Pentru Filip
Nu plânge copile că am umeri cărunți,
nu-ntinde brațele, nu-ți cer iertare,
din poze-nvechite la mine te-ncrunți
sau poate doar mie, așa mi se pare...
Nu mă urâ acum,
Ninge.
Atâta pace este-ntr-o ninsoare
încât imi pare
că toata linistea-i în fulgii care
îmi sărută obraji-n tăcere și mor...
Si ninge iar ...
În suflet cararile-mi sunt toate albe,
Doar cea
Când l-am simțit prima oară am fost mai mult mirată decât speriată. Baia fierbinte imi amorțise parcă toate simțurile. Îmi pipăiam sânii și îmi spuneam singură, inflexibilă, impasibilă: am un
Te-am căutat tăcută-n haos de lume,
printre frunze moarte cu cercei de rouă.
Te-am căutat și te-am găsit prea târziu.
Între timp sângele-mi înghețese in vene,
căldura zâmbetului tău nu-mi mai e
Atât de mult te-am visat și de tare
Incât am uitat să vorbesc și-am tăcut.
Tăcerile mele ca plumbul topit
Au frânt zborul viselor tale.
Atât de dragă mi-a fost umbra ta
Și buzele tale amare,
Îmi ziceai \"Luna\"
si eu ma îmbujoram și dansam
nebuna de dor
în jurul tău,
incolor
înconjurată-n dantelă și mătasă
argintiu-albastră.
Visele-mi alergau
în jurul tău fricoase
plângeau,
se
Gândul spre tine l-am pierdut în noroi,
Am îngenunchiat în vântul serii o clipă,
Geruri turbate mușcă din noi
Pasărea vieții e împușcată-n aripă.
Uitarea-mi închide pleoapele plânse,
eu o
Voaluri, voaluri…
adieri de vant,
in suflet
odaile-s goale,
nici un cuvant.
Luminile stinse
si focul e stins…
doar tu,
umbra goala,
cu crestetul nins
dansezi pe afara
nebuna,
Alungă fluturii
nu-i lăsa să-și faca cuib
între genele tale
confluente,
incandescente!
Nu mai fi trist
tu existi, eu exist...
Alergăm contra vântului
dar nu suntem goi,
apele tale
sub pielea ta nu mai există nicio urmă tandrețe
doar un război între noi doi
care ne va ucide în cele din urmă
tu un fel de ceață
sub care îți ascunzi dezamăgirile
eu un fel de umbră
care
Umărul stâng îmi plânge în pumni
disperat, neșteptat de trist,
pesimist
ori poate
pentru că se simte singur
în noapte?
Tu nu ești,
îi lipsești...
ai atât de mult de lucru,
privești
Am un bilet pentru nicaieri;
nu repect regulile și nu ma bucur de nimic
pentru ca totul e furt.
Nu am timp pentru viitor,
nu am timp pentru trecut.
Fug in sus pe o scara care coboară
și ma
Dorm pe aceeași parte cu numele tău
Pe care inima mea îl repetă
Cu tenacitatea unui ecou nerostit.
Închid ochii și devin umbra
Peste care sărim amândoi.
Și când mă trezesc
Încerc să te chem
în copilărie, am furat o carte din biblioteca orașului,
azi nici nu-mi mai amintesc titlul ei,
știu doar că mi-am dorit-o atât de mult,
încât mi-am călcat în picioare toate principiile pentru
Trec zilele vânturi, trec nopțile ploi
În mine e moartă a iubirii speranță,
Și parcă e sarmă ghimpată-ntre noi,
Și-n orice privire un mort înca-n viață
Trec zilele vânturi, trec nopțile
Mamica fiind, cu griji pe cap si cu nevoi, stau si ma gandesc la uimitoarea decizie a guvernantilor in ceea ce priveste ,,programul social,, -adica pe scurt- cornul si laptele si nu stiu de ce mi-au
nu există absență
doar un aer ce doarme stingher alături de tine
când închizi ochii are forma trupului meu
când deschizi ochii îți zbor speriată dintre pleoape
sunt un parfum ascuns în podul
în casa bunicii crăciunul avea un parfum aparte
a mere coapte, turte cu nuci și scrijele
portocalele, un lux pe care mama și-l permitea rareori,
le puneam în brad minunâdu-ne de frumusețea
Nimeni nu te poate cunoaște
mai bine ca mine.
Ochii mei în care dormim amândoi
au făurit luminile tale omenesti,
au dat gesturilor făcute pe drumuri
un sens desprins de pământ.
În ochii tăi
the postman always rings twice, la ușa altcuiva, niciodată a mea.....
aici doar liniștea curge, dinspre miazăzi spre miazănoapte,
întotdeauna dinspre tine spre mine, dinspre interior spre
Și timpul curgea peste noi,
iși schimbase culoare deja
nu mai era roz,
nu mai era verde,
era cu totul altceva...
indefinit
nedefinit
amestec nestiut
nepriceput...
apă amară și vânt
și
Am nesocotit porunca divină dată de zei
si am visat că m-am născut din ochii tăi.
Am cutezat chiar să-mi închipui visul suprem,
dar ochii mei triști,plutind în infern
tăcuți, greoi și plini de
azi voi face curățenie generală prin suflet,
voi scutura tot praful așezat peste amintirile cu tine,
apoi le voi împături, cât mai ordonat și frumos,
le voi așeza acolo unde-mi păstrez