Poezie
Suflarea timpului necurs
Neîmplinire
1 min lectură·
Mediu
Aici ar fi fost casa sufletului,
ocrotită de-o grădină veșnică.
Un soare mai pur ar fi trebuit
să-și verse, caldă, lumina.
Dincolo de margini, ar fi strălucit
o pădure mereu înverzită,
sub murmurul etern al izvoarelor.
Crai cu plete de aur ar fi colindat
prin palate de bronz și de argint,
iar zâne blonde ar fi alergat asemeni fluturilor.
Toate mi-ar fi zâmbit atunci,
ca unui părinte...
Astăzi, mă plimb singur pe câmpia pustie a clipelor,
bătut de vântul greu al anilor!
Și totuși, prin somnul luminii secrete,
Mai curge un fluviu de stele și dor,
Ce spală din umbră pierdute regrete
Și lasă pe ape un zbor călător.
Se-aud melodii dintr-o altă poveste,
Născute din șoapta unui vechi talisman,
Iar dorul ce-a fost, și ce încă mai este,
S-a strâns într-o perlă în adânc de ocean.
Voi strânge în palme lumina fragilă
A serii ce cade pe visul curat,
Trecând peste timp fără teamă sau milă,
Spre cerul în care nimic n-a secat.
Păstrând în priviri o eternă grădină
Și cântul izvoarelor dulci de demult,
Voi fi o suflare de harfă divină,
O taină pe care în șoaptă-o ascult.
0010
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marin Corneliu Dobre
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 190
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Marin Corneliu Dobre. “Suflarea timpului necurs.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-corneliu-dobre/poezie/14206230/suflarea-timpului-necursComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.
