Marin Constantin Daniel

Anii petrecuți in jurul matematicilor m-au făcut să zâmbesc în fața primei strofe a poeziei. O expunere seacă, fix matematică.
În schimb, partea a doua suferă o schimbare completă, având filon liric:
,,Desprinderea de pe traiectorie ...
Iată idealul nefiresc
al frunzei în cădere,
Al oricăruia.\"
Prima parte ar trebui revizuită, văzută prin ochi de poet și nu de profesor. Poate că încă știm traiectoria unui proiectil.

La o primă citire, aș fi spus că reprezintă o pagină de jurnal admirabilă a domnului Nicolae Diaconescu.
Totuși, o idee a mea mai veche a mea m-a făcut să-i dau dreptate autorului. Nu acesta e lucrul cel mai important. Rezonanța cititor/autor la nivel sensorial – până la un anumit prag – localizează aceasta experiență în rândul prozei, fragment integrabil într-un viitor roman.
Remarc sinceritatea și cursivitatea cu care autorul a pus pe hârtie, fără menajamente, problema cărților ,,tuberculoase”. Cărți vechi, necitibile – spun unii. Într-un apartament prevăzut cu aparate de aer condiționat ultramoderne nu se merită să aduci o carte ,, Frații Karamazov” editie 1965, cumpărată de undeva de la coltul străzii cu 20.000. Acele coperți ale ei, tocite de trecerea atâtor mâini, ei – acele coperți nu pot sta alături de un volum ,,Cum să iubești azi” scris de un ilustru necunoscut, e adevărat, editie 2005.

Respect trăirea acestei poezii și cu atât mai tragic cum în libertatea dezinteresului, nimeni nu-și mai desface armura de ignoranță și nu mai lasă sufletul să iasă la lumină.
Am vazut trăirea ta.O trăire a suferinței.

Sentimentul ce-mi este impus de citirea acestei poezii este cel al cititorului morocănos, cu ochelari, zbărcit la față ce ascultă confesiunea unei fetițe cuminți, cu ochii plini de lacrimi cătând spre Dumnezeu. E o poezie frumoasă, dar din păcate pe acest site sunt mulți morocănoși(morocănoase) ce nu pot sau nu vor sa-și amintească de un timp al tinereții. Le-au crescut spini pe umeri.
Oricum, spor la scris

În primul rând,această creație păcătuiește prin titlu. Nu reflectă continutul.
În al doilea rand, poezia este un melanj ,,inodor,incolor,insipid\" - dupa cum amintește autoarea.
E bine să recitească această creație a ei (nu-i pot spune poezie), să-și regăsească muza și să clădească scheletul unei poezii frumoase.

Poezia este relativ reușită, se poate vorbi despre un mesaj al ei.
După primele patru versuri este nevoie de spațiu:
,,Fum incolor
Cantec trist
Tablou imaginar
Iubire , viata


Suflet roz
Copii – ingerasi\"
Doar așa se poate evidenția traseul iluziei viață/îngeri, fum/roz.
De preferat ultima parte a poeziei lăsată liberă:
\"Sentimente nascute in noaptea uda
Toti alegem si toti vom fi
Pietre sau vazduh\"

Bun vers, de la început și până la sfârșit. Chiar și titlul a fost găsit ideal.Până la Groenlanda, cred că eu personal am rămas un pic cu gândul la ruși.Pe la Serghei Esenin.Rămân surprins. Plăcut.Merită citit, recitit.

Un experiment reușit, pigmentări strașnice cu sincerități de actori de teatru dramatic. O dramă a zilei de azi, un nod agățat peste așteptate răspunsuri de mâine.
Poate că ne-ar fi mai greu să descifrăm măștile celor ce au îmbrătișat pe ,,niciodată\", dar autoarea acestor versuri este darnică (într-un sens ,,ucis\") și dezvăluie protagoniștii de după cortină.
De remarcat jocul Judecată/Plictiseală raportat la cele doua părți ale poeziei.
Ca o mică îndoială personală, rolul ,,verdețurilor\" imi este oarecum neclar. Poate explică poeta.

Cine te aude... te va mai citi în continuare.Cu critica de rigoare. O poezie ce-mi amintește de paginile de jurnal scrise de Jules Renard. Cuvinte simple ce au o semnătură proprie, necopiată.

Cu tot respectul pentru autoarea acestor versuri, doar cele de mai jos înseamnă creație:
,,frangeti lacrimile sclave
obrajilor plesniti de soarta
imi sfartecati pruncii
infrunziti a dimineti
adormite si rosii

de ce?
pentru ca eu cred
in culoare?\"
Noi, cititorii am învățat prea bine să ne răstignim, să citim invers sau să ne mirăm de un râu-minune:
,,logodnicele raurilor
ce au invatat sa curga invers\"
Este prea mare discrepanța literară dintre prima și a doua parte a poeziei. Unele rectificări, poate.

Cuvinte aruncate cu lopata pe tăvălugul internetului. Nici vorbă de eseu.
Autorul acestui nerostibil text cugetă ,, o întrebare\":
,,Oare chiar vreau să spun ceva sau e doar umbra gândului meu așa... \".
Se simte mai bine.El.Vrea sa vorbească acum:
,,Nu știu dacă despre dragul meu de Nichita voiam să vorbesc, el mi-a venit așa\"
Tot așa, din întrebare în întrebare, țopăind ca un greiere trezit în zăpadă, nu se dumirește:
,,cine sunt eu în acest tăcut aspect al nevoii de a scrie...\"
Ce caută acest text aici? - este o întrebare normală, justificată a unui cititor ce se teme de ce va scrie mâine Lil Simlea.

La câteva versuri, puține comentarii. Perseverență, domnule Dan Sîrbu, mai mult spor la metafore.
,,mă voi răcori cu tăcerea
fântânilor eterne\"
Cu ,,fantanile eterne\" încercați să vopsiți un sentiment dar nu ,,prinde\" bine.

,,un os din scheletul focului –

Am dubii în privința versului.Simt cum ,,os din scheletul focului\" are alte criterii metaforice față de restul poeziei. Tocmai din această cauză pare astringent, te pune să te gandești permanent la un inexistent os, imaterial - nu acesta e mesajul dorit.
În rest, un coșmar al exploziei interioare. De ce coșmar?

Meșteșug cu două suflete pe meterezele unui gri de front.În general sunt sceptic în privința conlucrării a mai multor artiști pentru o singură creație. De la Ilf și Petrov încoace, mai rar. Azi am găsit excepția. Un duet admirabil. Poate tocmai din cauza tăcerilor anulate rând cu rând.

Dintr-o mahala de București s-a înălțat de mult o privighetoare. Noi am rămas doar cu lacrimile din urma de cer. Le-am găsit aici. Le-am cules.Sunt încă vii.

Numai cuvinte de laudă pentru autoarea acestor versuri, metafore, gânduri.Text dezinvolt, fără pată. Interesant numărul 7. 7 gânduri. Duminica, ziua 7.
Apreciez foarte, foarte mult poezia.,,aripile ridicate deasupra viselor\"
Cu multă considerațiune
Marin Constantin Daniel

Există un punct de vedere al omului păcătos și un punct de vedere al omului fără păcat?
Oare nu toți suntem păcătoși?

Doamne fereste! Am facut referire la ortografia ,,curcubee\", existenta in texte apreciate.

http://www.agonia.ro/index.php/personals/17255/
Sinistre curcubee
de Radu Herinean [RaduLucian]

http://www.agonia.ro/index.php/poetry/4379/
Curcubee
de Radu Herinean [RaduLucian]


http://www.poezie.ro/index.php/poetry/53504/
Au mai rămas curcubee în noapte
de Florin Andor [Dreamer67]
Poezii cu stelute.

,,-Zeu, atotputernic zeu,\"
Oare câți dintre credincioșii ce trec treptele bisericilor au în gând cuvintele mai sus menționate. Oare ei, eu, dumneavostră, toți creștinii nu spunem:
,,Doamne, Dumnezeul meu\"?
Poate tocmai aceasta este cauza neprimirii vreunui răspuns.