s-a

Fetiţele mele şi feţii mei din toată lumea, de ziua voastră ,caut cele mai curate bucăţi din anafura sufletului şi vreau să vi le dăruiesc în ambalajul sărac al cuvintelor mele, de care,

Inima mea pulsează în oceanul cuvintelor, Făcând valuri care vor merge până la țărmul timpurilor, Făcând să se audă suferințele omului. Doamne, M-ai trimis în lumină Să aud în fiecare

Dacă ni s-ar lua cerul, ne-am retrage în stele și am zâmbi ca luceferi deasupra codrilor noștri. Dacă ni s-ar lua pământul, ne-am retrage-n păduri prefăcuți toți în Lupi-Suri. Oricând am sări la

Ca să scap de zarva oamenilor și de scheunatul poftelor de tot felul sau de balele râsului prostesc mă retrag într-un colț al lacului și stau la sfat cu Dumnezeu. Îl rog să toarne peste talazurile

Cuvintelor le dau auzul meu, le dau văzul meu, le dau inima mea, le dau amintirile mele. Cînd nu voi mai avea auz, auzul meu va fi auzul cuvintelor; Cînd nu voi mai avea văz, văzul meu va fi văzul

Dorinţa copilului de Marin Corneliu Dobre Nu transformaţi pământul într-o lacrimă carbonizată, În jurul căreia se vor roti blestemele nerostite ale urmaşilor care nu vor mai apuca să se

Aș vrea să las sufletul meu ca pe un izvor de apă vie pentru poporul care m-a născut. Aș vrea ca sufletul meu să fie o rugă înălțată lui Dumnezeu pentru ușurarea vieții poporului român.

Trec prin lume-nsingurat evitându-ţi turmele, Poate că te-am supărat căutându-ţi urmele. Cerul verii înstelat poate să te-ncapă, dar şi cel înnourat mânia-ţi ne-arată. Stau de-o viaţă tot pe

Când vă va fi dor de mine din grădina cărţii culegeţi-mi cu ochii cuvintele. Dacă veţi avea destulă răbdare şi iubire mă veţi învia din morţi ca pe Lazăr, iar eu vă voi dărui din cupa

Îmi pare că mă trag din pasărea măiastră Căci prea se-ntind de multe ori mâinile-a zbor Și prea mă-mbată și mă cheamă înaltul zărilor Să-mi tai din nouri spre lumini cărare Și prea doresc în taina