Poezie

LUMINA DIN NOI

1 min lectură·15 septembrie 2026

Mediu

Se lasă peste lume o noapte fără stele,

Și umbrele se-adună pe drumurile grele;

Se surpă vechi palate, se sting mărețe glorii,

Iar timpul le preschimbă în pulberi și memorii.

Când pașii ni se-afundă în negura din noi,

O mână nevăzută ne scoate din noroi;

Prin codrii plini de umbre, pe căile de dor,

O rază ne deschide un drum nemuritor.

Dar marea se răscoală sub cerul plin de ploi,

Iar glasul călăuzei se pierde dintre noi;

Pe puntea fără stele, când valul e mai greu,

Ne ținem strâns de viață, privind spre Dumnezeu.

Prin valuri fără țărmuri, un țărm de vis căutăm,

Și ultima speranță în suflet o păstrăm;

Dar lumea-și pune ziduri și ne închide-n fier,

Iar sufletul, departe, tot caută spre cer.

Când viața te încearcă și valurile cresc,

Nu te pleca furtunii, oricât de greu lovesc;

Ridică-ți iar privirea spre cerul nesfârșit

Și ține cârma vieții cât încă n-ai pierit.

Dar cât mai arde-n suflet un dor nemuritor,

Nici noaptea nu-l înghite, nici timpul trecător;

Cât timp mai bate-n tine un suflet cald și viu,

Nicio furtună-a lumii nu-ți va fi pustiu.

0010

Marin Corneliu Dobre. “LUMINA DIN NOI.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-corneliu-dobre/poezie/14205289/lumina-din-noi

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.