Poezie

adagio - 6

2 min lectură·25 februarie 2012

Mediu

ceața cotropise orașul sau fumul țigării

ridicându-se palid, de pe marginea scrumierei, ca un șarpe îndrăgostit

nu cânta muzica,

nu se auzea nici un secundar,

și aerul era din ce în ce mai subțire,

precum strigătele iepurilor care-aveau să se nască

în acel sfârșit de februarie

zăpada era ridicată cu sila-n remorci

țipa încetișor, știind că soarele din după-amiaza aceea-i hărăzise o viață

plină de apă și sare

ha! cum bătea inima, cum bătea inima

și câte cuvinte-ncăpeau în acea tăcere turnată-n pahare de unică folosință

numai ochii, sărmanii, erau capabili să se exprime

într-un alfabet pe care ți-l desenam cu grijă, direct pe linia gâtului,

acolo unde sărutul capătă formă și sens

doar noi și orașul acela abătut ca un soldat

rămas fără cartușe și care nu a mai primit vești de acasă

dumnezeu era prin preajmă și-și făcea de lucru numărându-ne firele albe

câte unul pentru fiecare noapte de nesomn

avea cu el și o notă de plată

pe care, cu creion chimic, scrisese prețul fiecărui păcat

țipa zăpada care era dată afară din oraș

ca un intrus era dusă să moară pe câmpul de la marginea orașului

roșu țipa, ca macii care se vor naște din ea, mai târziu

pe sub ferestre, se ghiceau umbrele noastre căutându-se asiduu

ca două cursuri de apă care se regăsesc, fărâmă cu fărâmă, numai în oceanul

de pe lumea cealaltă

doar câțiva muncitori, scuipându-și în palme,

se căzneau să dezmorțească acea după-amiază

în care orele curgeau direct de pe streșini

cărau după ei bețe lungi

cu care gâdilau țurțurii direct la tălpi

iar țurțurii râdeau fericiți,

arzând ca niște lumânări ținute cu flacăra-n jos,

înainte să se prăvălească în gol,

cu capul înainte

001.969

marin badea. “adagio - 6.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-badea/poezie/14001774/adagio-6

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.